joi, 8 noiembrie 2012

Octavian Soviany - Viata lui Kostas Venetis

Octavian Soviany, Viata lui Kostas Venetis, Cartea Romaneasca, 2011, 416 pagini (tiparita si ebook)

"De ce îl urmărim pe failibilul, chinuitul şi sordidul Kostas Venetis în aventurile lui înspăimântătoare, tandre, stângace, idioate, oribile, superflue sau revelatoare?  De ce ne afundăm într-o psihologie mocirloasă şi ne pierdem în labirintul opac şi de multe ori alienant al vieţii lui?" se intreba capricorn si nici eu nu stiu ce sa raspund. O fi gustul pentru senzational, o fi atractia ametitoare  a abisului... Dragos zicea ca asta ar putea fi "o carte în stare să tragă pe tineri din faţa calculatorului." Dupa aceste si alte recomandari calduroase si dupa unele ezitari (vedeam ca e comparat cu marchizul pe care eu nu-l suport) m-am hotarat pana la urma s-o citesc.

Întamplator am citit Viata lui Kostas Venetis in paralel cu Bel Ami al lui Maupassant si am avut surpriza sa constat ca romanul de acum un secol pare mult mai contemporan decat cel de acum un an. Unul are drept personaje oameni slabi, viciosi, coruptibili dar vii si credibili, celalalt ipostaze ale raului absolut. Insa nu stiu în ce măsură ii pot reprosa "Vietii lui Kostas Venetis" lipsa de adancime a personajelor si neverosimilitatea, lipsa de logica a evenimentelor sau e ca si cand as reprosa asta celor 1001 de nopti sau unui basm. Kostas Venetis insusi e un personaj consistent, multe altele insa, dintre cele cu rol esential in viata lui, au consistenta unor umbre chinezesti pe perete: mama lui (nu si tatal), parintele Makarios, beizadea Mihalache... motivatiile lor sunt neinteligibile sau contradictorii: [spoilers] De ce mama lui face tot posibilul sa-l ispiteasca ? De ce ii cere parintele Makarios sa se dezbrace si sa se lase pipait de Yussuf ? Ce urmareste de fapt beizadea Mihalache recrutandu-l sau trimitandu-l cu Manoil la Paris ? Lucrurile nu se leaga. Si chiar Kostas Venetis insusi, de ce se razbuna atat de crunt pe Frosa si Calomfir, cand dintre toti cei pe mana carora incapuse, aia l-au tratat cel mai cumsecade ? [end spoilers]

Octavian Soviany manuieste cu maiestrie limba, impregnandu-i o mireasma arhaica dar si  miasma de putreziciune, caci totul se petrece sub semnul mizeriei materiale si morale, al sordidului, al mocirlei (si tocmai de aceea n-ar fi pornografie, argumenteaza ingenios Soviany). Pentru Kostas Venetis, sexul e "pidosnicie" si "malahie", "p.... femeii duhneste a gropnita" si "f...... din ura e mai presus de f...... din dragoste". Este convins ca este stramb din nastere si ca - asta e filozofia lui - rostul sau pe lume, lasat chiar de Dumnezeu, este raul. Gandirea lui Kostas Venetis e premoderna, eretica dar impregnata de concepte religioase, lucru firesc la un levantin a carui educatie a fost exclusiv religioasa - dar nu si cand isi traieste peste jumatate de viata, de pe la 20 de ani, in Occident.

