Se afișează postările cu eticheta Valeriu Anania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Valeriu Anania. Afișați toate postările

vineri, 12 decembrie 2014

Valeriu Anania – Memorii – 2


Valeriu/Bartolomeu Anania, Memorii, Polirom, 2011 (ebook)

(continuare - prima parte aici)

Cum ziceam, curand dupa calugarire incep sa se adune deziluziile - tanarul Vartolomeu simte ca nu are vocatie monahala si pe de alta parte vede ca nici viata calugareasca din jurul lui nu se prea potriveste cu idealul monahal - ceea ce il arunca intr-o depresie, in prima lui mare criza sufleteasca, din care il scoate intalnirea providentiala cu staretul Gherasim Bica, un calugar ideal, total dedicat slujirii aproapelui (culmea, aflam ca peste ani acesta va trece la randul lui printr-o criza sufleteasca, va lasa calugaria si se va casatori). Criza interioara astfel rezolvata, vor urma crizele exterioare ale unei existente foarte framantate, atat datorita vremurilor potrivnice cat si datorita neastamparului firii sale.

Cartea ne poarta prin tot felul de medii si locuri, urmand destinul sinuos si al autorului; avem ocazia sa-l vedem pe orginalul calugar disecand pasionat cadavre si broaste ca student la medicina, apoi deghizandu-se ca sa scape de politie, ca lider al grevei studentesti, apoi construind din carton decoruri si regizand piese de teatru, iar mai tarziu, in partea a doua, facand plaja in Hawaii.

Printre toate acestea se incheaga un personaj-autor viu, cu multa personalitate, chiar daca greu de prins intr-un tipar: un calugar deloc mistic,  dar cu o credinta solida de om cu radacini taranesti, care si-a inceput viata si activitatea literara pascand vaca - inteligenta, cultura vasta, cizelarea nu se traduc la el intr-un minus de vitalitate; e plin de energie, cu stofa de lider, activ, patimas, impulsiv uneori pana la iesiri violente, dar alteori abil si cu tact, pricepandu-se (asemenea mai marelui sau, patriarhul Justinian) "sa discute cu adversarul de pe pozitii aparent comune"; are charisma; place femeilor - si nu ezita sa ne-o spuna; are umor.

A doua parte... as fi preferat sa lipseasca; ar fi fost o carte mai buna (si mai ieftina) fara aceasta coada de peste. Daca prima parte ne tine cu sufletul la gura insotindu-ne eroul ne-fictiv prin toate acele peripetii, a doua parte ne ingroapa in informatii detaliate despre treburile episcopiei romane din America, total neinteresante pentru cititor - parca ar fi un raport, o dare de seama. Ne povesteste de pilda pe o pagina intreaga demersurile episcopului sau Victorin ca sa il faca arhiereu pe un oarecare preot Vasilachi, reusind in cele din urma sa-l faca doar arhimandrit mitrofor, ceea ce nu l-a multumit pe deplin caci astfel protejatul lui avea mitra dar nu avea omofor (?). Nu-si uita nici inamicii: un anume Amariu[tei] era (reproduc textual) "mare mancator de rahat"... Pe scurt, plictiseala cvasi-totala - intrerupta doar de jurnalul din Hawaii.

[Draft din 18-24 martie 2010, publicat aproape nemodificat - desi atunci consiederam ca ar mai fi fost destule de spus, in special despre "inchisorile lui", e prea tarziu acum, prea mult timp de cand am citit-o.]

Fragmente gasiti pe vechiul meu blog. Alta recenzie gasiti la capricornk13, care a citit-o la recomandarea mea si i-a placut, desi e atee convinsa - a citit-o ca "un roman de aventuri" :)

