vineri, 6 aprilie 2012

Dinu Pillat - Asteptand ceasul de apoi


Pret: 20 lei ebook / 35 lei tiparita

Cartea asta a avut probabil cel mai ciudat destin al unei carti din literatura romana. A fost "arestata" timp de peste jumatate de veac: confiscata in 1959 de securitate, care i-a bagat nu numai autorul ci si primii cititori la inchisoare, a fost descoperita in arhiva securitatii si publicata abia in 2010.

Securitatea a considerat-o propaganda legionara. Pentru noi cei de azi este clar ca nu e asa ceva: in scena (inspirata de Mihail Sebsatian) a alungarii brutale a studentilor evrei de la curs, e limpede ca autorul simpatizeaza cu victimele. Pe atunci insa, in 1959 intr-o lume mult mai insensibila la nuante, simplul fapt ca autorul descrie cativa legionari ca oameni, nu ca demoni, e suficient pt eticheta de "propaganda legionara". Nu prea cred ca autorul a incercat sa reabiliteze miscarea legionara dar poate ca a vrut sa isi reabiliteze generatia, din care atatia au cazut in ispita extremismului; poate ca a vrut sa inteleaga si sa ne ajute sa intelegem cum a fost posibil ca oameni care nu erau fundamental rai sa ajunga sa adere la o miscare care avea ca metoda de lupta asasinatul.

Elevul Stefanuca, un adolescent care acum cativa ani se juca cu sora lui de-a indienii si cu colegii de clasa de-a muschetarii, cauta aventura, pe care colegul sau Nicoara, fostul "Athos" din copilarie, i-o propune sub forma "fratiei de cruce" legionare. Fratele sau, studentul Lucian, un intelectual rafinat cu inclinatii gay, cu toata repulsia fata de violenta, nu vrea sa rateze prilejul de a deveni ganditorul, ideologul generatiei sale. Vasea, student basarabean sarac, infometat, cu tendinte anarhiste, vrea sa darame din temelii societatea care il marginalizeaza si pe care o uraste. Victor, tanar insurat si cu copil, inghesuit cu familia intr-o singura camera, are nevoie de un ideal sau poate mai degraba de o iesire din monotonia vietii de familist, mizere si pline de griji; [spoiler] pana la urma iese de tot, pleaca la manastire! [end spoiler] Toti acestia vor sa schimbe lumea si/sau sa se dedice unui ideal. Exceptia e Lica, care vrea doar sa parvina prin politica; el e, evident, personajul negativ; autorul subliniaza cam mult originea lui joasa (care nu e chiar asa joasa de fapt - tatal lui e functionar); are, la fel ca Julien Sorel, un portret al lui Napoleon, dar asemanarile se opresc aici, Lica e grosolan si fara niciun fel de principii - dovada si faptul ca [spoiler] devine informatorul Sigurantei. [end spoiler] 

E semnificativ faptul ca autorul ni-l arata pe tocmai  pe Lica incantat de violentele antisemite de la curs: "Ce triumf sa-l scoti pe Rosner in pumni, in vazul salii intregi! Pe el, estetul ultradecadent, care ii dispretuia ca retrograzi si obscurantisti... Mama lor de jidani!" in timp ce delicatul Lucian, candva prieten cu "estetul ultradecadent", cu care asculta muzica si schimba carti, asista la intreaga scena cu indignare tacuta, neputincioasa, caci ii lipseste curajul sa-si infrunte "camarazii" si ideologia la care aderase; abia dupa indrazneste sa-l ia la intrebari pe Victor - pe care il stia fire sensibila, pasionat de poezie, in special de a lui Blaga - care insa ii raspunde ca "Palmele mele au implinit o functiune istorica" si "este o necesitate ca evreii sa sufere mereu" - ultima idee provenind, desigur, de la "profesorul de metafizica" aka profesorul de logica Nae Ionescu.

