luni, 14 mai 2012

Marta Petreu - Diavolul si ucenicul sau: Nae Ionescu - Mihail Sebastian


Desi Nae Ionescu apare primul in titlu, cartea e despre Mihail Sebastian,   accentul cazand pe relatia lui cu Nae Ionescu si pe perioada in  care Sebastian a lucrat la Cuvantul, ziarul acestuia. E probabil cea mai nedreapta biografie a unui scriitor citita de mine.

Cartea e extrem de subiectiva. Nae Ionescu e, inca din titlu, Diavolul, iar Mihail Sebastian e "vrajit, adica sedus si indragostit" de acest personaj si "simtea nu numai bucuria indragostita de a-i fi in preajma, ci si placerea masochista de a i se supune" caci "iubirea lor [e] lesne incadrabila in relatiile de natura sadomasochista". "De doua mii de ani" este un "discurs indragostit", mai mult, "Declaratie de iubire, romanul este si o declaratie clara de vasalitate".  

Si Mihail Sebastian nu e doar un criptohomosexual(*) masochist  care se complace in postura de "sluga" ci si un "extremist moderat de dreapta" (oximoronul apartine Martei Petreu). Cartea se bazeaza pe multa documentare, dar si pe multa interpretare a surselor documentare - interpretare de foarte multe ori fortata, hazardata, in special in perioada legionara a Cuvantului.

Sunt si lucruri care stau in picioare, cel mai surprinzator fiind o bizara simpatie a lui Mihail Sebastian pentru... Mussolini ! Nu cred totusi ca e suficienta ca sa faca din el un extremist de dreapta, cata vreme in aceeasi perioada manifesta o constanta aversiune fata de Hitler si o surprinzatoare ingaduinta fata de URSS. Reala e si neincrederea lui Mihail Sebastian in democratia interbelica romaneasca si convingerea ca ar fi nevoie de o revolutie.

Mai departe insa incep speculatiile, interpretarile fortate, nefondate. Faptul ca un articol (apolitic) al lui Sebastian apare pe aceeasi pagina de ziar cu 2 citate din Carol al II-lea o face pe Marta Petreu sa spuna ca Nae Ionescu i-a facut lui Sebastian onoarea de a fi "coleg de pagina cu regele" ! (Ea n-o fi fost niciodata "colega de pagina" cu Ceausescu ?) Dar cel mai fortat sunt interpretate articolele lui Sebastian din timpul perioadei cand Cuvantul s-a apropiat de legionari (o luna si ceva - pana la suspendarea ziarului de catre autoritati). Marta Petreu incearca in permanenta sa gaseasca in ele similitudini cu articolele si ideile prolegionare ale lui Nae Ionescu si le vede chiar si in articolele care de fapt exprima (discret) pozitia opusa ("Cei care nu voteaza", "Omul cu revolverul" etc.). Ca una spune Mihail Sebastian si alta spune Marta Petreu ca ar spune Mihail Sebastian se poate intui chiar din citatele incluse in carte si devine absolut clar daca citesti acele articole in intregime (ceea ce eu am facut).

Nu o recomand, deoarce creeaza o imagine mult deformata - si deformata in rau - despre un om care nu merita asta. Daca totusi o luati, luati-o cum grano salis...

(citita pe tableta)

--------------------------
* Ipoteza preluata de la nepoata scriitorului, Michele Hechter, care nu si-a cunoscut unchiul irl.

miercuri, 9 mai 2012

Shopping list



Nu obisnuiesc sa public liste de cumparaturi livresti dar de data asta e vorba de ceva cu totul special - libraria virtuala Elefant mi-a facut cadou de Pasti carti la alegere in valoare de 300 RON:

