Se afișează postările cu eticheta copilarie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta copilarie. Afișați toate postările

miercuri, 3 decembrie 2014

Philip Roth - Complexul lui Portnoy

Philip Roth, Complexul lui Portnoy, Polirom, 2011, colectia Top 10+

In engleza Portnoy's Complaint, titlul contine un joc de cuvinte intraductibil: poate insemna  si "complexul/boala lui Portnoy" dar si "plangerea lui Portnoy" - si intr-adevar cartea este o lunga jelanie, o lunga confesiune amuzant-plangareata, lunga si dezlanata, pe care un intelectual evreu american peste 30 de ani, Alex Portnoy, o face psihologului.

Desi atinge ocazional prezentul si relatiile lui pasagere, cartea se concentreaza pe copilarie si adolescenta, pe familia sa si in special pe mama sa, a carei iubire posesiva i-a marcat viata; asta pentru ca el crede ca faptul ca e afemeiat si nu se poate opri la o femeie sa-si intemeieze o familie s-ar datora copilariei si adolescentei sale, familiei sale sufocante si in special mamei, foarte dominatoare nu numai cu fiul ci si cu sotul.

E vorba de o familie de evrei americani de origine est-europeana, care vorbesc engleza amestecand in ea cuvinte idis, care traiesc in comunitatea lor inchisa. E mult sovinism in acest mediu (in randul evreilor maturi - caci cei tineri il respiung); e drept, un sovinism nonviolent, caci evreii nu incearca in niciun fel sa faca rau ne-evreilor care ii inconjoara, dar se feresc de ei, pun intre ei si restul lumii o distanta in care intra neincredere, teama si o doza de dispret. N-as sti sa spun daca tema principala a cartii e evreitatea sau sexualitatea.

Prima carte de Philip Roth citita si parca ma asteptam la mai mult, avand in vedere ca tot aud numele lui cand se vorbeste de candidatii cu sanse la Nobel. Nu e un must read dupa parerea mea, totusi exista o categorie de cititori carora le-o recomand: daca vi se pare ca parintii vostri au fost prea sufocanti, veti vedea ca se poate mult mai rau...

[Draft din 4 septembrie 2012, publicat aproape nemodificat]

luni, 11 iunie 2012

Mario Vargas Llosa - Elogiu mamei vitrege

 Mario Vargas Llosa, "Elogiu mamei vitrege", Humanitas, 2011


(eu am citit de fapt o editie mai veche si mai proasta, cu greseli de ortografie - Editura Sfynx, 1991)

Dona Lucrecia si Don Rigoberto, cuplu de varsta mijlocie, traiesc, ca sa il citez iarasi pe Hasdeu, "un adevărat paradis al lui Mahomet, redus la o singură hurie". De data asta chiar e numai o singura hurie, caci Lucrecia are exclusivitate asupra simturilor si sentimentelor sotului sau, nu numai in realitate ci si in fanteziile lui, intercalate ca povestiri independente - inspirate de tablouri celebre, caci Don Rigoberto avea o vasta colectie de arta erotica (cica in unele editii ale cartii apar si tablourile inspiratoare). In atmosfera aceea suprasaturata de senzualitate, Fonchito, copilul(*) al lui Don Rigoberto, "ingeras" cu bucle aurii, pare sa dezvolte o adevarata obsesie erotica precoce pentru mama sa vitrega, pe care o imbratiseaza si saruta cu aviditate si o urmareste pe furis cand face baie. Poate de aceea mi s-a parut atat de disturbing,  mult mai mult decat Lolita, pt ca aici copilul nu este victima inocenta - nici macar victima nu tocmai inocenta, ca Lolita - ci "agresorul", initiatorul avansurilor erotice. Lucrecia e initial incantata si induiosata de iubirea fiului vitreg, apoi cand realizeaza de ce fel de iubire e vorba nu stie cum sa il descurajeze, apoi...

[spoiler] Sfarsitul (epilogul) mi s-a parut foarte neconvingator: nu e cu putinta ca tot comportamentul copilului sa fi fost doar teatru menit sa isi faca tatal sa o alunge pe mama vitrega, nu si-ar fi putut juca rolul fara o atractie reala - pe de alta parte nu e cu putinta nici varianta ca fiul sa nu stie ca face ceva interzis si sa ii puna tatalui intrebarile alea si sa ii prezinte acel "elogiu mamei vitrege" cu deplina nevinovatie. Oricum ai lua-o, psihologia copilului nu e verosimila. Dar in sfarsit, nu e o carte realista. [end spoiler]

Nu prea imi vine sa o recomand, oricat de mare scriitor e Llosa, nu numai pt tema foarte disturbing - pedofilie + incest - dar nici nu cred ca sunteti amatori de descrieri cu lux de amanunte ale actului defecatiei sau taierii parului din nas si urechi (nu imi dau seama daca Llosa si-a propus sa demonstreze ca poate face arta din orice sau pur si simplu acolo isi rade de noi, cititorii). Pe de alta parte, citind-o la scurta vreme dupa Platforma lui Houellebecq, simti diferenta: ambele sunt la fel de apte sa scandalizeze latura mea "burgheza", dar numai unul dintre ei, Llosa, e artist. Un fragment din cea mai weird fantezie a lui Don Rigoberto, impreuna cu pictura inspiratoare, gasiti aici - citindu-l va puteti lamuri daca Elogiu mamei vitrege este pentru voi sau nu...