(citita pe tableta)

joi, 29 martie 2012

Lucian Dan Teodorovici - Matei Brunul

Lucian Dan Teodorovici, Matei Brunul, Editura Polirom, 2011

Pret: 17 lei ebook / 35 lei tiparita

De mult mi-am propus sa o citesc, de cand am auzit ca e cu detinuti politici din perioada comunista - subiect care poate ati observat ca ma intereseaza - ca documentarea scriitorului e foarte serioasa insa tratarea temei e originala, atipica:

Matei Brunul e un detinut politic amnezic. Total inocent si neajutorat ca un copil, nu mai stie nimic din ce a fost cu tara si cu el insusi dupa adolescenta si crede tot ce i se spune, adevarul oficial devenind adevarul lui. Prelucrarea lui ideologica e sarcina tovarasului Bojin, pe care Brunul il percepe drept prieten.

Chiar si inainte de accident, Matei Bruno (pe atunci) e destul de inocent - inocent nu numai din punctul nostru de vedere de azi, dar nevinovat chiar fata de regim, de fapt: artist apolitic, prea absorbit de pasiunea sa pentru marionete ca sa se intereseze de ce se intampla in jur, se trezeste prins intre rotitele sistemului din intamplare, datorita unor vagi tangente cu familia Patrascanu (n-am idee de ce a ales Teodorovici sa lege astfel "istoria mica" fictiva de "istoria mare" reala).

Tovarasul Bojin, "papusarul" lui, e inrudit cu colonelul securist Vasile Chirita al lui Razvan Radulescu. Ca si acela, ne e prezentat si in latura sa umana, privata; ca si acela, pana atunci instrument docil, incepe sa aiba indoieli - caci incepe sa se ataseze emotional de "obiectiv". Le va rezolva insa altfel decat personajul lui Radulescu...

Celalalt pol al noii vieti a lui Matei Brunul e prietena sa, Eliza. E un personaj inconjurat de mister, singurul pe care autorul nu ni-l face transparent (ca narator omniscient), ale carui ganduri si motivatii nu ni le spune; singura pe care ne lasa sa o descoperim treptat, odata cu Brunul insusi.

Planurile alterneaza permanent: prezentul anului 1959, in care Matei Brunul se straduieste sa se adapteze, dar si sa se regaseasca, cu trecutul cel uitat, povestea vietii lui Matei Bruno, in special a anchetei si inchisorilor lui.

Pregatindu-ma sa scriu despre Matei Brunul, am aruncat un ochi pe blogul autorului si am dat acolo peste o observatie surprinzatoare: lui Lucian Dan Teodorovici i se pare ca, intre cei care au scris despre cartea sa, 80-90% dintre cei care au citit-o ca ebook au apreciat-o moderat, in schimb 80-90% dintre cei care au citit-o pe hartie au scris depre ea cu entuziasm. Recenzia mea ii va intari probabil aceasta convingere, caci am citit-o ca ebook pe noua mea tableta si am apreciat-o moderat - adica favorabil, dar cu unele rezerve. Si totusi n-as crede ca mediul e de vina, mai ales ca pe acelasi suport am citit si mi-au placut mai mult "Noapte buna, copii!" de Radu Pavel Gheo si "Acasa, pe Campia Armaghedonului" de Marta Petreu (sper sa scriu si depsre ele).

Plusuri si minusuri:

- Straduindu-se atat sa-l umanizeze pe tovarasul Bojin - asta imo i-a reusit, e la plusuri - LDT a neglijat  sa-l umanizeze suficient tocmai pe eroul principal, Matei Brunul. Ok, dupa accident nu mai ramane mare lucru din personalitatea lui, raman sa il individualizeze doar sechelele, ciudatenia cu Vasilache; ok, acum omul si-a pierdut identitatea, dar care identitate, cum era el inainte ? Prea putin stim, dincolo de adolescenta unde se opresc ultimele amintiri ale Brunului. Peste toata perioada de la plecarea in Italia fascista pana la arestarea in Romania comunista, autorul trece pe fast forward (ganditi-va ce materie interesanta de roman era acolo: Italia, fascism, razboi... plus studentie la actorie apoi viata in trupa de marionetisti). Tovarasul Bojin nu e numai munca lui, mai are o pasiune pentru electronice sovietice, o slabiciune pentru romantele de altadata ("Vrei sa ne-ntalnim sambata seara?") si inca o slabiciune mai greu de marturisit pentru vocile copilaresc pitigaiate, pentru el excitante, ale actritelor de la teatrul de papusi; Matei Bruno, in schimb, pare ca e numai munca lui de papusar.

