Se afișează postările cu eticheta religie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta religie. Afișați toate postările

joi, 17 decembrie 2015

Michel Houellebecq - Supunere (Soumission)

Michel Houellebecq, "Supunere" (Soumission), Humanitas, 2015

Ar fi putut fi subintitulata "or How I Learned to Stop Worrying and Love Islam".  E despre islamizarea Frantei, a Sorbonei si a intelectualilor. Personajul principal, narator, s-ar vrea sa fie un intelectual rafinat, profesor la Sorbona, specialist reputat in Huysmans (cartea e presarata cu divagatii despre acesta), insa nu prea ii iese, naratorul nu pare diferit de alti [anti]eroi ai lui Houellebecq.

Primele pagini ale cartii, (inainte ca amenintarea islamista sa se faca simtita) trateaza vesnicul subiect al tuturor cartilor lui Houellbecq: criza societatii occidentale liberale/libertine; Houellebecq ne descrie insatisfactia si golul sufletesc cu care ramane naratorul din relatiile sale pasagere pentru care multi alti barbati (inclusiv eroii celorlalte carti ale lui Houellebecq) l-ar fi invidiat teribil: relatii cu studente, mereu alta in fiecare an - si asta incepand din studentie pana la 44 de ani (desi fata de alte carti ale lui Houellebecq, contine surprinzator de putin sex, abia cateva partide) - si situatia si mai trista a fostelor lui prietene din studentie, ajunse la 40 de ani singure si ruinate fizic (cum sunt toate femeile de 40, in viziunea lui Houellebecq).

Acesta e cadrul in care atentia se muta spre istoria mare (cum ar spune Teodorovici). Initial, eroul nostru, dezinteresat de politica, urmareste campania prezidentiala la tv pentru spectacol; abia cand in cursa raman reprezentantul partidului musulman si reprezentanta Frontului National, Marine Le Pen, realizeaza gravitatea situatiei.

[spoiler] Printr-un joc abil, candidatul musulman, prezentandu-se ca moderat, capteaza si voturile stangii, si cele de centru-dreapta, ambele partide traditionale nedorind sa apara ca islamofobe si considerand ca mai important decat orice e sa opreasca ascensiunea extremei drepte. (Nu cred ca un astfel de scenariu ar fi realmente posibil in Franta; intre un partid care vrea sa scoata femeile din viata publica si unul care propune o femeie presedinte, cred ca, femeile ar alege ultimul - indiferent ce le spun partidele de centru, si-ar da seama care dintre variante e mai extremista.)

Ingrijorat de evenimente, [anti]eroul nostru fuge din Paris, prilej sa revada radacinile crestine ale Frantei, sa incerce (si sa esueze in) o apropiere de crestinism. Cand se intoarce, nici Parisul, nici Sorbona nu mai sunt la fel. Au disparut minijupele, inlocuite nu de burqa dar de pantaloni largi; au disparut toate profesoarele din universitate. Si el si-a pierdut postul (fiind ateu), dar primeste o pensie generoasa - si propuneri tentante de a se alatura invingatorilor... Mai e nevoie sa spun ca le cedeaza?  Cartea se sfarseste cu fraza "Je n'aurais rien à regretter." [end spoiler]

Cum ziceam pe blogul "teroristei", ”Soumission” e nu o apologie entuziasta dar e o impacare cu (ceea ce el considera) inevitabilul: islamizarea Frantei si a Occidentului. Vede in islam o posibila solutie la criza societatii occidentale. Sa ne gandim la „solutiile” SF din cartile precedente (Particulele elementare, Posibilitatea unei insule”): clonarea, „omul nou” (eliberat de slabiciuni umane ca nevoia de iubire/sex).

Ca si alte carti ale lui Houellebecq, ca valoare literara nu prea straluceste, dar e interesanta prin provocarile pe care le pune, prin ideile incomode.

vineri, 12 decembrie 2014

Valeriu Anania – Memorii – 2


Valeriu/Bartolomeu Anania, Memorii, Polirom, 2011 (ebook)

(continuare - prima parte aici)

Cum ziceam, curand dupa calugarire incep sa se adune deziluziile - tanarul Vartolomeu simte ca nu are vocatie monahala si pe de alta parte vede ca nici viata calugareasca din jurul lui nu se prea potriveste cu idealul monahal - ceea ce il arunca intr-o depresie, in prima lui mare criza sufleteasca, din care il scoate intalnirea providentiala cu staretul Gherasim Bica, un calugar ideal, total dedicat slujirii aproapelui (culmea, aflam ca peste ani acesta va trece la randul lui printr-o criza sufleteasca, va lasa calugaria si se va casatori). Criza interioara astfel rezolvata, vor urma crizele exterioare ale unei existente foarte framantate, atat datorita vremurilor potrivnice cat si datorita neastamparului firii sale.