Daca romanul mi-ar fi cazut in mana pe nepregatite, fara sa stiu nimic despre el, probabil m-ar fi socat rautatea personajului; asa insa, afland dinainte ca [anti]eroul ar fi chintesenta raului, m-au surpins la el ocazionale dovezi de bunatate, de afectiune. Spune ca nu isi iubeste tatal, il dipretuiste ca e moale, totusi se lupta cu disperare sa il insanatoseasca. Poate ca totusi Kostas Venetis nu se cunoaste suficient pe sine...

joi, 1 noiembrie 2012

Guy de Maupassant - Bel-Ami

Guy de Maupassant, Bel-Ami, Editura Art, 2011 

(Eu am citit de fapt editia de la Adevarul, care acum nu se mai gaseste, in aceeasi traducere de Garabet Ibraileanu.)

eBook gratis legal in franceza si engleza

Georges Duroy, alintat Bel-Ami, e un barbat irezistibil; toate femeile, de la 10 la 40 de ani, de la cocote pana la doamne din lumea buna, de la cele mai frivole pana la cele mai serioase, au slabiciune pentru el. E aratos - mustatile sale rasucite fac furori - simpatic, indraznet, stie sa le atinga coarda sentimentala dar si sa le faca sa rada, dezarmandu-le. Companion placut, jovial, descurcaret, saritor, pare tuturor baiat bun si de nadejde; se dovedeste un arivist fara prea multe scrupule. Il vedem avansand treptat in cariera de jurnalist si de homme a femmes, din stadiul in care mai avea bani pentru doua pranzuri fara cina sau doua cine fara pranzuri pana in stadiul in care averea de jumate de milion i se pare prea putin, cand, cu indrazneala si lasand la o parte ultimele scrupule, ar putea da o lovitura de cateva milioane.

Constatam cu ocazia asta ca toate-s vechi si noua toate: daca mustatile lungi si rasucite nu mai sunt de mult la moda, in schimb ziarele care scriu la comanda politica si politicienii din umbra, care se folosesc de ziare ca sa-si promoveze interesele politice si de politica, ca sa se imbogateasca sunt la fel de actuali/e acum ca si atunci, in Franta secolului XIX. Interesant  personaj mi s-a parut madame Forestier, care, intr-o vreme cand femeile nu puteau scrie intr-un ziar decat rubrica de moda sau mondena, face jurnalism prin procura, scriind (de fapt dictand) articolele sotului ei (si nu numai).

Traducerea, apartinand scriitorului si criticului Garabet Ibraileanu, aleasa desigur pentru ca are copyright expirat, e veche si presarata cu regionalisme moldovenesti, incat a fost nevoie de note de subsol care sa explice nu aspecte ale lumii pariziene ci moldovenismele traducerii. Asa ca daca stapaniti franceza, va recomand sa incercati originalul, ca e gratis in forma electronica; din pacate, franceza mea nu e chiar asa buna, am inceput cartea in franceza pe tableta dar am terminat-o in romaneste (era sa zic moldoveneste) pe hartie. Exista si alte editii tiparite in romana, de la 12 la 40 de lei, dar nu stiu ce traduceri folosesc.

miercuri, 17 octombrie 2012

Mircea Cartarescu - Levantul

Mircea Cartarescu, Levantul, Editura Humanitas (tiparita si ebook)

(prima editie 1990, scris pana in 1988)

Nu cred ca e nevoie sa spun eu ca Levantul e o bijuterie si un must read, ca voi probabil l-ati citit demult, nu ca mine; pentru cazul improbabil ca exista totusi cineva care inca nu l-a citit, am sa spun totusi, foarte pe scurt, ca e o epopee postmoderna care, sub pretext ca urmareste aventurile unor eroi de inceput de secol XIX porniti sa elibereze popoarele de sub jugul turcesc - romanul Manoil, erou romantic cu suflet de poet, sora lui, frumoasa Zenaida curtezana, francezul Languedoc Brillant, admiratorul ei, ploiesteanca Zoe cea barbata si sotul ei, chir Leonidas Ampotrofagul, inventator, piratul Iaurta si Zotalis, fiul sau educat la Cambridge, plus oastea lor de palicari, pirati si tigani - te poarta de fapt prin toata istoria poeziei romanesti, pornind de la inceputurile ei, contemporane cu timpul actiunii. E risipa de imaginatie si de (uneori discreta) eruditie, o multime de surprize in intorsaturile de situatie si de condei, bogatie de imagini, ornamente, culori si miresme orientale, dar si surprinzator de mult umor la care parca nu ma asteptam de la Cartarescu.