+ Cele doua supporting characters, Bojin si Eliza. Lui luciat i-a placut personajul Eliza si nu i-a placut Bojin, lui Micawber dimpotriva, i-a placut tov. Bojin si nu i-a placut prea vag conturata Eliza. Eu as zice ca amandoi au iesit bine (cel putin fata de personajul principal), personal si eu prefer pe Eliza, insa nu prea pot sa va spun de ce fara spoiler.

- Vocea din off vorbeste prea mult - si cateodata prea didactic, ca doar nu e "Ciocoii vechi si noi". Despre istoria mare si istoria mica, despre adevarul oficial si cel neoficial... Personajele ne sunt prezentate de aceasta omniscienta voce din off in momentul cand intra in scena, stim de la inceput care e bun, care e rau, care ce vrea, ce hram poarta - si vocea omniscienta ne cam spune in continuare ce gandeste si ce simte fiecare... Eliza e fericita exceptie, dar de ce nu putem sa-l descoperim tot asa, odata cu Bruno, pe nea Zacornea, gardianul, de exemplu ? O buna parte din carte, in special din trecut, dar nu numai, in loc ca intamplarile sa se petreaca sub ochii nostri (ca sa zic asa)  ne sunt povestite indirect de aceasta voce din off.

+ Ancheta si procesul. Starile prin care trece eroul - care de fapt nu e un "erou", un luptator anticomunist, ci un om normal prins intr-o situatie total anormala pentru care e total nepregatit. Speranta, disperarea, concesiile, iarasi speranta, iarasi dezamagirea... si asteptarea...


+ Scene care mi-au placut:  pregatirile si drumul la Naidas cu Eliza,  discutia lui Bojin cu sotia Torita (dar - pt LDT - teodiceea nu era o problema simpla nici pt Leibniz, cu atat mai putin pt orice teolog) Matei Bruno furand secunde ca sa priveasca Iasiul de sus, Matei Bruno trezindu-se in spital, dupa accident, s.a.m.d.

- Scene sau detalii care nu mi-au parut verosimile: cand un actor ii spune in secret  lui MB ca Vasilache nu poate fi Vasilache de parca i-ar spune o chestie interzisa, cand o batrana ii ia la intrebari in parc crezand ca sunt de la securitate, cand Bojin ii spune lui MB ca superiorii lui ii cerusera sa il invite si pe MB la ziua lui etc.


- Uneori autorul chiar tine sa ne arate cat de serios s-a documentat: de exemplu o nu tocmai scurta istorie a incendiilor Iasului - insirata de un arhivar - care chiar nu vad ce rost avea, cum se lega de povestea noastra (sau altundeva o multime de detalii din sport, nume, date, dar alea macar erau legate de fostul sportiv actualmente detinut Porthos).

Desigur, plusurile si minusurile nu se contabilizeaza matematic. Cum ziceam, impresia e mai degraba favorabila, cartea merita citita.

Alte pareri despre carte mai gasiti la luciat (moderata), la Ionuca (entuziasta, desi si ea a citit-o ca ebook :P ) si la Micawber (tot moderat si cu spoilere mari - nu cititi daca nu ati citit cartea!); a mai laudat-o, pe scurt dar calduros, si capricornk13 (dintre toti cei mentionati, numai ea a citit-o pe hartie).

(citita pe tableta)

duminică, 13 noiembrie 2011

Muzici si faze - Ovidiu Verdes

Ovidiu Verdes, Muzici si faze, Editura Aula, 2003

Am cam lasat blogul asta in paragina dar despre cartea asta trebuie sa scriu, ca e mult mai putin cunoscuta decat ar merita. Auzisem vag de ea de ceva vreme (tot din blogosfera, cred) dar nimic decisiv - titlul "Muzici si faze" imi suna ca un titlu de eseu - "faze" as in "fazele dezvoltarii...", nu faze as in "cea mai tare faza", cum voise autorul - noroc cu recenzia lui Micawber care m-a impulsionat sa o citesc, in special cand a zis ca e mai buna decat Cum mi-am petrecut vacanta de vara a lui T.O.Bobe.