Cartea ne poarta prin tot felul de medii si locuri, urmand destinul sinuos si al autorului; avem ocazia sa-l vedem pe orginalul calugar disecand pasionat cadavre si broaste ca student la medicina, apoi deghizandu-se ca sa scape de politie, ca lider al grevei studentesti, apoi construind din carton decoruri si regizand piese de teatru, iar mai tarziu, in partea a doua, facand plaja in Hawaii.

Printre toate acestea se incheaga un personaj-autor viu, cu multa personalitate, chiar daca greu de prins intr-un tipar: un calugar deloc mistic,  dar cu o credinta solida de om cu radacini taranesti, care si-a inceput viata si activitatea literara pascand vaca - inteligenta, cultura vasta, cizelarea nu se traduc la el intr-un minus de vitalitate; e plin de energie, cu stofa de lider, activ, patimas, impulsiv uneori pana la iesiri violente, dar alteori abil si cu tact, pricepandu-se (asemenea mai marelui sau, patriarhul Justinian) "sa discute cu adversarul de pe pozitii aparent comune"; are charisma; place femeilor - si nu ezita sa ne-o spuna; are umor.

A doua parte... as fi preferat sa lipseasca; ar fi fost o carte mai buna (si mai ieftina) fara aceasta coada de peste. Daca prima parte ne tine cu sufletul la gura insotindu-ne eroul ne-fictiv prin toate acele peripetii, a doua parte ne ingroapa in informatii detaliate despre treburile episcopiei romane din America, total neinteresante pentru cititor - parca ar fi un raport, o dare de seama. Ne povesteste de pilda pe o pagina intreaga demersurile episcopului sau Victorin ca sa il faca arhiereu pe un oarecare preot Vasilachi, reusind in cele din urma sa-l faca doar arhimandrit mitrofor, ceea ce nu l-a multumit pe deplin caci astfel protejatul lui avea mitra dar nu avea omofor (?). Nu-si uita nici inamicii: un anume Amariu[tei] era (reproduc textual) "mare mancator de rahat"... Pe scurt, plictiseala cvasi-totala - intrerupta doar de jurnalul din Hawaii.

[Draft din 18-24 martie 2010, publicat aproape nemodificat - desi atunci consiederam ca ar mai fi fost destule de spus, in special despre "inchisorile lui", e prea tarziu acum, prea mult timp de cand am citit-o.]

Fragmente gasiti pe vechiul meu blog. Alta recenzie gasiti la capricornk13, care a citit-o la recomandarea mea si i-a placut, desi e atee convinsa - a citit-o ca "un roman de aventuri" :)

duminică, 21 septembrie 2014

Machado de Assis - Dom Casmurro

Joaquim Machado de Assis, Dom Casmurro, Editura ALLFA, 2012 (ebook sau tiparită)

La început pare o clasică poveste de  dragoste din secolul XIX cu îndrăgostiți luptând cu obstacolele puse de familia neînțelegătoare. Un adolescent de 15 ani, menit încă de la naștere de evlavioasa sa mamă să devina preot catolic, descoperă ca e îndrăgostit de vecina și tovarășa sa de joaca. (spoiler) Dar cartea continuă mult după ce dragostea a învins obstacolele și  a ajuns la finalul fericit - căsătoria: ni se povestește cum petrec ca soț si soție, cum li se naște mult-doritul copil după multi ani de așteptare...  și treptat simțim că povestea de dragoste e pe cale să se transforme în altceva... (spoiler major) despre  deziluzie, suspiciune, gelozie, despre fața întunecată a dragostei. (end spoilers) Scriitura e destul de surprinzătoare pentru o carte din 1899, de multe ori autorul parcă se joacă cu cititorii...