luni, 10 septembrie 2012

Valeriu Anania - Strainii din Kipukua

Valeriu Anania, Strainii din Kipukua, Polirom, 2010

Pret: 20 lei ebook / 45 lei tiparita

Strainii din Kipukua - unde kipukua = "insula" de teren fertil inconjurat de lava - sunt zei hawaieni si alte personaje mitice care azi se ascund sub aparenta umana: vulcanica Pele, gingasa Hiiaka, seducatoarea dar si razbunatoarea femeie-soparla Kiha-Wahina etc. Pele este acum o adolescenta voluntara si cam vulgara,  Hiiaka e in schimb fata buna, gratioasa si delicata, ceea ce nu o opreste sa povesteasca detaliat unui strain bizare episoade, frizand zoofilia(*), din trecutul erotic al tatalui sau surorii ei, incat naratorul  e surpins sa intalneasca "imagini atat de indraznete in gura unei fete atat de tinere" - la fel si noi, cititorii, sa le gasim in cartea unui calugar si arhimandrit, viitorul mitropolit Bartolomeu al Clujului. Btw, ma intreb ce ar putea simboliza un anume personaj, matematicianul pasionat obligat prin contract sa abandoneze total matematica, caruia ii e interzis sa faca chiar si o banala adunare...

Ciudata carte. E ca un vis - dar nu in sensul bun al cuvantului, ci in sensul ca are incoerenta, lipsa de logica din vis, in care cineva devine la un moment dat altcineva (eleva poloneza Diana  Kowalski e de fapt bastinasa hawaiana Niaulani Namakana care e de fapt...), in care mergi sa identifici un cadavru si ti se spune ca acela e cadavrul tau s.a.m.d. Exista si pagini frumoase, in care ne sunt povestite legende hawaiene sau prima intalnire intre bastinasii hawaieni si omul alb, primit initial ca un zeu (Lono, zeul belsugului); insa ansamblul are eterogenitatea stridenta a unei melodii remixate: la fel ca in Amintirile pelerinului apter, cele doua planuri, mitul si relitatea cotidiana, don't mix. In concluzie, daca recomand calduros Memoriile lui Valeriu / Bartolomeu Anania (care i-au placut si ateei capricornk13), cartea aceasta nu o recomand decat daca va intereseaza in mod deosebit Hawaii si mitologia hawaiana, dar chiar si atunci cred ca, daca stapaniti engleza, puteti gasi alte surse cu mai putin zgomot.

---------------------
* In fapt legende hawaiene. Astfel de episoade gasim si in mitologia greaca, ca in povestea lui Pasiphae, mama Minotaurului, sau a Ledei, mama Elenei din Troia.

sâmbătă, 5 iunie 2010

Valeriu Anania - Amintirile peregrinului apter

 Valeriu Anania - Amintirile peregrinului apter
 Editura Paralela 45, 2000 (16.03 RON la librarie.net)
 Edtiura Polirom, 2009 ( cam 40 RON editie cartonata) 
 (fragment) 

Cartea vrea sa ne plimbe prin manastirile oltene si sa ne vorbeasca despre ele impletind planul prezentului cu cel istoric si cu cel supranatural.  Naratorul, peregrinul apter, este el insusi un personaj supranatural, dupa cum aflam din prima povestire: un inger care si-a pierdut aripile si, ramas pe pamant (romanesc) ca simplu om, devine calugar auzind ca "calugarii sunt ingeri in trup", trecand prin veacuri la varsta unei eterne adolescente.   

In planul prezentului - prezentul secolului XX, din anii razboiului pana in anii '70-'80, devenit intre timp trecut recent -  avem diverse figuri, de multe ori pitoresti, de calugari si arhierei si nu numai, in care nu rareori putem recunoaste modele reale. In planul trecutului istoric avem, pe langa calugari din vechime, domnitori, doamne si domnite, boieri, turci si alte figuri istorice culese din cronici: intalnim de pilda pe Constantin Brancoveanu sau pe doamna Chiajna si fiicele ei; in planul supranatural intalnim nu numai  personaje specifice crestinismului, ci si fapturi fantastice din origine mitologica  sau populara.   