E viata de zi cu zi a un adolescent de 15 ani din Bucurestiul anului '78 - ultimele zile de scoala, primele de vacanta - povestita de el insusi pe tonul cel mai firesc, oral, spontan, colocvial, cu multa verva, de multe ori cu haz, cu unele expresii argotice, totusi fara prea multe "4 letter words". Autorul - profesor universitar la Litere! - intra perfect in pielea personajului  - intrucatva, dar nu intru totul, autobiografic - tonul, expresiile, faptele, gandurile sunt toate autentice pt acea vreme si acea varsta, foarte rar intalnim note false. (Nu, nu-mi amintesc anul '78, i'm old but not that old - dar si anii '80 tot cam asa erau, plus alte "muzici" si mai ales plus multe alte lipsuri; curios cat de putin s-au schimbat lucrurile intr-un deceniu si cat de mult s-au schimbat apoi in urmatorul / urmatoarele doua, cand la revolutia din '89 s-a adaugat revolutia informatica...)

E adolescenta adolescentului universal de la sfarsitul anilor '70, ca sa zic asa. Asculta aceleasi "muzici" pe care le ascultau si semenii lui din vest - doar ca aceia si le procurau mai usor. Lucru curios la o carte scrisa acum despre perioada aia, critica regimului e cvasi-absenta. Adolescentii sunt rebeli, dar revoltati impotriva constrangerilor parintilor si scolii, nu neaparat ale regimului. Regimul comunist e prea putin simtit, prin cate un careu in curtea scolii si un instructaj absurd de PTAP (Pregatirea Tineretului pt Apararea Patriei), prin faptul ca pt Pepsi se sta la coada sau se da pe sub tejghea. Adolescentul penduleaza intre doua lumi distincte, care nu se prea intersecteaza, fiecare cu setul ei de personaje, de  probleme si obiective - la scoala si acasa.

La scoala e Hari, fata de care ii place, dar mai e (spre neplacerea lui) si grupul ei de prietene nedespartite, Ina si Dana; mai e si Raz, amicul lui dar inamicul lui Hari; plus profesorii: dirigintele Pop[eye] care ii tot spune sa se tunda, instructorul de PTAP militaros, patruns de rolul sau si de propaganda nationalista a epocii. Cu notele nu-si face griji - mai si invata, e, mai ales, bun la romana, dar altele il preocupa: obiectivul lui nr. 1 e sa fie prietenul lui Hari, cea mai frumoasa fata din clasa, dar cocheta si capricoasa de il exaspereaza cu fitzele ei (si nu numai pe el ci si pe mine, ca m-a facut sa sper s-o lase balta si sa se reorienteze spre Ina, care era ceva mai nerdy, cum eram de fapt si eu in liceu si nu numai).

Acasa inseamna nu atat apartamentul cat blocul si in jurul blocului (plus cofetaria modesta din vecini zisa Parasuta), iar personajele aici sunt nu atat parintii cat baietii din bloc si din zona (nu numai adolescentii ci si picii care se joaca in jurul blocului, intre care se juca si el acum cativa ani, dar si tinerii majori, inclusiv golanii cartierului). Are trei prieteni: Mimi, Luci si Tanana; primul ii e cel mai bun prieten, pe ceilalti doi ii priveste condescendent, ca sunt la "industrial", ii uneste interesul pt muzica, insa mai mult decat oricare dintre ei si poate mai mult chiar decat Hari conteaza Bodi, cel mai cool tip din bloc (am zice azi - pe atunci nu se folosea "cool"), care are cea mai buna muzica, cele mai bune gagici, un caine lup periculos, e chitarist intr-o trupa de rock, mai si deseneaza bine ca da la arhitectura, e mereu calm, flegmatic, ironic, cu replici bine tintite cu care pune la respect chiar si pe golanii din cartier - toate insusirile necesare ca sa devina modelul, idealul, idolul adolescentului; faptul ca a picat la arhitectura nu conteaza; baiatul vrea sa ii calce pe urme si in primul rand vrea sa-si ia, ca Bodi, un Maiak (un magnetofon rusesc, copiat dupa o marca occidentala).