Se pare că autorul e renumit în Brazilia natala, dar nu și în lume, nu la fel ca mult mai celebrii scriitori sud-americani de limbă spaniola. Nici eu nu aș fi ajuns probabil la cartea asta dacă nu o primeam ca ebook cadou de la librăria Elefant - fiți pe fază că, în ultima vreme, în secțiunea lor de ebooks au oferit cam în fiecare joi unul cadou.

joi, 15 mai 2014

Dan Sociu - Combinatia

Dan Sociu, "Combinatia", Editura Casa de pariuri literare, 2012

ebook 9 lei / tiparita 15 lei 

O carticica, se citeste in cateva ore. Ce era mai inedit la ea stiam deja din recenzia "teroristei" luciat: E un fel de distopie (azi deja ucronie) plasata intr-un viitor apropiat in care la putere in Romania - in stat si in mentalul colectiv - sunt forte ultranationaliste si ultraortodoxe fundamentaliste. Prim-ministrul, un fel de Victor Orban roman, face colonii de munca pentru tigani, dar destui zic ca asta nu e destul, ca trebuie masuri mai dure - si se incheaga grrupari mai radicale. Un jurnalist dornic de afirmare incearca sa se infiltreze intr-un astfel de grup, "Lupii Suri".

Incep cu cele bune.  Cel mai bine i-a reusit, dupa parerea mea, relatia dintre personajul principal (jurnalistul) si iubita lui, Dana, iubirea descrisa fara cuvinte mari, cu griji banale, mici tensiuni si certuri, dar prin toate o unda de tandrete. I-a iesit bine si insertia in prezent, infiltrarea semnelor distopiei in banalul cotidian al unui Bucuresti inca normal, hedonist si cosmopolit - "Lupii Suri" se intalnesc la mall, la etajul cu mancarea. Mi-a placut si cum jurnalistul isi creeaza simplu si repede (si verosimil) o identitate fictiva pe Facebook. Si cam atat.

Despre ce mi-a displacut cel mai tare nu prea pot vorbi fara spolier: Jurnalistul si iubita lui, care initial (aparent) pareau, cu dragostea lor frumoasa si site-ul lor antidiscriminare, reprezentantii normalitatii intr-o lume anormala in curs de rinocerizare, devin in cele din urma instigatorii unei crime urmata de jaf, asupra unui apropiat de-al lor. Si trec peste asta neatinsi, cu acelasi chef de viata si de dragoste. Asta dupa ce jurnalistul (naratorul) spunea ca ei n-ar putea trece, sufleteste, peste un avort fara terapie, ca nu l-ar ierta nici constiinta si nici Dana sa scrie un articol pro-extremism, ca Dana avea crize de constiinta ca e asa  apropiata cu un interlop (viitoarea victima)... (end spoiler)

Mi-a displacut un pic si limbajul, genul ala colocvial presarat cu cuvintele tari de rigoare in literatura ultimilor ani. Nu ca as avea eu alergie la cuvinte tari. Daca naratorul ar fi fost interlopul si se exprima asa, mi s-ar fi parut firesc. Dar cand un jurnalist de la un site antidiscriminare zice "p*zde" in loc de "femei", nu  numai cand vrea sa castige increderea baietilor de la "Lupii Suri" si vorbeste pe limba lor, ci si in monologul lui interior...

Si lumea aia extremist-fundamentalista nu mi s-a parut suficient de bine inchegata. Pe de-o parte e prea vag, prea sumar schitata, aproape toate elementele de distopie le aflasem deja din recenzia lui luciat. Pe de alta parte, am impresia ca Dan Sociu nu cunoaste suficient de bine mediile religioase fundamentaliste. Nimic despre cipuri, despre numarul fiarei, actele biometrice si Apocalipsa? Si unde sunt crestinii aia care fac medicii sa se teama sa faca avorturi ? "Lupii Suri" sunt taximetristi al caror crestinism se manifesta doar prin cruci agatate de oglinzi,  Laurentiu aka Metrorex e un golan de cartier, care vrea sa dea lovitura (spoiler) casatorindu-se cu fata urata a bogatului lider al miscarii C.R.U.C.E. si care mimeaza crestinismul doar in preajma viitoarei familii. (end spoiler) Si cum de sunt ultranationalisti si ultraortodocsi dar nu sunt legionari, nu pomenesc de Codreanu ci, culmea, de Steinhardt ?!