Toate acestea se intrepatrund in aproape fiecare povestire - dar problema majora a cartii e ca aceste trei planuri nu reusesc sa se imbine, sa se inchege intr-un tot armonios si firesc. Excelentul memorialist isi vadeste calitatile si aici - deci planul "prezent" e cel mai viu si mai reusit - dar din pacate nu este dublat de un la fel de bun creator de fictiune. Uneori autorul parca se saboteaza singur: in Pasarea maiastra, dupa farsa ce o joaca tanarul si ingeniosul frate Sile habotnicului si credulului calugar Talasie, facandu-l sa creada ca e cutremur, sau, in Cele patru domnite, dupa ce ne amuzam de credulitatea celor doi bautori care, iesind din birt, noaptea, dau cu ochii pe neasteptate peste mitropolitul Mirmilion si il cred Dumnezeu - intamplari ce hranesc partea sceptica, rationala, critica a mintii cititorului - cu greu mai putem inghiti evenimentele miraculoase care se intampla in continuare, cateva pagini sau doar cateva randuri mai departe. Mai sunt apoi si scapari si inconsecvente care fac povestea neverosimila, in special cand autorul, identificandu-se cu naratorul sau, ii atribuie  elemente din propria biografie. Ingerul apter nu e imun la trecerea timpului, doar ca efectul e mult mai incet, in cele cateva veacuri de la pierderea aripilor ajungand doar de la copilarie la adolescenta. Insa... il gasim adolescent, calugar ucenic aciuiat pe la diverse manastiri, in timpul domnitorilor pamanteni (Doamna Chiajna, Brancoveanu), in schimb copil, crescut de o mama adoptiva, Padureanca, in timpul rascoalei lui Vladimirescu. Sau ne vorbeste, mai pe larg decat in Memorii, de sora sa (reala) nevazatoare, Milica, care invata la o scoala pentru nevazatori unde canta la pian, apoi ne povesteste episodul dramatic cand, in inchisoare, a vrut sa se orbeasca cu mana lui, dar a renuntat dupa ce i-a aparut in vis sora sa, atunci deja moarta; dar plaseaza episodul cu temnita in trecutul pre-modern, in vremea unui domnitor nenumit impotriva caruia ar fi fost acuzat pe nedrept de conspiratie - in timp ce partea ce trebuia sa fie anterioara, cu scoala de nevazatori si pianul, trimite inevitabil in Romania moderna, in secolul XX sau cel putin sfarsitul lui XIX. Motivul antedatarii e evident: cenzura - cartea fiind scrisa in timpul comunismului, in anii 80, chiar daca a fost publicata abia dupa, in '90, cenzura nelasandu-se satisfacuta, pacalita de astfel de subterfugii.     


 Cele mai reusite sunt paginile realiste, in care intalnim figuri vii, uneori pitoresti, de calugari, calugarite, arhierei si intamplari din viata monahala. Staretul aspru al unei manastiri ii trage o bataie propriului duhovnic pe care il prinde intorcandu-se la manastire pe trei carari, apoi ii pune patrafirul si ii cere iertare si dezlegare; trezit din betie, victima ii da canon cate 40 de metanii timp de 40 de zile, pe care staretul le executa constiincios, in vazul obstii. Un calugar cu viata si fire aspra (si rigida si morocanoasa) il invita la el pe epsicop, fost amic din tinerete, ca sa se trezeasca caterisit si sos din monahism de catre episcopul indignat de gazduirea saracacioasa, piscat de puricii din asternut si intepat de albine. La manastirea Polovragi, unde staretul Eudoxiu a strans un grup de foarte tineri calugari pe care ii tine la scoala, facand el toata treaba (muls vaca, gatit...) si cerandu-le doar sa invete, domneste o atmosfera tinereasca si scolareasca, propice glumelor si farselor, de care doar rigidul si morocanosul Talasie e indignat. Am pomenit deja mai sus patania care ii are ca eroi pe mitropolitul Mirmilion si soferul sau nenea Biju - zisi  "soferul si mitropolitul sau".      