---------------
* Nu e un adolescent ci chiar un copil - nu se precizeaza varsta dar ni se spune ca abia a avut prima comuniune, traditie catolica ce in mod obisnuit are loc la 7-8 ani.

vineri, 25 mai 2012

Kazuo Ishiguro - Sa nu ma parasesti

Kazuo Ishiguro, "Sa nu ma parasesti" ("Never let me go"), Polirom, 2011 (traducere de Vali Florescu)

Pret: in romana 18 lei tiparita
original engleza: 10 $ tiparita / 13 $ ebook Kindle

Cei trei eroi ai cartii, Kathy, Ruth si Tommy, sunt prieteni din copilarie, au crescut impreuna intr-o scoala englezeasca mai deosebita, numita Hailsham, de care ii leaga o multime de amintiri - acum multi dintre cei din jurul lor ii invidiaza pentru privilegiul de a fi de la Hailsham. In prima parte a cartii  ii vedem pe cei trei crescand acolo, mai intai copii apoi adolescenti. In unele privinte e o scoala ca oricare alta, in care baietii il necajesc si umilesc continuu prin farse rautaciose pe cel mai vulnerabil dintre ei, in care fetele se grupeaza in bisericute si isi spun secrete, iar cand intra in adolescenta incep sa se formeze perechi.

Naraţiunea, alcatuita din amintirile fragmentate ale lui Kathy, se concentrează pe cei trei prieteni: Tommy, căruia farsele crude ale colegilor săi îi provoaca crize de nervi, Ruth, o fata voluntara, dominatoare, lidera grupului si Kathy insasi, fata buna, empatica, dar dominata de Ruth. Se concentreaza pe relatiile dintre ei trei, pe inchegarea prieteniei lor, cu urcusurile si coborasurile ei, dar printre randuri sesizam ca Hailsham e o scoala foarte atipica. O şcoala unde se pune atâta accent pe arta, pe creativitate, ca cel mai netalentat elev, Tommy, devine cel mai dispreţuit şi bullied de colegii a săi. O scoala din care n-au iesit niciodata, caci niciunul nu are familie, unde cel mai fericit eveniment, mult asteptat de ei, e cand primesc lucruri de la solduri. O scoala unde fumatul este privit ca o mare crima si elevii sunt socati de marturisirea profesoarei de sport ca a fumat candva. O scoala unde profesorii se numesc "paznici" (guardians) - eu parca as fi tradus prin "supraveghetori", sa nu fie chiar asa batator la ochi.

Nu pot merge mai departe fara spoilere, dar cred ca mai toti cei care citesc cartea asta stiu dinainte ca este vorba despre - atentie spoiler - clone. Si copiii stiu asta, stiu de mici ca rostul lor in viata e sa fie donatori, dar asta nu ii prea preocupa, fiind vorba de un viitor vag, neprecizat, la fel cum fac si copiii obisnuiti ce stiu ca toti oamenii vor muri candva dar nu-si bat capul cu asta. Apoi se fac mari, pleaca de la Hailsham, ajung la Casute, unde sunt intr-un fel de vacanta, citesc, hoinaresc, se plictisesc... si asteapta sa le vina randul...

E curios cum, desi pot circula liber prin tara, niciunul dintre cei trei nu incearca sa fuga, sa se ascunda in masa oamenilor obisnuiti. Probabil cunostintele lor precare despre restul lumii nu le-ar fi prea permis sa se integreze, dar ei nici macar nu incearca, niciunul. Se straduiesc sa obtina doar o amanare, printr-o portita care, dupa stirea lor, ar fi prevazuta chiar de sistem, dar nu sa se revolte impotriva sistemului. Chiar si voluntara Ruth se multumeste doar sa viseze la o slujba corporatista intr-un birou, ca la un vis pe care il stie imposibil, iar Tommy isi varsa furia si revolta urland in gol; cat despre Kathy, este mentinuta multi ani in rolul de ingrijitoare (meserie ce presupunea nu ingrijiri medicale ci suport sufletesc pentru clonele ce reuseau sa supravietuiasca primelor donatii) nu numai datorita empatiei ci si a docilitatii ei.