Ada sau ardoarea de Vladimir Nabokov
(n-am citit nimic de Nabokov in afara de Lolita)
Complexul lui Portnoy de Philip Roth
(de Philip Roth n-am citit chiar nimic)
Dietetica lui Robinson de Alex. Leo Serban
(poate o sa-l inteleg mai bine pe als, adversaul meu in discutii pe blogul vechi)
Dimineata pierduta de Gabriela Adamesteanu - recenzie
(n-am citit nicio carte de-a ei - si e considerata una din cele mai bune scriitoare din ro)
Matei Iliescu de Radu Petrescu
(de care am auzit de la capricornk13 - recent a scris despre ea si Micawber)
Purificare de Sofi Oksanen - recenzie
(m-a convins postarea ionucai si o mai recomandase candva si dragos c.)
Platforma de Michel Houellebecq - recenzie
(desi i-am citit 2 carti si am vazut ca se cam repeta, insista pe aceeasi idee)
Sa nu ma parasesti de Kazuo Ishiguro - recenzie
(interesul mi-a fost trezit de film, apoi am citit despre ea si la Diana Borca)

Fantoma lui Gheorghiu-Dej de Vladimir Tismaneanu
(btw, Vladimir Tismaneanu e si blogger)
Istorie si mit in constiinta romaneasca de Lucian Boia
(despre care capricornk13 zicea ca ar trebui sa fie "O Biblie pentru Romania")

Istoria loviturilor de stat in Romania  - Vol. III - Cele trei dictaturi de Alex Mihai Stoenescu 
(la cererea familiei)

Multumesc !

Nici nu stiu cu care sa incep... Voi ce ma sfatuiti ? Totdeauna sunt in deruta cand am de ales intre prea multe optiuni  - de-asta am si folosit abia acum cuponul cadou primit inainte de Pasti. Sunt in total 11 carti: 7 de fictiune, 3 de istorie si una de eseuri, 9 barbati si 2 femei, 6 autori romani si 5 straini: un rus, un evreu american, o finlandezo-estoniana, un francez si un japonez, 6 de la Polirom, 2 de la Humanitas, una de la Curtea Veche, una de la Rao si una de la Paralela 45. Iar eu ma simt ca celebrul magar al lui Buridan :)

vineri, 4 mai 2012

Radu Pavel Gheo - Noapte buna, copii!


Pret: 15 lei ebook / 37 lei tiparita

Petrecandu-si vacantele intr-un sat de la granita cu sarbii, un grup de adolescenti banateni cresc cu fascinatia Occidentului. Pentru ei paradisul este desigur in lumea de dincolo -  dincolo de granita, de unde vin toate bunatatile: dulciuri, cola, blugi, adidasi, tricouri cu inscriptii, masini bune, muzica... E un loc aproape la fel de misterios si  greu accesibil ca taramul celalalt din basme - dar ei sunt dispusi sa incerce orice, sa riste oricat, sa plateasca orice pret ca sa treaca dincolo... Ca ulterior, deveniti adulti, sa li se para ca paradisul era atunci si acolo,  in vacantele lor impreuna, la bunici, cand se jucau sau, mai tarziu, cand stateau  sa asculte la radio topul muzical de la sarbi... un paradis in care nu mai exista intoarcere...

Adolescentii sunt Leo, un smecheras din Timisoara, liderul grupului si autorul planului, impunand celorlalti prin indrazneala si lipsa de scrupule, Paul, care scrie povestiri SF si se viseaza scriitor, Marius, pe care la inceputul cartii il vedem intorcandu-se dupa 10 ani in tara la volanul unui Chevrolet Corvette, intruchipare a visului american, si Cristina, fata cuminte, tinuta din scrut de parinti. Toti trei baietii sunt mai mult sau mai putin indragostiti de ea, mai mult sau mai putin in secret, dar  cum "fetele cuminti prefera baietii rai", Cristina il alege pe Leo.

Daca cineva va dori sa reconstituie candva, in viitor, istoria vietii private din Romania ante- si post-revolutionara, din anii '80 pana in anului 2000, cred ca va gasi in cartea lui Radu Pavel Gheo material valoros. Se vede ca Gheo cunoaste bine Romania profunda. Avem satul romanesc in doua variante: banatean si moldovean, din anii '80 si respectiv din anul 2000, Iasul cu lumea lui culturala, in plus avem si America vazuta prin ochii emigrantului roman in curs de acomodare - scriitorul a trait el insusi experienta asta, iar dupa ce s-a reintors in tara a publicat o carte de nonfictiva despre experienta sa americana: "Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a". 