Nu e ceva de citit neaparat, dar daca aveti un drum de 3 ore cu trenul, de exemplu, care vreti sa treaca mai usor, poate fi o varianta...

joi, 24 aprilie 2014

Thomas Morus - Utopia

Thomas Morus, „Utopia”, Editura Best Publishing Romania, 2001
Eu am citit-o tipărită, în română, dar este ebook gratuit in engleză.

Thomas More - în latină Morus - a trăit între 1478 – 1535 (contemporan cu Ștefan cel Mare!) si a sfârșit cu capul tăiat (și pus în țeapă!) de regele său, Henric al VIII-lea, lucru nu tocmai surprinzător la un umanist atât de original în gândire și înaintea timpului său. Mai surprinzător mi se pare că a fost declarat sfânt (martir) de biserica catolică - cred că papa care a decis asta nu a citit Utopia ! (sau era el însuși un original disimulat). Poate dacă nu era martirizat pt că n-a susținut făcătura religioasă a libidinosului său rege, ar fi avut șanse nu chiar neglijabile să fie ars pe rug de inchiziție, ca Giordano Bruno, pentru ideile deloc catolice din Utopia. Căci în lumea lui ideală religiile sunt diverse și se tolerează reciproc, preoții sunt căsătoriți, există și preotese femei (bătrâne), divorțurile sunt permise, chiar dacă cu dificultate, sinuciderile încurajate (și chiar asistate) în caz de boală incurabilă, propovăduirea oricărei religii e permisă, dar doar cu argumente civilizate, fără presiuni și amenințări și un proaspăt convertit creștin este pedepsit cu exilul, când începe să-i numească pe conaționalii săi păgâni idolatri și să-i amenințe cu iadul !

Este o utopie comunistă, în care proprietatea privată, văzută ca sursa tuturor relelor, a fost complet abolită și se aplica regula „de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi”. Oamenii muncesc doar 6 ore pe zi, dar este destul din toate pentru toți, căci se produc doar lucruri realmente necesare. Toți iau masa în comun, în cantine. Toți poartă aceleași haine, cu același croi și aceeași culoare, cea naturală a firelor. Pietre prețioase folosesc doar la jucăriile și podoabele copiilor, aur doar la oalele de noapte și la lanțurile și însemnele sclavilor. Căci în societatea aia perfectă există sclavi: unii sunt condamnați de drept comun, alții străini care preferă sa fie sclavi în Utopia decât muritori de foame acasă. Ei fac muncile cele mai grele sau mai ales murdare.

Nu e o societate chiar așa egalitară de fapt, în ciuda aparențelor. Nevestele se supun bărbaților, fiii părinților, în general tinerii bătrânilor și toți celui mai bătrân membru al familiei extinse. Bărbații au dreptul să-și  pedepsească soțiile, precum și părinții copiii. Fetele se pot mărita doar de la 18 ani, băieții doar de la 22 de ani, iar cine nu rezistă până atunci și cade în păcat înainte de căsătorie e aspru pedepsit. Înainte de căsătorie, viitorul mire o examinează goală pe viitoarea mireasă și reciproc și ambii se pot răzgândi dacă descoperă  defecte ascunse de haine. Adulterul se pedepsește cu sclavia. Cei care au prea mulți copii mai dau din ei celor care n-au...

Și tot așa... Thomas Morus te surprinde, rând pe rând, uneori în același paragraf sau chiar în aceeași frază, când prin idei luminate, inteligente, umanitare, când prin idei aberante, uneori nepractice, alteori dure până la inuman...

miercuri, 19 octombrie 2011

Elixirele diavolului - E.T.A. Hoffmann


E. T. A. Hoffmann, Elixirele diavolului, Editura Leda, 2005

Pret: 20 lei

O manastire pastreaza printre relicve un "elixir al diavolului" cu care se zice ca ar fi fost tentat sfantul Anton. Un tanar calugar cedeaza ispitei si il gusta; indata simte o energie, vitalitate, sete de viata si manastirea i se pare prea stramta. Calugarul Medardus credea ca se calugarise din vocatie; fusese incurajat dar nu fortat de cei apropiati; mai cunoscuse ispite, dar le invinsese. De fapt, invinsese pacatul carnal prin pacatul trufiei, cand, la calugarirea lui, avusese un zambet orgolios vazand lacrimi in ochii fetei care-i placea - si tot orgoliul il indemnase sa exceleze ca predicator. Acum insa nu isi mai gaseste locul in manastire, satisfactiile orgoliului nu ii mai ajung, vrea sa cunoasca lumea, viata, femeia... pleaca...