In multe din personajele acestor pagini cititorul Memoriilor recunoaste persoanele reale. Mirmilion este Firmilian, mitropolitul Olteniei, fost profesor, prieten si nas de calugarie al autorului. Bunul si inteleptul staret Eudoxiu de la Polovragi, devotat total ucenicilor sai, probabil cea mai luminoasa figura de monah din carte, este Gherasim Bica, staretul si prietenul autorului, a carui intalnire providentiala il va ajuta sa iasa dintr-o grava criza sufleteasca (dar care, dupa cum stim din Memorii, avea sa treaca el insusi printr-o criza sufleteasca in urma careia va iesi din monahism si se va casatori) ; fratele Sile cel istet si pus pe sotii este fratele Vasile, viitorul calugar si staret Veniamin Nicolae, cel care va ingropa la  la Polovragi pachetul fatal primit de autor de la Arghezi. Mirenii de la Polovragi:  plutonierul Moaca, mos Papurica, sunt pomeniti in carte cu numele (sau poreclele) lor reale. Apriga, autoritara si inflexibila stareta Evelina Gaitan, a carei darzenie avea sa se ciocneasca de darzenia egala a oltencelor de la manastire Horezu, carora vrea sa le impuna trecerea de la viata de sine la viata de obste (adica un fel de comunism monahal), este matusa maicii Olga Gologan (stareta de la manastirea Bistrita, buna prietena si ocrotitoarea autorului) iar tanara maica Domnica, copil gasit care nu-si cunoaste parintii, crescuta la (si pentru) manastire, fara sa fi cunoscut vreodata si fara sansa de a mai cunoaste afectiunea unei familii, aminteste de maica Artemia, iubirea imposibila a autorului. 

Unele povestiri sunt strabatute de o senzualitate surprinzatoare din partea unui batran calugar, viitor arhiepiscop/mitropolit si candidat la scaunul patriarhal,  considerat de catre unii liderul aripii rigide, fundamentaliste a bisericii: in Portretul, niste tineri calugari ucenici, cantareti la strana, sorb din priviri pe pacatoasa Magdalena proaspat zugravita in fresca bisericii, privirile lor avide o dezbraca facandu-i haina din ce in ce mai transparenta, pana in finalul cantarii ea ramane goala iar culoarea galbena a hainei absorbite se imprima in ochii calugarasilor; apoi fantasma Magdalenei goale se strecoara in noaptea aia in  manastire, furisandu-se de la o chilie la alta in vizite nocture pe la tinerii novici. Dar cand in cele din urma o gaseste in chilia si in patul sau, naratorul nu i se alatura in asternut ci isi aminteste ca i-a fost candva inger pazitor si ii tine un lung discurs.  In care ii spune printre altele ca "toate pacatele tale erau tot atat de frumoase ca si trupul tau"... O alta povestire, Hrisant si nelinistea trupului sau, despre ispravile erotice (inclusiv postume) ale grecului Hrisant, bogatul si extrem de afemeiatul staret al manastirii Hurez, aproape ca ar fi putut figura in antologia "Povesti erotice romanesti" - ba mai are si ceva necrofilie si incest pe deasupra. In Cele patru domnite, naratorul apter se simte infiorat erotic cand este imbratisat frateste si sarutat pe obraz de o fetita de 11 ani ! Fetita, Voichita, era o copila din flori de neam domnesc, ignorata de parintii ei reali, lipsita de caldura unei familii si dornica de afectiune.   

 Nu se ridica la nivelul Memoriilor, nu este un must read, totusi ar putea fi interesanta (pe alocuri) pentru cineva care, cucerit de Memorii, doreste sa citeasca inca un Valeriu Anania - dar poate fi si dezamagitoare (pe alocuri).

luni, 4 ianuarie 2010

Valeriu Anania - Memorii - 1




Valeriu ANANIA, Memorii, Editura Polirom, Iaşi, 2008

Autorul, care si-a semnat intotdeauna cartile cu numele "mirean", e mai cunoscut ca Bartolomeu Anania, arhiepiscopul si mitropolitul Clujului, contracandidatul PF Daniel la scaunul de patriarh, perceput de multi ca liderul aripii rigide, fundamentaliste a bisericii ortodoxe – ceea ce, cum am mai zis, e foarte amuzant pentru cine i-a citit cartile…

Marturie a unui destin neobisnuit, cartea are ea insasi o poveste neobisnuita. E compusa din doua parti - am putea zice din doua carti - scrise la 30 de ani si cateva mii de km distanta. Prima jumatate a fost scrisa in America, la Detroit, in 1974 - unde a si ramas, intr-un seif de banca, zeci de ani, menita a fi publicata numai dupa moartea autorului; a doua in Romania, la Cluj, incepand din 2004.  Autorul era pe la 50 de ani cand o scria pe prima, peste 80 de ani la a doua; la prima, era calugar si preot; la a doua, arhiepiscop si mitropolit. Nu stiu care dintre aceste diferente fac diferenta, dar  e o mare diferenta intre cele doua parti - asa ca  ma voi ocupa de ele pe rand.