Clonele acestea, despre care multi se indoiesc ca ar avea suflet, au de fapt suflete complexe, in care incap sentimente durabile dar nerostite - n-am citit si nici vazut filmul dupa "Ramasitele zilei" dar inteleg ca asta e ceva specific lui Kazuo Ishiguro.

--- end spoiler ---

E multa tristete, cu toate astea cred ca o sa va placa (la mine si tristetea dar si placerea au fost intrucatva diminuate de faptul ca vazusem inatine filmul si stiam tot ce va urma).

vineri, 4 mai 2012

Radu Pavel Gheo - Noapte buna, copii!


Pret: 15 lei ebook / 37 lei tiparita

Petrecandu-si vacantele intr-un sat de la granita cu sarbii, un grup de adolescenti banateni cresc cu fascinatia Occidentului. Pentru ei paradisul este desigur in lumea de dincolo -  dincolo de granita, de unde vin toate bunatatile: dulciuri, cola, blugi, adidasi, tricouri cu inscriptii, masini bune, muzica... E un loc aproape la fel de misterios si  greu accesibil ca taramul celalalt din basme - dar ei sunt dispusi sa incerce orice, sa riste oricat, sa plateasca orice pret ca sa treaca dincolo... Ca ulterior, deveniti adulti, sa li se para ca paradisul era atunci si acolo,  in vacantele lor impreuna, la bunici, cand se jucau sau, mai tarziu, cand stateau  sa asculte la radio topul muzical de la sarbi... un paradis in care nu mai exista intoarcere...

Adolescentii sunt Leo, un smecheras din Timisoara, liderul grupului si autorul planului, impunand celorlalti prin indrazneala si lipsa de scrupule, Paul, care scrie povestiri SF si se viseaza scriitor, Marius, pe care la inceputul cartii il vedem intorcandu-se dupa 10 ani in tara la volanul unui Chevrolet Corvette, intruchipare a visului american, si Cristina, fata cuminte, tinuta din scrut de parinti. Toti trei baietii sunt mai mult sau mai putin indragostiti de ea, mai mult sau mai putin in secret, dar  cum "fetele cuminti prefera baietii rai", Cristina il alege pe Leo.

Daca cineva va dori sa reconstituie candva, in viitor, istoria vietii private din Romania ante- si post-revolutionara, din anii '80 pana in anului 2000, cred ca va gasi in cartea lui Radu Pavel Gheo material valoros. Se vede ca Gheo cunoaste bine Romania profunda. Avem satul romanesc in doua variante: banatean si moldovean, din anii '80 si respectiv din anul 2000, Iasul cu lumea lui culturala, in plus avem si America vazuta prin ochii emigrantului roman in curs de acomodare - scriitorul a trait el insusi experienta asta, iar dupa ce s-a reintors in tara a publicat o carte de nonfictiva despre experienta sa americana: "Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a". 

Minusuri:
- Prea multe p... - cred ca sunt mai multe decat in povestea cu acel nume a lui Creanga (cu care are doua personaje comune). Ok, asa vorbesc adolescentii si nu rareori si adultii, totusi cred ca impresia de realism se putea obtine si cu mai putine.
- Partea... hm... supranaturala. Bine, mi-a placut mult in primele pagini ale cartii (pe care le puteti descarca de aici), cand se insinueaza f. discret, abia ghicit, in cel mai lumesc context posibil: un  popa in campanie electorala. A inceput sa-mi displaca in partea cu Lisaveta. Ea ca personaj e ok: o tiganca de treaba dar care nu mai recunoaste ca e tiganca - am cunoscut si eu una irl - insa acea interventie [spoiler] divina [end spoiler] mi-a contrariat simtul dreptatii. Iar partea cu partida de carti mi s-a parut total aiurea.
- Apropo de contrariat simtul dreptatii: unul dintre personaje, profesor de liceu si scriitor talentat dar nepublicat, se culca cu o eleva (contextul amintind de mediatizatul caz al profesorului de sport) dar peste asta cartea trece usor, pomenind episodul doar in treacat; profesorul-scriitor semneaza "pactul cu diavolul", decade moral si literar, abia cand intra intr-o gasca culturala de pe langa o revista din Iasi !
- De ce trebuie sa moara atatea personaje ? [spoiler major] Inteleg ca moartea Cristinei era necesara in constructia cartii, dar mortile lui Marius si Leo mi s-au parut gratuite. Nu ca as fi vrut happy end. Dar Marius s-ar fi putut intoarce la viata lui goala de sens de "dincolo" iar Leo, care reapare la sfarsit doar ca sa moara in cateva pagini, putea lipsi sau, daca Gheo simtea nevoia sa-l "pedepseasca", ar fi putut esua intr-o inchisoare americana sa zicem - si nu cred ca romanul ar fi pierdut ceva. [end spoiler]

Dar una peste alta iese cu plus si o recomand celor ce au acum 30-40 de ani si un strop de nostalgie.