...si abia iesit din manastire, se trezeste prins intr-o aventura, printr-o bizara coincidenta. Cartea a plina de aventuri, coincidente, qui pro quo, rasturnari de situatie; sunt si omoruri sau tentative de omor, cu cutitul sau cu otrava; exista o femeie demonica si una angelica. Toate astea nu sunt surprinzatoare intr-o carte romantica scrisa acum aproape 200 de ani. Mai neobisnuite sunt patrunderile in psihologia abisala a unui personaj-narator aflat la limita nebuniei si transgresand limita morala, care isi povesteste la persoana I aventurile, ispitele si framantarile, vinile si remuscarile, dar si vise, viziuni, intamplari, voci si aparitii bizare de care e mereu haituit, incat uneori nu mai stie (nici el si nici cititorul) ce e inchipuire si ce e realitate; granita dintre ele e fragila, ca si cea intre luciditate si nebunie, pe munchia careia personajul oscileaza: acum castiga simpatia printului domnitor prin inteligenta, eruditie si spirit critic sau gaseste o modalitate si ingenioasa de a scapa dintr-o primejdie,  ca apoi sa scape vorbe bizare, un ras nebun, gesturi necugetate... Dar stranietatea intamplarilor prin care trece nu provine numai din mintea lui tulburata. Exista realmente un doppelganger caruia i se substituie sau care i se substituie. Exista o istorie de familie incurcata si tenebroasa (atat de incurcata incat eu nu am putut-o urmari in explicatiile de la sfarsit, pierzandu-ma in multimea de personaje si de incesturi presarate si cu cateva omoruri). Intrucatva cartea dateaza dar intrucatva inca mai intereseaza... pe mine cel putin.

(Ciudat, mi-a adus aminte de Memoriile lui Valeriu/Bartolomeu Anania - desi ultimul cred ca nu ar fi prea fericit de asociere. Sunt unele detalii similare: fata care asista la calugarire cu ochii in lacrimi, femeia necunoscuta care ii face calugarului declaratie de dragoste, unele observatii despre efectul asupra atitudinii, tinutei, gesturilor produs de hainele calugaresti respectiv cele civile).

sâmbătă, 5 iunie 2010

Valeriu Anania - Amintirile peregrinului apter

 Valeriu Anania - Amintirile peregrinului apter
 Editura Paralela 45, 2000 (16.03 RON la librarie.net)
 Edtiura Polirom, 2009 ( cam 40 RON editie cartonata) 
 (fragment) 

Cartea vrea sa ne plimbe prin manastirile oltene si sa ne vorbeasca despre ele impletind planul prezentului cu cel istoric si cu cel supranatural.  Naratorul, peregrinul apter, este el insusi un personaj supranatural, dupa cum aflam din prima povestire: un inger care si-a pierdut aripile si, ramas pe pamant (romanesc) ca simplu om, devine calugar auzind ca "calugarii sunt ingeri in trup", trecand prin veacuri la varsta unei eterne adolescente.   

In planul prezentului - prezentul secolului XX, din anii razboiului pana in anii '70-'80, devenit intre timp trecut recent -  avem diverse figuri, de multe ori pitoresti, de calugari si arhierei si nu numai, in care nu rareori putem recunoaste modele reale. In planul trecutului istoric avem, pe langa calugari din vechime, domnitori, doamne si domnite, boieri, turci si alte figuri istorice culese din cronici: intalnim de pilda pe Constantin Brancoveanu sau pe doamna Chiajna si fiicele ei; in planul supranatural intalnim nu numai  personaje specifice crestinismului, ci si fapturi fantastice din origine mitologica  sau populara.   