Minusuri:
- Prea multe p... - cred ca sunt mai multe decat in povestea cu acel nume a lui Creanga (cu care are doua personaje comune). Ok, asa vorbesc adolescentii si nu rareori si adultii, totusi cred ca impresia de realism se putea obtine si cu mai putine.
- Partea... hm... supranaturala. Bine, mi-a placut mult in primele pagini ale cartii (pe care le puteti descarca de aici), cand se insinueaza f. discret, abia ghicit, in cel mai lumesc context posibil: un  popa in campanie electorala. A inceput sa-mi displaca in partea cu Lisaveta. Ea ca personaj e ok: o tiganca de treaba dar care nu mai recunoaste ca e tiganca - am cunoscut si eu una irl - insa acea interventie [spoiler] divina [end spoiler] mi-a contrariat simtul dreptatii. Iar partea cu partida de carti mi s-a parut total aiurea.
- Apropo de contrariat simtul dreptatii: unul dintre personaje, profesor de liceu si scriitor talentat dar nepublicat, se culca cu o eleva (contextul amintind de mediatizatul caz al profesorului de sport) dar peste asta cartea trece usor, pomenind episodul doar in treacat; profesorul-scriitor semneaza "pactul cu diavolul", decade moral si literar, abia cand intra intr-o gasca culturala de pe langa o revista din Iasi !
- De ce trebuie sa moara atatea personaje ? [spoiler major] Inteleg ca moartea Cristinei era necesara in constructia cartii, dar mortile lui Marius si Leo mi s-au parut gratuite. Nu ca as fi vrut happy end. Dar Marius s-ar fi putut intoarce la viata lui goala de sens de "dincolo" iar Leo, care reapare la sfarsit doar ca sa moara in cateva pagini, putea lipsi sau, daca Gheo simtea nevoia sa-l "pedepseasca", ar fi putut esua intr-o inchisoare americana sa zicem - si nu cred ca romanul ar fi pierdut ceva. [end spoiler]

Dar una peste alta iese cu plus si o recomand celor ce au acum 30-40 de ani si un strop de nostalgie.

vineri, 6 aprilie 2012

Dinu Pillat - Asteptand ceasul de apoi


Pret: 20 lei ebook / 35 lei tiparita

Cartea asta a avut probabil cel mai ciudat destin al unei carti din literatura romana. A fost "arestata" timp de peste jumatate de veac: confiscata in 1959 de securitate, care i-a bagat nu numai autorul ci si primii cititori la inchisoare, a fost descoperita in arhiva securitatii si publicata abia in 2010.

Securitatea a considerat-o propaganda legionara. Pentru noi cei de azi este clar ca nu e asa ceva: in scena (inspirata de Mihail Sebsatian) a alungarii brutale a studentilor evrei de la curs, e limpede ca autorul simpatizeaza cu victimele. Pe atunci insa, in 1959 intr-o lume mult mai insensibila la nuante, simplul fapt ca autorul descrie cativa legionari ca oameni, nu ca demoni, e suficient pt eticheta de "propaganda legionara". Nu prea cred ca autorul a incercat sa reabiliteze miscarea legionara dar poate ca a vrut sa isi reabiliteze generatia, din care atatia au cazut in ispita extremismului; poate ca a vrut sa inteleaga si sa ne ajute sa intelegem cum a fost posibil ca oameni care nu erau fundamental rai sa ajunga sa adere la o miscare care avea ca metoda de lupta asasinatul.