Deci, tinere cititor, care tot auzi de Cartarescu - ba ca e iar nominalizat la Nobel, ba ca ar fi papat banii ICR-ului - si nu stii ce sa crezi despre el si de unde sa incepi, sfatul meu este sa nu incepi cu Orbitorul in ideea ca e cea mai "grea", nici cu "De ce ce iubim femeile" in ideea ca e cea mai  "usoara", ci cu carticica asta, iar apoi, la proza, cu Nostalgia. In locul ICR-ului, pe acestea le-as fi tradus, chiar daca-i mult mai greu sa traduci poezia... Dar ma indoiesc ca i-ar spori sansele la Nobel, dat fiind ca face apologia neimplicarii politico-sociale: Manoil, care intra in scena declamand cu patos versuri patriotice si revolutionare despre poporul sau obidit, se va maturiza artistic in calatoria sa initiatica si se va distanta de toate astea - iar pe la sfarsit "Auctorele" insusi face profesiune de credinta de rezistenta prin cultura.

luni, 10 septembrie 2012

Valeriu Anania - Strainii din Kipukua

Valeriu Anania, Strainii din Kipukua, Polirom, 2010

Pret: 20 lei ebook / 45 lei tiparita

Strainii din Kipukua - unde kipukua = "insula" de teren fertil inconjurat de lava - sunt zei hawaieni si alte personaje mitice care azi se ascund sub aparenta umana: vulcanica Pele, gingasa Hiiaka, seducatoarea dar si razbunatoarea femeie-soparla Kiha-Wahina etc. Pele este acum o adolescenta voluntara si cam vulgara,  Hiiaka e in schimb fata buna, gratioasa si delicata, ceea ce nu o opreste sa povesteasca detaliat unui strain bizare episoade, frizand zoofilia(*), din trecutul erotic al tatalui sau surorii ei, incat naratorul  e surpins sa intalneasca "imagini atat de indraznete in gura unei fete atat de tinere" - la fel si noi, cititorii, sa le gasim in cartea unui calugar si arhimandrit, viitorul mitropolit Bartolomeu al Clujului. Btw, ma intreb ce ar putea simboliza un anume personaj, matematicianul pasionat obligat prin contract sa abandoneze total matematica, caruia ii e interzis sa faca chiar si o banala adunare...

Ciudata carte. E ca un vis - dar nu in sensul bun al cuvantului, ci in sensul ca are incoerenta, lipsa de logica din vis, in care cineva devine la un moment dat altcineva (eleva poloneza Diana  Kowalski e de fapt bastinasa hawaiana Niaulani Namakana care e de fapt...), in care mergi sa identifici un cadavru si ti se spune ca acela e cadavrul tau s.a.m.d. Exista si pagini frumoase, in care ne sunt povestite legende hawaiene sau prima intalnire intre bastinasii hawaieni si omul alb, primit initial ca un zeu (Lono, zeul belsugului); insa ansamblul are eterogenitatea stridenta a unei melodii remixate: la fel ca in Amintirile pelerinului apter, cele doua planuri, mitul si relitatea cotidiana, don't mix. In concluzie, daca recomand calduros Memoriile lui Valeriu / Bartolomeu Anania (care i-au placut si ateei capricornk13), cartea aceasta nu o recomand decat daca va intereseaza in mod deosebit Hawaii si mitologia hawaiana, dar chiar si atunci cred ca, daca stapaniti engleza, puteti gasi alte surse cu mai putin zgomot.

---------------------
* In fapt legende hawaiene. Astfel de episoade gasim si in mitologia greaca, ca in povestea lui Pasiphae, mama Minotaurului, sau a Ledei, mama Elenei din Troia.

marți, 31 iulie 2012

Ana Maria Sandu - Omoara-ma!