Desi ma tem ca n-am reusit sa va transmit de ce e cool / misto / meseriasa cartea,  inchei aici, recomandand-o calduros in special nostalgicilor (dupa varsta aceea, nu dupa regimul acela) dar si adolescentilor de azi, daca se rataceste vreunul pe aici.

P.S: Cate ceva despre autor, despre geneza romanului si despre receptarea lui de catre adolescentii de azi aflati dintr-un interviu luat de fosta lui studenta, poeta Svetlana Carstean: Despre un roman cu calitati de best seller

miercuri, 19 octombrie 2011

Elixirele diavolului - E.T.A. Hoffmann


E. T. A. Hoffmann, Elixirele diavolului, Editura Leda, 2005

Pret: 20 lei

O manastire pastreaza printre relicve un "elixir al diavolului" cu care se zice ca ar fi fost tentat sfantul Anton. Un tanar calugar cedeaza ispitei si il gusta; indata simte o energie, vitalitate, sete de viata si manastirea i se pare prea stramta. Calugarul Medardus credea ca se calugarise din vocatie; fusese incurajat dar nu fortat de cei apropiati; mai cunoscuse ispite, dar le invinsese. De fapt, invinsese pacatul carnal prin pacatul trufiei, cand, la calugarirea lui, avusese un zambet orgolios vazand lacrimi in ochii fetei care-i placea - si tot orgoliul il indemnase sa exceleze ca predicator. Acum insa nu isi mai gaseste locul in manastire, satisfactiile orgoliului nu ii mai ajung, vrea sa cunoasca lumea, viata, femeia... pleaca...

...si abia iesit din manastire, se trezeste prins intr-o aventura, printr-o bizara coincidenta. Cartea a plina de aventuri, coincidente, qui pro quo, rasturnari de situatie; sunt si omoruri sau tentative de omor, cu cutitul sau cu otrava; exista o femeie demonica si una angelica. Toate astea nu sunt surprinzatoare intr-o carte romantica scrisa acum aproape 200 de ani. Mai neobisnuite sunt patrunderile in psihologia abisala a unui personaj-narator aflat la limita nebuniei si transgresand limita morala, care isi povesteste la persoana I aventurile, ispitele si framantarile, vinile si remuscarile, dar si vise, viziuni, intamplari, voci si aparitii bizare de care e mereu haituit, incat uneori nu mai stie (nici el si nici cititorul) ce e inchipuire si ce e realitate; granita dintre ele e fragila, ca si cea intre luciditate si nebunie, pe munchia careia personajul oscileaza: acum castiga simpatia printului domnitor prin inteligenta, eruditie si spirit critic sau gaseste o modalitate si ingenioasa de a scapa dintr-o primejdie,  ca apoi sa scape vorbe bizare, un ras nebun, gesturi necugetate... Dar stranietatea intamplarilor prin care trece nu provine numai din mintea lui tulburata. Exista realmente un doppelganger caruia i se substituie sau care i se substituie. Exista o istorie de familie incurcata si tenebroasa (atat de incurcata incat eu nu am putut-o urmari in explicatiile de la sfarsit, pierzandu-ma in multimea de personaje si de incesturi presarate si cu cateva omoruri). Intrucatva cartea dateaza dar intrucatva inca mai intereseaza... pe mine cel putin.