Elevul Stefanuca, un adolescent care acum cativa ani se juca cu sora lui de-a indienii si cu colegii de clasa de-a muschetarii, cauta aventura, pe care colegul sau Nicoara, fostul "Athos" din copilarie, i-o propune sub forma "fratiei de cruce" legionare. Fratele sau, studentul Lucian, un intelectual rafinat cu inclinatii gay, cu toata repulsia fata de violenta, nu vrea sa rateze prilejul de a deveni ganditorul, ideologul generatiei sale. Vasea, student basarabean sarac, infometat, cu tendinte anarhiste, vrea sa darame din temelii societatea care il marginalizeaza si pe care o uraste. Victor, tanar insurat si cu copil, inghesuit cu familia intr-o singura camera, are nevoie de un ideal sau poate mai degraba de o iesire din monotonia vietii de familist, mizere si pline de griji; [spoiler] pana la urma iese de tot, pleaca la manastire! [end spoiler] Toti acestia vor sa schimbe lumea si/sau sa se dedice unui ideal. Exceptia e Lica, care vrea doar sa parvina prin politica; el e, evident, personajul negativ; autorul subliniaza cam mult originea lui joasa (care nu e chiar asa joasa de fapt - tatal lui e functionar); are, la fel ca Julien Sorel, un portret al lui Napoleon, dar asemanarile se opresc aici, Lica e grosolan si fara niciun fel de principii - dovada si faptul ca [spoiler] devine informatorul Sigurantei. [end spoiler] 

E semnificativ faptul ca autorul ni-l arata pe tocmai  pe Lica incantat de violentele antisemite de la curs: "Ce triumf sa-l scoti pe Rosner in pumni, in vazul salii intregi! Pe el, estetul ultradecadent, care ii dispretuia ca retrograzi si obscurantisti... Mama lor de jidani!" in timp ce delicatul Lucian, candva prieten cu "estetul ultradecadent", cu care asculta muzica si schimba carti, asista la intreaga scena cu indignare tacuta, neputincioasa, caci ii lipseste curajul sa-si infrunte "camarazii" si ideologia la care aderase; abia dupa indrazneste sa-l ia la intrebari pe Victor - pe care il stia fire sensibila, pasionat de poezie, in special de a lui Blaga - care insa ii raspunde ca "Palmele mele au implinit o functiune istorica" si "este o necesitate ca evreii sa sufere mereu" - ultima idee provenind, desigur, de la "profesorul de metafizica" aka profesorul de logica Nae Ionescu.

(citita pe tableta)

joi, 29 martie 2012

Lucian Dan Teodorovici - Matei Brunul

Lucian Dan Teodorovici, Matei Brunul, Editura Polirom, 2011

Pret: 17 lei ebook / 35 lei tiparita

De mult mi-am propus sa o citesc, de cand am auzit ca e cu detinuti politici din perioada comunista - subiect care poate ati observat ca ma intereseaza - ca documentarea scriitorului e foarte serioasa insa tratarea temei e originala, atipica:

Matei Brunul e un detinut politic amnezic. Total inocent si neajutorat ca un copil, nu mai stie nimic din ce a fost cu tara si cu el insusi dupa adolescenta si crede tot ce i se spune, adevarul oficial devenind adevarul lui. Prelucrarea lui ideologica e sarcina tovarasului Bojin, pe care Brunul il percepe drept prieten.

Chiar si inainte de accident, Matei Bruno (pe atunci) e destul de inocent - inocent nu numai din punctul nostru de vedere de azi, dar nevinovat chiar fata de regim, de fapt: artist apolitic, prea absorbit de pasiunea sa pentru marionete ca sa se intereseze de ce se intampla in jur, se trezeste prins intre rotitele sistemului din intamplare, datorita unor vagi tangente cu familia Patrascanu (n-am idee de ce a ales Teodorovici sa lege astfel "istoria mica" fictiva de "istoria mare" reala).

Tovarasul Bojin, "papusarul" lui, e inrudit cu colonelul securist Vasile Chirita al lui Razvan Radulescu. Ca si acela, ne e prezentat si in latura sa umana, privata; ca si acela, pana atunci instrument docil, incepe sa aiba indoieli - caci incepe sa se ataseze emotional de "obiectiv". Le va rezolva insa altfel decat personajul lui Radulescu...

Celalalt pol al noii vieti a lui Matei Brunul e prietena sa, Eliza. E un personaj inconjurat de mister, singurul pe care autorul nu ni-l face transparent (ca narator omniscient), ale carui ganduri si motivatii nu ni le spune; singura pe care ne lasa sa o descoperim treptat, odata cu Brunul insusi.