Toate acestea se intrepatrund in aproape fiecare povestire - dar problema majora a cartii e ca aceste trei planuri nu reusesc sa se imbine, sa se inchege intr-un tot armonios si firesc. Excelentul memorialist isi vadeste calitatile si aici - deci planul "prezent" e cel mai viu si mai reusit - dar din pacate nu este dublat de un la fel de bun creator de fictiune. Uneori autorul parca se saboteaza singur: in Pasarea maiastra, dupa farsa ce o joaca tanarul si ingeniosul frate Sile habotnicului si credulului calugar Talasie, facandu-l sa creada ca e cutremur, sau, in Cele patru domnite, dupa ce ne amuzam de credulitatea celor doi bautori care, iesind din birt, noaptea, dau cu ochii pe neasteptate peste mitropolitul Mirmilion si il cred Dumnezeu - intamplari ce hranesc partea sceptica, rationala, critica a mintii cititorului - cu greu mai putem inghiti evenimentele miraculoase care se intampla in continuare, cateva pagini sau doar cateva randuri mai departe. Mai sunt apoi si scapari si inconsecvente care fac povestea neverosimila, in special cand autorul, identificandu-se cu naratorul sau, ii atribuie  elemente din propria biografie. Ingerul apter nu e imun la trecerea timpului, doar ca efectul e mult mai incet, in cele cateva veacuri de la pierderea aripilor ajungand doar de la copilarie la adolescenta. Insa... il gasim adolescent, calugar ucenic aciuiat pe la diverse manastiri, in timpul domnitorilor pamanteni (Doamna Chiajna, Brancoveanu), in schimb copil, crescut de o mama adoptiva, Padureanca, in timpul rascoalei lui Vladimirescu. Sau ne vorbeste, mai pe larg decat in Memorii, de sora sa (reala) nevazatoare, Milica, care invata la o scoala pentru nevazatori unde canta la pian, apoi ne povesteste episodul dramatic cand, in inchisoare, a vrut sa se orbeasca cu mana lui, dar a renuntat dupa ce i-a aparut in vis sora sa, atunci deja moarta; dar plaseaza episodul cu temnita in trecutul pre-modern, in vremea unui domnitor nenumit impotriva caruia ar fi fost acuzat pe nedrept de conspiratie - in timp ce partea ce trebuia sa fie anterioara, cu scoala de nevazatori si pianul, trimite inevitabil in Romania moderna, in secolul XX sau cel putin sfarsitul lui XIX. Motivul antedatarii e evident: cenzura - cartea fiind scrisa in timpul comunismului, in anii 80, chiar daca a fost publicata abia dupa, in '90, cenzura nelasandu-se satisfacuta, pacalita de astfel de subterfugii.     


 Cele mai reusite sunt paginile realiste, in care intalnim figuri vii, uneori pitoresti, de calugari, calugarite, arhierei si intamplari din viata monahala. Staretul aspru al unei manastiri ii trage o bataie propriului duhovnic pe care il prinde intorcandu-se la manastire pe trei carari, apoi ii pune patrafirul si ii cere iertare si dezlegare; trezit din betie, victima ii da canon cate 40 de metanii timp de 40 de zile, pe care staretul le executa constiincios, in vazul obstii. Un calugar cu viata si fire aspra (si rigida si morocanoasa) il invita la el pe epsicop, fost amic din tinerete, ca sa se trezeasca caterisit si sos din monahism de catre episcopul indignat de gazduirea saracacioasa, piscat de puricii din asternut si intepat de albine. La manastirea Polovragi, unde staretul Eudoxiu a strans un grup de foarte tineri calugari pe care ii tine la scoala, facand el toata treaba (muls vaca, gatit...) si cerandu-le doar sa invete, domneste o atmosfera tinereasca si scolareasca, propice glumelor si farselor, de care doar rigidul si morocanosul Talasie e indignat. Am pomenit deja mai sus patania care ii are ca eroi pe mitropolitul Mirmilion si soferul sau nenea Biju - zisi  "soferul si mitropolitul sau".      