Ana Maria Sandu, Omoara-ma!, Polirom, 2011

Pret: 10 lei ebook / 30 lei tiparita

Vali, un tip obisnuit, se intorcea de la o bere cu baietii, putin pilit, cand neobisnuitul apare brusc in viata lui sub forma unei fete care plange, se loveste de zid si baguie cuvinte incoerente si nelinistitoare. O ia sub aripa dintr-un amestec de mila si atractie si astfel devine confidentul unei povesti stranii.

Ramona era si ea o fata obisnuita; studenta din provincie, terminase facultatea si nu stia cum sa supravietuiasca in capitala cu un salariu care nu ajungea de o chirie, asa ca oferta batranei doamne Manea de a o gazdui gratis i s-a parut colacul de salvare.

Inceputul convietuirii lor parea the beginning of a beautiful friendship intre cele doua femei atat de diferite nu numai ca varsta ci si ca personalitate - cu tot avantajul tineretii, Ramona se simtea banala si stearsa pe langa distinsa doamna Manea; eleganta si tinuta ei ii impun dar mai ales povestile despre viata ei trecuta o fascineaza. Pe  masura ce prietenia, intimitatea dintre ele creste, pe masura ce creste facinatia Ramonei, restul, tot cea forma viata Ramonei de pana atunci, se estompeaza, legaturile cu restul lumii - cu generatia ei, cu familia ei - se subtiaza pana se rup: dupa o cearta cu mama ei, Ramona renunta la mobil si prin asta la orice contact cu viata ei trecuta. Totul cumva firesc, de la sine, fara ca doamna Manea sa i-o fi cerut expres, pur si simplu pt ca ea nu mai simtea nevoia de nimeni altcineva, de nimic altceva.

Asa ca ajunge sa-si duca viata numai in apartamentul doamnei Manea, respirand atmosfera doamnei Manea, hranindu-se cu nesecatele povesti din trecutul fabulos al doamnei Manea (care o poarta la Paris, Saint-Tropez si Lisabona), traind aventurile doamnei Manea, indragostindu-se de iubitii de altadata ai doamnei Manea... Si aici ajung la ce nu mi-a placut in primul rand: povestea gerontofilo-necrofila cu Geo, cu "cerculetele" lui si triunghiul amoros din care 2 sunt septuagenari - si lucrurile devin si mai creepy cand Geo, iubitul din tinerete al doamnei Manea, ajuns batran si decrepit, devine postum iubitul imaginar al Ramonei... Nu mi s-a parut convingatoare nici povestea pariziana din casa-acvariu - in schimb Parisul e evocat convingator, cel putin pentru cineva ca Ramona si ca mine, care n-a calcat pe acolo - si nici evolutia doamnei Manea [spoiler] din fiinta generoasa care ajuta dezinteresat o tanara aproape necunoscuta, bolnava si dezorientata, in fiinta malefica si posesiva de la urma [end spoiler] - sau Ramona ar fi un narator necreditabil ?

[spoiler] Acum cand scriu cred ca mi-a "picat fisa" in legatura cu povestea din casa-acvariu si in general povestea pariziana: triunghiul parizian e imaginat de doamna Manea ca proiectia relatiei reale din triunghiul bucurestean, in care doamna Manea s-a pus pe sine in rolul Ramonei, pe cand Marie joaca rolul ei din realitate: Marie o primeste, generoasa, sa doarma in casa ei pe Veronica Manea, care insa se foloseste de ocazie ca sa flirteze cu iubitul Mariei, Ian(Geo). In plus, se pune pe sine in postura de a fi fascinata de batrana Martha Bibescu, asa cum irl este Ramona fascinata de ea. Si nu tr. sa fie verosimila din moment ce e fictiune[-in-fictiune], din moment ce doamna Manea, dupa cum aflam in final, nu a locuit de fapt niociodata in strainatate. [end spoiler]

E o poveste bizara, disturbing, uneori neconvingatoare, insa este una dintre cartile demne de interes ale generatiei (relativ) tinere de scriitori romani afirmati in anii 2000.