Planurile alterneaza permanent: prezentul anului 1959, in care Matei Brunul se straduieste sa se adapteze, dar si sa se regaseasca, cu trecutul cel uitat, povestea vietii lui Matei Bruno, in special a anchetei si inchisorilor lui.

Pregatindu-ma sa scriu despre Matei Brunul, am aruncat un ochi pe blogul autorului si am dat acolo peste o observatie surprinzatoare: lui Lucian Dan Teodorovici i se pare ca, intre cei care au scris despre cartea sa, 80-90% dintre cei care au citit-o ca ebook au apreciat-o moderat, in schimb 80-90% dintre cei care au citit-o pe hartie au scris depre ea cu entuziasm. Recenzia mea ii va intari probabil aceasta convingere, caci am citit-o ca ebook pe noua mea tableta si am apreciat-o moderat - adica favorabil, dar cu unele rezerve. Si totusi n-as crede ca mediul e de vina, mai ales ca pe acelasi suport am citit si mi-au placut mai mult "Noapte buna, copii!" de Radu Pavel Gheo si "Acasa, pe Campia Armaghedonului" de Marta Petreu (sper sa scriu si depsre ele).

Plusuri si minusuri:

- Straduindu-se atat sa-l umanizeze pe tovarasul Bojin - asta imo i-a reusit, e la plusuri - LDT a neglijat  sa-l umanizeze suficient tocmai pe eroul principal, Matei Brunul. Ok, dupa accident nu mai ramane mare lucru din personalitatea lui, raman sa il individualizeze doar sechelele, ciudatenia cu Vasilache; ok, acum omul si-a pierdut identitatea, dar care identitate, cum era el inainte ? Prea putin stim, dincolo de adolescenta unde se opresc ultimele amintiri ale Brunului. Peste toata perioada de la plecarea in Italia fascista pana la arestarea in Romania comunista, autorul trece pe fast forward (ganditi-va ce materie interesanta de roman era acolo: Italia, fascism, razboi... plus studentie la actorie apoi viata in trupa de marionetisti). Tovarasul Bojin nu e numai munca lui, mai are o pasiune pentru electronice sovietice, o slabiciune pentru romantele de altadata ("Vrei sa ne-ntalnim sambata seara?") si inca o slabiciune mai greu de marturisit pentru vocile copilaresc pitigaiate, pentru el excitante, ale actritelor de la teatrul de papusi; Matei Bruno, in schimb, pare ca e numai munca lui de papusar.

+ Cele doua supporting characters, Bojin si Eliza. Lui luciat i-a placut personajul Eliza si nu i-a placut Bojin, lui Micawber dimpotriva, i-a placut tov. Bojin si nu i-a placut prea vag conturata Eliza. Eu as zice ca amandoi au iesit bine (cel putin fata de personajul principal), personal si eu prefer pe Eliza, insa nu prea pot sa va spun de ce fara spoiler.

- Vocea din off vorbeste prea mult - si cateodata prea didactic, ca doar nu e "Ciocoii vechi si noi". Despre istoria mare si istoria mica, despre adevarul oficial si cel neoficial... Personajele ne sunt prezentate de aceasta omniscienta voce din off in momentul cand intra in scena, stim de la inceput care e bun, care e rau, care ce vrea, ce hram poarta - si vocea omniscienta ne cam spune in continuare ce gandeste si ce simte fiecare... Eliza e fericita exceptie, dar de ce nu putem sa-l descoperim tot asa, odata cu Bruno, pe nea Zacornea, gardianul, de exemplu ? O buna parte din carte, in special din trecut, dar nu numai, in loc ca intamplarile sa se petreaca sub ochii nostri (ca sa zic asa)  ne sunt povestite indirect de aceasta voce din off.

+ Ancheta si procesul. Starile prin care trece eroul - care de fapt nu e un "erou", un luptator anticomunist, ci un om normal prins intr-o situatie total anormala pentru care e total nepregatit. Speranta, disperarea, concesiile, iarasi speranta, iarasi dezamagirea... si asteptarea...