(Ciudat, mi-a adus aminte de Memoriile lui Valeriu/Bartolomeu Anania - desi ultimul cred ca nu ar fi prea fericit de asociere. Sunt unele detalii similare: fata care asista la calugarire cu ochii in lacrimi, femeia necunoscuta care ii face calugarului declaratie de dragoste, unele observatii despre efectul asupra atitudinii, tinutei, gesturilor produs de hainele calugaresti respectiv cele civile).

vineri, 26 august 2011

Umbra - John Saul

John Saul, Umbra, Editura RAO, 2005

Nu sunt printre fanii genului horror. Nu numai ca nu caut, dar chiar evit, nu prea suport spectacolul cruzimii si violentei extreme. N-am citit nicio carte de  Stephen King, "regele" genului. Si totusi am citit cateva de John Saul. Cartile acestuia urmeaza cam toate acelasi tipar. Au ca eroi copii (sau adolescenti); eroul principal este o un copil inadaptat, izolat, pe care ceilalti copii il ignora, exclud sau mai rau, se distreaza batandu-si joc de el (americanii au chiar un cuvant pentru asta: bullying). Victimele au de obicei ceva ce le face altfel decat ceilalti: uneori un handicap fizic, alteori (mai ales la adolescente) greutatea generatoare de complexe - in cartea de fata, insa, "handicapul" care ii singularizeaza este inteligenta de exceptie... Nerds, asadar.

La inceput urmarim problemele de adaptare scolara ale unui pusti supradotat de 10 ani, Josh, care, dupa sistemul american, e promovat intr-o clasa superioara, trezindu-se astfel intre colegi cu 2 ani mai mari ca el, unde, desi intelectual si prin cunostinte  le este superior - lucru mereu evidentiat de profesori, spre iritarea colegilor - fizic si emotional e in neta inferioritate si vulnerabilitate, iar colegii ii platesc in pauze umilintele involuntare din timpul orelor.

Cand ajunge la Academia Barrington pentru copii supradotati, crede ca a terminat cu necazurile, caci academia pare locul perfect pentru el, un paradis al nerds-ilor, unde nu conteaza ca nu reusesti sa dai o serva la volei decat a treia oara - ca nici ceilalti nu se descurca mai bine - in schimb ai in camera un computer performant si chiar o casca de realitate virtuala; unde, in sfarsit, putea sa-si faca prieteni, ca aici nu mai era un ciudat, era inconjurat de altii ca el. Totul pare perfect - pana cand un coleg e gasit taiat de tren... dar aici ma opresc, sa va spun mai multe ar fi deja spoiler...   

Later edit: hai sa zic totusi cate ceva si despre minusuri:
- o viziune f. naiva asupra calculatoarelor si informaticii (cartea a aparut in 1992, cand calculatoarele nu patrunsesera atat de mult in viata tuturor)
- unele neverosmilitati ale povestii: [spoiler] o fetita sensibila, vulnerabila, miloasa si fricoasa devine, transpusa in virtual, o entitate cvasi-atotputernica, amenintatoare; dar "entitatea" asta primejdioasa poate fi din nou speriata de un "bau-bau" virtual [end spoiler]

miercuri, 13 iulie 2011

Leapsa ABC - alfabet incomplet

Leapsa primita de la Cinabru, care a trimis-o tuturor celor din blogroll-ul sau, cere sa  recomandam cate o carte (citita si placuta) pentru fiecare litera a alfabetului:

înșiruie câte o carte preferată al cărei titlu începe cu câte o literă din alfabet. Dacă nu ai o carte pentru litere mai ciudate, cum ar fi Q, X sau K, o poți înlocui cu o carte preferată care conține acea literă în titlu. Ai voie sa pui în lista ta și carți care nu aparțin beletristicii.

A Anna Karenina - Lev Tolstoi
B Balciul desertaciunilor - W. M. Thackeray
C Colectionarul - John Fowles
D Doua sau trei graţii - Aldous Huxley
E Enigma Otiliei - G. Calinescu
F Fetele - Henry de Montherlant
G Geniu pustiu, romanul neterminat al lui Eminescu
H Heloise si Abelard - autoportrete epistolare
I Inimi cicatrizate - Max Blecher
J Jurnalul lui Mihail Sebastian
K Fratii Karamazov - F.M. Dostoievski
L Lolita - Vladimir Nabokov
M Memoriile lui Bartolomeu Anania
N Nostalgia - Mircea Cartarescu
O O mie si una de nopti
P Poveste fara sfarsit - Michael Ende
Q Quo Vadis - Henryk Sienkiewicz
R Rosu si negru - Stendhal
S Silmarillion - J. R. R. Tolkien
T Thais - Anatole France
U Un veac de singuratate- Gabriel Garcia Marquez
V Viata si faptele lui Ilie Cazane - Razvan Radulescu
W Wuthering Heights (La rascruce de vanturi) - Emily Bronte
X ???
Y Jane Eyre - Charlotte Bronte
Z Zilele regelui - Filip Florian