PS: Poate ar fi fost interesant sa vedem povestea si din cealalta perspectiva, a doamnei Manea, ca in Colectionarul lui Fowles - sa zicem intr-un jurnal descoperit dupa moartea ei - dar poate asta ar fi rispit o parte din mister...

miercuri, 25 iulie 2012

Thomas Mann - Casa Buddenbrook

Thomas Mann, Casa Buddenbrook, Editura Rao, 2009

(eu am citit de fapt alta editie veche, dinainte de '89, de la Cartea Romaneasca)

Mi se pare incredibil ca Thomas Mann a scris cartea asta la numai 26 de ani - 26 de ani mi se pare prea devreme chiar pt a o citi, risti sa o gasesti cam plicticoasa... Asa cum poate ca stiti, cartea descrie (minutios) destinul, marirea si decaderea unei bogate familii de negustori de grane din marea burghezie a unui vechi oras german (Lubeck, orasul natal al lui Mann), urmarita timp de 3-4 generatii, de la apogeu pana la stingere. E un mediu pe care Thomas Mann il cunoaste foarte bine pt ca din el provine; filozofia lor de viata e o imbinare de austeritate si epicurianism(*): respectabilitate burgheza, seriozitate, simtul datoriei si al raspunderii, dar si lux, belsug, mese copioase si sofisticate servite in sali elegante decorate cu fresce cu zei antici.

Cum ziceam, 26 de ani e prea devreme pt a o citi, pt ca nu vei gasi in ea nici aventura (singurele aventuri din viata lor sunt afacerile, fluctuatiile negotului), nici povesti de dragoste biruitoare impotriva tuturor obstacolelor, nici povesti de dragoste tragice - povestile lor de dragoste sunt doar scurte episoade la inceputul unor vieti care curand le lasa in urma asezandu-se pe fagasul dinainte trasat. Presupun ca pe la varsta aia sau chiar mai devreme am citit-o prima data si mi-a placut mai putin decat acum; de multe lucruri nu imi aminteam (am uitat? nu am percutat ? am citit pe sarite?) imi amintesc insa ca si atunci, mai mult decat acum, mi-a parut rau pt Tony.

Tony a ramas personajul meu preferat, dar abia acum observ cat e de inrudita cu Grace din "Doua sau trei gratii" a lui Huxley pe care pe atunci probabil inca nu o citisem: fermecatoare, copilaroasa, proaspata si spontana in ciuda faptului ca (exact ca Grace) tare ii place sa joace cate un rol, este si ea la fel de patrunsa de sentimentul prestigiului familiei ca oricare dintre ceilalti.

Cartea nu e o punere sub acuzare a marii burghezii dupa cum nu e nici o glorificare a ei - sau e in aceeasi masura si una si alta. Relevanta e ambivalenta autorului in conflictele dintre rigorile burgheze si firile care nu li se adapteaza:  in conflictul dintre Thomas si fratele sau, histrionicul Christian, tine vizibil (si ne face sa tinem) cu Thomas, pe cand in cel dintre Thomas si fiul sau, sensibilul Hanno, a carui precoce vocatie muzicala e pentru tatal sau motiv de ingrijorare si dezamagire, autorul empatizeaza (si ne face sa empatizam) cu Hanno.

Thomas insusi nu este burghezul tipic si conformarea la asteptarile celorlalti, contrastul dintre viata lui interioara si rolul de care se straduieste sa se achite impecabil il costa; e un personaj complex si pana la urma tragic. Spre deosebire de el si de alte personaje principale ale cartii,  multe dintre personajele secundare sunt cliseistice, reduse la cate o singura trasatura de caracter si la gesturi repetitive: Klothilde, ruda saraca, care inca din copilarie era batranicioasa si se distingea doar prin marea pofta de mancare; cele 3 verisoare fete batrane cu replicile lor intepatoare din invidie etc.