Fiind o carte de memorii, autorul spune explicit, in prefata, ca nu vrea sa faca literatura si  - prin comparatie cu celelalte carti ale sale, cu titluri imposibile ca "Rotonda plopilor aprinsi" sau "Amintirile peregrinului apter", in care intalnim expresii ca  "O, clipa antropofanica a vazului fecund !" - se vede ca din incercarea de a nu face literatura, literatura lui are de fapt de castigat: cartea e povestita pe un ton simplu si firesc, lipsit de floricele stilistice dar nu lipsit de farmec.

Prima parte este, cum remarca Paul  Cernat in Observatorul Cultural, "un roman nonficţional picaresc, de mare forţă epică, unitar, fără discontinuităţi." Cat despre autor, spune Stefan Cazimir in Romania Literara, "prin experienţele de viaţă parcurse, el este cel mai "romantic" dintre scriitorii români contemporani! "

Din primele pagini, autorul intra direct in subiect povestindu-si nu tocmai sfanta tinerete legionara. Adolescenta, mai bine zis, de la 15 la 19 ani, cand spiritul de fronda si de aventura specific varstei gasise acest debuseu: Fratia de Cruce, UTC-ul legionarilor. Ce putea fi mai cool decat sa faci parte din "elita" secreta  a generatiei tale,  sa mergi la intalniri conspirative, in marsuri secrete prin padure,  chiar si sa muncesti cu avant, cot la cot cu camarazii tai, in tabere de munca patriotica (se pare ca nu comunistii le-au inventat) cantand voios "Avem doar gloante pentru tradatori"  dar mai ales sa treci granita in Iugoslavia, noaptea, prin zapada pana la genunchi, riscand sa mori inghetat daca nu impuscat de granicerii sarbi, sa iti uimesti consatenii tragand cu pistolul in timpul slujbei de boboteaza, sa ai cateva gloante ascunse in banca, la scoala... Altfel era un elev bun, studios, foarte apreciat de profesori.

Culmea e ca in perioada asta n-a patit nimic, nici macar cand armata le-a perchizitionat seminarul, cand cu inabusirea rebeliunii legionare - a reusit sa-si ascunda gloantele (in candela icoanei din clasa) si pistolul, destul de bine ca sa nu fie gasite (decat peste multi ani). Asta in sfarsit i-a trezit, i-a facut sa-si dea seama ca nu-i de joaca si, scapati cu bine de perchizitie, si-au dizolvat de comun acord organizatia. Dar necazurile lui aveau sa vina abia de atunci incolo, dupa incheierea activitatii legionare si a scolii - prima arestare are loc in vara de dupa absolvire - si trecutul verzui avea sa-l urmareasca timp de decenii, purtandu-l printr-un lant de puscarii antonesciene si comuniste.

Tot in vara de dupa absolvirea seminarului avea sa se petreaca alt eveniment major din viata lui: intrarea la manastire. Viitorul mitropolit si candidat la scaunul patriarhal marturiseste cu franchete ca n-avea vocatie - pana atunci nu fusese chiar un ascet: fuma, avea prietena, nu ocolea nici carciumile, in ciuda mustrarilor din sedintele fratiei de cruce - ca a facut-o mai degraba ca sa scape de armata, de razboiul care incepuse.

Curand incep sa se adune deziluziile, in contact cu realitatea vietii manastiresti:
Vladica Eugeniu ma folosea drept tahigraf, imi dicta cate o scrisoare adresata unui "preaiubit frate in Hristos", ii spunea ce-i spunea, intrerupea scrisoarea si comenta cu un oarecare cunoscut asupra adresantului, ca-l stie el ce fel de poama este, de cand cu escrocheria de la Alba Iulia, continua dicteul cu "ne este cunoscuta dragostea Preasfintiei Voastre fata de Smerenia Noastra", comenta iarasi pe seama acestui bandit care ajunsese vladica prin interventia crapilor cu care-l indopa pe ministru, si incheia cu "Primiti, Va rugam, Preasfintite, ale Noastre intru Hristos fratesti imbratisari".

(va urma)