Se afișează postările cu eticheta literatura germana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta literatura germana. Afișați toate postările

miercuri, 25 iulie 2012

Thomas Mann - Casa Buddenbrook

Thomas Mann, Casa Buddenbrook, Editura Rao, 2009

(eu am citit de fapt alta editie veche, dinainte de '89, de la Cartea Romaneasca)

Mi se pare incredibil ca Thomas Mann a scris cartea asta la numai 26 de ani - 26 de ani mi se pare prea devreme chiar pt a o citi, risti sa o gasesti cam plicticoasa... Asa cum poate ca stiti, cartea descrie (minutios) destinul, marirea si decaderea unei bogate familii de negustori de grane din marea burghezie a unui vechi oras german (Lubeck, orasul natal al lui Mann), urmarita timp de 3-4 generatii, de la apogeu pana la stingere. E un mediu pe care Thomas Mann il cunoaste foarte bine pt ca din el provine; filozofia lor de viata e o imbinare de austeritate si epicurianism(*): respectabilitate burgheza, seriozitate, simtul datoriei si al raspunderii, dar si lux, belsug, mese copioase si sofisticate servite in sali elegante decorate cu fresce cu zei antici.

Cum ziceam, 26 de ani e prea devreme pt a o citi, pt ca nu vei gasi in ea nici aventura (singurele aventuri din viata lor sunt afacerile, fluctuatiile negotului), nici povesti de dragoste biruitoare impotriva tuturor obstacolelor, nici povesti de dragoste tragice - povestile lor de dragoste sunt doar scurte episoade la inceputul unor vieti care curand le lasa in urma asezandu-se pe fagasul dinainte trasat. Presupun ca pe la varsta aia sau chiar mai devreme am citit-o prima data si mi-a placut mai putin decat acum; de multe lucruri nu imi aminteam (am uitat? nu am percutat ? am citit pe sarite?) imi amintesc insa ca si atunci, mai mult decat acum, mi-a parut rau pt Tony.

Tony a ramas personajul meu preferat, dar abia acum observ cat e de inrudita cu Grace din "Doua sau trei gratii" a lui Huxley pe care pe atunci probabil inca nu o citisem: fermecatoare, copilaroasa, proaspata si spontana in ciuda faptului ca (exact ca Grace) tare ii place sa joace cate un rol, este si ea la fel de patrunsa de sentimentul prestigiului familiei ca oricare dintre ceilalti.

Cartea nu e o punere sub acuzare a marii burghezii dupa cum nu e nici o glorificare a ei - sau e in aceeasi masura si una si alta. Relevanta e ambivalenta autorului in conflictele dintre rigorile burgheze si firile care nu li se adapteaza:  in conflictul dintre Thomas si fratele sau, histrionicul Christian, tine vizibil (si ne face sa tinem) cu Thomas, pe cand in cel dintre Thomas si fiul sau, sensibilul Hanno, a carui precoce vocatie muzicala e pentru tatal sau motiv de ingrijorare si dezamagire, autorul empatizeaza (si ne face sa empatizam) cu Hanno.

Thomas insusi nu este burghezul tipic si conformarea la asteptarile celorlalti, contrastul dintre viata lui interioara si rolul de care se straduieste sa se achite impecabil il costa; e un personaj complex si pana la urma tragic. Spre deosebire de el si de alte personaje principale ale cartii,  multe dintre personajele secundare sunt cliseistice, reduse la cate o singura trasatura de caracter si la gesturi repetitive: Klothilde, ruda saraca, care inca din copilarie era batranicioasa si se distingea doar prin marea pofta de mancare; cele 3 verisoare fete batrane cu replicile lor intepatoare din invidie etc.

O recomand (nu ca ar avea nevoie de recomandarea mea) dar preferabil dupa 30 de ani (hai si 28 daca esti deja casatorit(a) si cu copii).
---------------------
*expresia asta nu imi apartine, am intalnit-o la Alex Leo Serban, in "Dietetica lui Robinson", in legatura cu altceva, dar mi se pare ca surprinde exact weltanschauung-ul familiei Buddenbrook.

miercuri, 19 octombrie 2011

Elixirele diavolului - E.T.A. Hoffmann


E. T. A. Hoffmann, Elixirele diavolului, Editura Leda, 2005

Pret: 20 lei

O manastire pastreaza printre relicve un "elixir al diavolului" cu care se zice ca ar fi fost tentat sfantul Anton. Un tanar calugar cedeaza ispitei si il gusta; indata simte o energie, vitalitate, sete de viata si manastirea i se pare prea stramta. Calugarul Medardus credea ca se calugarise din vocatie; fusese incurajat dar nu fortat de cei apropiati; mai cunoscuse ispite, dar le invinsese. De fapt, invinsese pacatul carnal prin pacatul trufiei, cand, la calugarirea lui, avusese un zambet orgolios vazand lacrimi in ochii fetei care-i placea - si tot orgoliul il indemnase sa exceleze ca predicator. Acum insa nu isi mai gaseste locul in manastire, satisfactiile orgoliului nu ii mai ajung, vrea sa cunoasca lumea, viata, femeia... pleaca...

...si abia iesit din manastire, se trezeste prins intr-o aventura, printr-o bizara coincidenta. Cartea a plina de aventuri, coincidente, qui pro quo, rasturnari de situatie; sunt si omoruri sau tentative de omor, cu cutitul sau cu otrava; exista o femeie demonica si una angelica. Toate astea nu sunt surprinzatoare intr-o carte romantica scrisa acum aproape 200 de ani. Mai neobisnuite sunt patrunderile in psihologia abisala a unui personaj-narator aflat la limita nebuniei si transgresand limita morala, care isi povesteste la persoana I aventurile, ispitele si framantarile, vinile si remuscarile, dar si vise, viziuni, intamplari, voci si aparitii bizare de care e mereu haituit, incat uneori nu mai stie (nici el si nici cititorul) ce e inchipuire si ce e realitate; granita dintre ele e fragila, ca si cea intre luciditate si nebunie, pe munchia careia personajul oscileaza: acum castiga simpatia printului domnitor prin inteligenta, eruditie si spirit critic sau gaseste o modalitate si ingenioasa de a scapa dintr-o primejdie,  ca apoi sa scape vorbe bizare, un ras nebun, gesturi necugetate... Dar stranietatea intamplarilor prin care trece nu provine numai din mintea lui tulburata. Exista realmente un doppelganger caruia i se substituie sau care i se substituie. Exista o istorie de familie incurcata si tenebroasa (atat de incurcata incat eu nu am putut-o urmari in explicatiile de la sfarsit, pierzandu-ma in multimea de personaje si de incesturi presarate si cu cateva omoruri). Intrucatva cartea dateaza dar intrucatva inca mai intereseaza... pe mine cel putin.

(Ciudat, mi-a adus aminte de Memoriile lui Valeriu/Bartolomeu Anania - desi ultimul cred ca nu ar fi prea fericit de asociere. Sunt unele detalii similare: fata care asista la calugarire cu ochii in lacrimi, femeia necunoscuta care ii face calugarului declaratie de dragoste, unele observatii despre efectul asupra atitudinii, tinutei, gesturilor produs de hainele calugaresti respectiv cele civile).