+ Scene care mi-au placut:  pregatirile si drumul la Naidas cu Eliza,  discutia lui Bojin cu sotia Torita (dar - pt LDT - teodiceea nu era o problema simpla nici pt Leibniz, cu atat mai putin pt orice teolog) Matei Bruno furand secunde ca sa priveasca Iasiul de sus, Matei Bruno trezindu-se in spital, dupa accident, s.a.m.d.

- Scene sau detalii care nu mi-au parut verosimile: cand un actor ii spune in secret  lui MB ca Vasilache nu poate fi Vasilache de parca i-ar spune o chestie interzisa, cand o batrana ii ia la intrebari in parc crezand ca sunt de la securitate, cand Bojin ii spune lui MB ca superiorii lui ii cerusera sa il invite si pe MB la ziua lui etc.


- Uneori autorul chiar tine sa ne arate cat de serios s-a documentat: de exemplu o nu tocmai scurta istorie a incendiilor Iasului - insirata de un arhivar - care chiar nu vad ce rost avea, cum se lega de povestea noastra (sau altundeva o multime de detalii din sport, nume, date, dar alea macar erau legate de fostul sportiv actualmente detinut Porthos).

Desigur, plusurile si minusurile nu se contabilizeaza matematic. Cum ziceam, impresia e mai degraba favorabila, cartea merita citita.

Alte pareri despre carte mai gasiti la luciat (moderata), la Ionuca (entuziasta, desi si ea a citit-o ca ebook :P ) si la Micawber (tot moderat si cu spoilere mari - nu cititi daca nu ati citit cartea!); a mai laudat-o, pe scurt dar calduros, si capricornk13 (dintre toti cei mentionati, numai ea a citit-o pe hartie).

(citita pe tableta)

duminică, 13 noiembrie 2011

Muzici si faze - Ovidiu Verdes

Ovidiu Verdes, Muzici si faze, Editura Aula, 2003

Am cam lasat blogul asta in paragina dar despre cartea asta trebuie sa scriu, ca e mult mai putin cunoscuta decat ar merita. Auzisem vag de ea de ceva vreme (tot din blogosfera, cred) dar nimic decisiv - titlul "Muzici si faze" imi suna ca un titlu de eseu - "faze" as in "fazele dezvoltarii...", nu faze as in "cea mai tare faza", cum voise autorul - noroc cu recenzia lui Micawber care m-a impulsionat sa o citesc, in special cand a zis ca e mai buna decat Cum mi-am petrecut vacanta de vara a lui T.O.Bobe.

E viata de zi cu zi a un adolescent de 15 ani din Bucurestiul anului '78 - ultimele zile de scoala, primele de vacanta - povestita de el insusi pe tonul cel mai firesc, oral, spontan, colocvial, cu multa verva, de multe ori cu haz, cu unele expresii argotice, totusi fara prea multe "4 letter words". Autorul - profesor universitar la Litere! - intra perfect in pielea personajului  - intrucatva, dar nu intru totul, autobiografic - tonul, expresiile, faptele, gandurile sunt toate autentice pt acea vreme si acea varsta, foarte rar intalnim note false. (Nu, nu-mi amintesc anul '78, i'm old but not that old - dar si anii '80 tot cam asa erau, plus alte "muzici" si mai ales plus multe alte lipsuri; curios cat de putin s-au schimbat lucrurile intr-un deceniu si cat de mult s-au schimbat apoi in urmatorul / urmatoarele doua, cand la revolutia din '89 s-a adaugat revolutia informatica...)

E adolescenta adolescentului universal de la sfarsitul anilor '70, ca sa zic asa. Asculta aceleasi "muzici" pe care le ascultau si semenii lui din vest - doar ca aceia si le procurau mai usor. Lucru curios la o carte scrisa acum despre perioada aia, critica regimului e cvasi-absenta. Adolescentii sunt rebeli, dar revoltati impotriva constrangerilor parintilor si scolii, nu neaparat ale regimului. Regimul comunist e prea putin simtit, prin cate un careu in curtea scolii si un instructaj absurd de PTAP (Pregatirea Tineretului pt Apararea Patriei), prin faptul ca pt Pepsi se sta la coada sau se da pe sub tejghea. Adolescentul penduleaza intre doua lumi distincte, care nu se prea intersecteaza, fiecare cu setul ei de personaje, de  probleme si obiective - la scoala si acasa.