O recomand (nu ca ar avea nevoie de recomandarea mea) dar preferabil dupa 30 de ani (hai si 28 daca esti deja casatorit(a) si cu copii).
---------------------
*expresia asta nu imi apartine, am intalnit-o la Alex Leo Serban, in "Dietetica lui Robinson", in legatura cu altceva, dar mi se pare ca surprinde exact weltanschauung-ul familiei Buddenbrook.

luni, 11 iunie 2012

Mario Vargas Llosa - Elogiu mamei vitrege

 Mario Vargas Llosa, "Elogiu mamei vitrege", Humanitas, 2011


(eu am citit de fapt o editie mai veche si mai proasta, cu greseli de ortografie - Editura Sfynx, 1991)

Dona Lucrecia si Don Rigoberto, cuplu de varsta mijlocie, traiesc, ca sa il citez iarasi pe Hasdeu, "un adevărat paradis al lui Mahomet, redus la o singură hurie". De data asta chiar e numai o singura hurie, caci Lucrecia are exclusivitate asupra simturilor si sentimentelor sotului sau, nu numai in realitate ci si in fanteziile lui, intercalate ca povestiri independente - inspirate de tablouri celebre, caci Don Rigoberto avea o vasta colectie de arta erotica (cica in unele editii ale cartii apar si tablourile inspiratoare). In atmosfera aceea suprasaturata de senzualitate, Fonchito, copilul(*) al lui Don Rigoberto, "ingeras" cu bucle aurii, pare sa dezvolte o adevarata obsesie erotica precoce pentru mama sa vitrega, pe care o imbratiseaza si saruta cu aviditate si o urmareste pe furis cand face baie. Poate de aceea mi s-a parut atat de disturbing,  mult mai mult decat Lolita, pt ca aici copilul nu este victima inocenta - nici macar victima nu tocmai inocenta, ca Lolita - ci "agresorul", initiatorul avansurilor erotice. Lucrecia e initial incantata si induiosata de iubirea fiului vitreg, apoi cand realizeaza de ce fel de iubire e vorba nu stie cum sa il descurajeze, apoi...

[spoiler] Sfarsitul (epilogul) mi s-a parut foarte neconvingator: nu e cu putinta ca tot comportamentul copilului sa fi fost doar teatru menit sa isi faca tatal sa o alunge pe mama vitrega, nu si-ar fi putut juca rolul fara o atractie reala - pe de alta parte nu e cu putinta nici varianta ca fiul sa nu stie ca face ceva interzis si sa ii puna tatalui intrebarile alea si sa ii prezinte acel "elogiu mamei vitrege" cu deplina nevinovatie. Oricum ai lua-o, psihologia copilului nu e verosimila. Dar in sfarsit, nu e o carte realista. [end spoiler]

Nu prea imi vine sa o recomand, oricat de mare scriitor e Llosa, nu numai pt tema foarte disturbing - pedofilie + incest - dar nici nu cred ca sunteti amatori de descrieri cu lux de amanunte ale actului defecatiei sau taierii parului din nas si urechi (nu imi dau seama daca Llosa si-a propus sa demonstreze ca poate face arta din orice sau pur si simplu acolo isi rade de noi, cititorii). Pe de alta parte, citind-o la scurta vreme dupa Platforma lui Houellebecq, simti diferenta: ambele sunt la fel de apte sa scandalizeze latura mea "burgheza", dar numai unul dintre ei, Llosa, e artist. Un fragment din cea mai weird fantezie a lui Don Rigoberto, impreuna cu pictura inspiratoare, gasiti aici - citindu-l va puteti lamuri daca Elogiu mamei vitrege este pentru voi sau nu...

---------------
* Nu e un adolescent ci chiar un copil - nu se precizeaza varsta dar ni se spune ca abia a avut prima comuniune, traditie catolica ce in mod obisnuit are loc la 7-8 ani.