La unele litere mi-a fost greu sa gasesc, la altele mi-a fost greu sa aleg; la multe, recunosc, m-am oprit la  solutia cea mai la indemana; din pacate, oricat m-am straduit, cu X nu am gasit... N-am citit nici Abaddon, exterminatorul, ales la X de Cinabru, nici Xenocid, ales la X de adinab  (doar Jocul lui Ender), nici Extrem de tare și incredibil de aproape, ales de Tomata, care a introdus leapsa asta in blogosfera romaneasca, preluand-o din engleza.

Nu stiu cui sa o trimit mai departe, ca am impresia ca aproape toti bloggerii amici (si un blogger inamic pe deasupra) au primit-o deja de la Cinabru, fiind in blogroll-ul lui. Dar daca totusi cineva nu a primit-o inca si o doreste, e binevenit.

La cele care se gasesc in librarii, am pus link unde le gasiti in librariile online (un fel de publicitate); celelalte cred ca nu se mai gasesc decat prin anticariate.

joi, 23 iunie 2011

Serge Brussolo - Febra

 Dupa "Carnavalul de fier", am mai vrut Brussolo - si la recomandarea aceluiasi dragos de la chestii livresti si a unui prieten din afara blogosferei, am incercat cartea asta.

O numeroasa echipa de cercetatori e trimisa sa studieze o planeta-animal-in-hibernare, cu misiunea de a afla cum reuseste giganticul animal sa supravietuieasca in vidul cosmic, generandu-si atmosfera proprie - si cu interdictia expresa de a ii face vreun rau. Dar dupa ce raman fara rezerva de hrana, nu le ramane decat sa se hraneasca din carnea animalului-planeta,cu efecte devastatoare atat pentru el cat si pentru ei. Ei isi pierd umanitatea, unii prin mutatii fizice monstruoase, degenerative, altii prin "mutatii" psihice care ii fac sa isi piarda identiatea, sa nu se mai simta oameni, ci "celule", parte din animal, pe care incearca sa il apere impotriva infectiei umane. Aici m-a cam pierdut, nu am reusit sa iau in serios o faza ca asta:

Suedezul [...] cu pupilele dilatate de ură şi exaltare[...] sări pe piedestalul improvizat de un neg ca şi cum ar fi urcat la tribună.
― Fraţi leucocite, îl auzi Liza urlînd, răul este din nou aici! Bacteriile invadatoare îşi masează trupele la graniţă! Patria noastră, acest organism viu al cărui soldaţi microscopici sîntem, aşteaptă sacrificiul nostru! Să digerăm invadatorul patogen! Cei care vor cădea în luptă vor fi forma puroiului glorios al eroilor necunoscuţi...
Altii, dintre cei care au norocul sa gaseasca o zona de carne [cel putin aparent] sanatoasa, nemutagena, incearca sa o "creasca" artificial, sa ajunga la cat mai multi, o dezvolta ca o tumoare, in dauna intregului organism; altii vor sa il omoare, impiedicand astfel degenerarea lui si a lor; animalul imbolnavit de toate acestea reactioneaza prin febra, frisoane, spasme care pentru oameni inseamna cutremure si arsita insuportabila, cand "pamantul" le arde talpile.

Oroarea trece uneori de limita suportabilului. Cel putin de limita mea - era sa abandonez cartea chiar pe la inceput, cand am ajuns la procedura de "ingropare" a cadavrelor. Asadar, nu pot sa zic ca mi-a placut - sigur mult mai putin decat cealalta - desi e acelasi Brussolo, cu aceeasi imaginatie maladiva, cosmaresca, care dincolo imi placuse.

Alte pareri:
una calda:
http://2070decuvinte.blogspot.com/2008/04/serge-brussolo-febra.html
una rece:
http://www.bookblog.ro/sf-fantasy-horror/febra/