In multe din personajele acestor pagini cititorul Memoriilor recunoaste persoanele reale. Mirmilion este Firmilian, mitropolitul Olteniei, fost profesor, prieten si nas de calugarie al autorului. Bunul si inteleptul staret Eudoxiu de la Polovragi, devotat total ucenicilor sai, probabil cea mai luminoasa figura de monah din carte, este Gherasim Bica, staretul si prietenul autorului, a carui intalnire providentiala il va ajuta sa iasa dintr-o grava criza sufleteasca (dar care, dupa cum stim din Memorii, avea sa treaca el insusi printr-o criza sufleteasca in urma careia va iesi din monahism si se va casatori) ; fratele Sile cel istet si pus pe sotii este fratele Vasile, viitorul calugar si staret Veniamin Nicolae, cel care va ingropa la  la Polovragi pachetul fatal primit de autor de la Arghezi. Mirenii de la Polovragi:  plutonierul Moaca, mos Papurica, sunt pomeniti in carte cu numele (sau poreclele) lor reale. Apriga, autoritara si inflexibila stareta Evelina Gaitan, a carei darzenie avea sa se ciocneasca de darzenia egala a oltencelor de la manastire Horezu, carora vrea sa le impuna trecerea de la viata de sine la viata de obste (adica un fel de comunism monahal), este matusa maicii Olga Gologan (stareta de la manastirea Bistrita, buna prietena si ocrotitoarea autorului) iar tanara maica Domnica, copil gasit care nu-si cunoaste parintii, crescuta la (si pentru) manastire, fara sa fi cunoscut vreodata si fara sansa de a mai cunoaste afectiunea unei familii, aminteste de maica Artemia, iubirea imposibila a autorului. 

Unele povestiri sunt strabatute de o senzualitate surprinzatoare din partea unui batran calugar, viitor arhiepiscop/mitropolit si candidat la scaunul patriarhal,  considerat de catre unii liderul aripii rigide, fundamentaliste a bisericii: in Portretul, niste tineri calugari ucenici, cantareti la strana, sorb din priviri pe pacatoasa Magdalena proaspat zugravita in fresca bisericii, privirile lor avide o dezbraca facandu-i haina din ce in ce mai transparenta, pana in finalul cantarii ea ramane goala iar culoarea galbena a hainei absorbite se imprima in ochii calugarasilor; apoi fantasma Magdalenei goale se strecoara in noaptea aia in  manastire, furisandu-se de la o chilie la alta in vizite nocture pe la tinerii novici. Dar cand in cele din urma o gaseste in chilia si in patul sau, naratorul nu i se alatura in asternut ci isi aminteste ca i-a fost candva inger pazitor si ii tine un lung discurs.  In care ii spune printre altele ca "toate pacatele tale erau tot atat de frumoase ca si trupul tau"... O alta povestire, Hrisant si nelinistea trupului sau, despre ispravile erotice (inclusiv postume) ale grecului Hrisant, bogatul si extrem de afemeiatul staret al manastirii Hurez, aproape ca ar fi putut figura in antologia "Povesti erotice romanesti" - ba mai are si ceva necrofilie si incest pe deasupra. In Cele patru domnite, naratorul apter se simte infiorat erotic cand este imbratisat frateste si sarutat pe obraz de o fetita de 11 ani ! Fetita, Voichita, era o copila din flori de neam domnesc, ignorata de parintii ei reali, lipsita de caldura unei familii si dornica de afectiune.   

 Nu se ridica la nivelul Memoriilor, nu este un must read, totusi ar putea fi interesanta (pe alocuri) pentru cineva care, cucerit de Memorii, doreste sa citeasca inca un Valeriu Anania - dar poate fi si dezamagitoare (pe alocuri).

luni, 4 ianuarie 2010

Valeriu Anania - Memorii - 1




Valeriu ANANIA, Memorii, Editura Polirom, Iaşi, 2008

Autorul, care si-a semnat intotdeauna cartile cu numele "mirean", e mai cunoscut ca Bartolomeu Anania, arhiepiscopul si mitropolitul Clujului, contracandidatul PF Daniel la scaunul de patriarh, perceput de multi ca liderul aripii rigide, fundamentaliste a bisericii ortodoxe – ceea ce, cum am mai zis, e foarte amuzant pentru cine i-a citit cartile…

Marturie a unui destin neobisnuit, cartea are ea insasi o poveste neobisnuita. E compusa din doua parti - am putea zice din doua carti - scrise la 30 de ani si cateva mii de km distanta. Prima jumatate a fost scrisa in America, la Detroit, in 1974 - unde a si ramas, intr-un seif de banca, zeci de ani, menita a fi publicata numai dupa moartea autorului; a doua in Romania, la Cluj, incepand din 2004.  Autorul era pe la 50 de ani cand o scria pe prima, peste 80 de ani la a doua; la prima, era calugar si preot; la a doua, arhiepiscop si mitropolit. Nu stiu care dintre aceste diferente fac diferenta, dar  e o mare diferenta intre cele doua parti - asa ca  ma voi ocupa de ele pe rand.

Fiind o carte de memorii, autorul spune explicit, in prefata, ca nu vrea sa faca literatura si  - prin comparatie cu celelalte carti ale sale, cu titluri imposibile ca "Rotonda plopilor aprinsi" sau "Amintirile peregrinului apter", in care intalnim expresii ca  "O, clipa antropofanica a vazului fecund !" - se vede ca din incercarea de a nu face literatura, literatura lui are de fapt de castigat: cartea e povestita pe un ton simplu si firesc, lipsit de floricele stilistice dar nu lipsit de farmec.

Prima parte este, cum remarca Paul  Cernat in Observatorul Cultural, "un roman nonficţional picaresc, de mare forţă epică, unitar, fără discontinuităţi." Cat despre autor, spune Stefan Cazimir in Romania Literara, "prin experienţele de viaţă parcurse, el este cel mai "romantic" dintre scriitorii români contemporani! "

Din primele pagini, autorul intra direct in subiect povestindu-si nu tocmai sfanta tinerete legionara. Adolescenta, mai bine zis, de la 15 la 19 ani, cand spiritul de fronda si de aventura specific varstei gasise acest debuseu: Fratia de Cruce, UTC-ul legionarilor. Ce putea fi mai cool decat sa faci parte din "elita" secreta  a generatiei tale,  sa mergi la intalniri conspirative, in marsuri secrete prin padure,  chiar si sa muncesti cu avant, cot la cot cu camarazii tai, in tabere de munca patriotica (se pare ca nu comunistii le-au inventat) cantand voios "Avem doar gloante pentru tradatori"  dar mai ales sa treci granita in Iugoslavia, noaptea, prin zapada pana la genunchi, riscand sa mori inghetat daca nu impuscat de granicerii sarbi, sa iti uimesti consatenii tragand cu pistolul in timpul slujbei de boboteaza, sa ai cateva gloante ascunse in banca, la scoala... Altfel era un elev bun, studios, foarte apreciat de profesori.

Culmea e ca in perioada asta n-a patit nimic, nici macar cand armata le-a perchizitionat seminarul, cand cu inabusirea rebeliunii legionare - a reusit sa-si ascunda gloantele (in candela icoanei din clasa) si pistolul, destul de bine ca sa nu fie gasite (decat peste multi ani). Asta in sfarsit i-a trezit, i-a facut sa-si dea seama ca nu-i de joaca si, scapati cu bine de perchizitie, si-au dizolvat de comun acord organizatia. Dar necazurile lui aveau sa vina abia de atunci incolo, dupa incheierea activitatii legionare si a scolii - prima arestare are loc in vara de dupa absolvire - si trecutul verzui avea sa-l urmareasca timp de decenii, purtandu-l printr-un lant de puscarii antonesciene si comuniste.

Tot in vara de dupa absolvirea seminarului avea sa se petreaca alt eveniment major din viata lui: intrarea la manastire. Viitorul mitropolit si candidat la scaunul patriarhal marturiseste cu franchete ca n-avea vocatie - pana atunci nu fusese chiar un ascet: fuma, avea prietena, nu ocolea nici carciumile, in ciuda mustrarilor din sedintele fratiei de cruce - ca a facut-o mai degraba ca sa scape de armata, de razboiul care incepuse.

Curand incep sa se adune deziluziile, in contact cu realitatea vietii manastiresti:
Vladica Eugeniu ma folosea drept tahigraf, imi dicta cate o scrisoare adresata unui "preaiubit frate in Hristos", ii spunea ce-i spunea, intrerupea scrisoarea si comenta cu un oarecare cunoscut asupra adresantului, ca-l stie el ce fel de poama este, de cand cu escrocheria de la Alba Iulia, continua dicteul cu "ne este cunoscuta dragostea Preasfintiei Voastre fata de Smerenia Noastra", comenta iarasi pe seama acestui bandit care ajunsese vladica prin interventia crapilor cu care-l indopa pe ministru, si incheia cu "Primiti, Va rugam, Preasfintite, ale Noastre intru Hristos fratesti imbratisari".

(va urma)