La scoala e Hari, fata de care ii place, dar mai e (spre neplacerea lui) si grupul ei de prietene nedespartite, Ina si Dana; mai e si Raz, amicul lui dar inamicul lui Hari; plus profesorii: dirigintele Pop[eye] care ii tot spune sa se tunda, instructorul de PTAP militaros, patruns de rolul sau si de propaganda nationalista a epocii. Cu notele nu-si face griji - mai si invata, e, mai ales, bun la romana, dar altele il preocupa: obiectivul lui nr. 1 e sa fie prietenul lui Hari, cea mai frumoasa fata din clasa, dar cocheta si capricoasa de il exaspereaza cu fitzele ei (si nu numai pe el ci si pe mine, ca m-a facut sa sper s-o lase balta si sa se reorienteze spre Ina, care era ceva mai nerdy, cum eram de fapt si eu in liceu si nu numai).

Acasa inseamna nu atat apartamentul cat blocul si in jurul blocului (plus cofetaria modesta din vecini zisa Parasuta), iar personajele aici sunt nu atat parintii cat baietii din bloc si din zona (nu numai adolescentii ci si picii care se joaca in jurul blocului, intre care se juca si el acum cativa ani, dar si tinerii majori, inclusiv golanii cartierului). Are trei prieteni: Mimi, Luci si Tanana; primul ii e cel mai bun prieten, pe ceilalti doi ii priveste condescendent, ca sunt la "industrial", ii uneste interesul pt muzica, insa mai mult decat oricare dintre ei si poate mai mult chiar decat Hari conteaza Bodi, cel mai cool tip din bloc (am zice azi - pe atunci nu se folosea "cool"), care are cea mai buna muzica, cele mai bune gagici, un caine lup periculos, e chitarist intr-o trupa de rock, mai si deseneaza bine ca da la arhitectura, e mereu calm, flegmatic, ironic, cu replici bine tintite cu care pune la respect chiar si pe golanii din cartier - toate insusirile necesare ca sa devina modelul, idealul, idolul adolescentului; faptul ca a picat la arhitectura nu conteaza; baiatul vrea sa ii calce pe urme si in primul rand vrea sa-si ia, ca Bodi, un Maiak (un magnetofon rusesc, copiat dupa o marca occidentala).

Desi ma tem ca n-am reusit sa va transmit de ce e cool / misto / meseriasa cartea,  inchei aici, recomandand-o calduros in special nostalgicilor (dupa varsta aceea, nu dupa regimul acela) dar si adolescentilor de azi, daca se rataceste vreunul pe aici.

P.S: Cate ceva despre autor, despre geneza romanului si despre receptarea lui de catre adolescentii de azi aflati dintr-un interviu luat de fosta lui studenta, poeta Svetlana Carstean: Despre un roman cu calitati de best seller

miercuri, 19 octombrie 2011

Elixirele diavolului - E.T.A. Hoffmann


E. T. A. Hoffmann, Elixirele diavolului, Editura Leda, 2005

Pret: 20 lei

O manastire pastreaza printre relicve un "elixir al diavolului" cu care se zice ca ar fi fost tentat sfantul Anton. Un tanar calugar cedeaza ispitei si il gusta; indata simte o energie, vitalitate, sete de viata si manastirea i se pare prea stramta. Calugarul Medardus credea ca se calugarise din vocatie; fusese incurajat dar nu fortat de cei apropiati; mai cunoscuse ispite, dar le invinsese. De fapt, invinsese pacatul carnal prin pacatul trufiei, cand, la calugarirea lui, avusese un zambet orgolios vazand lacrimi in ochii fetei care-i placea - si tot orgoliul il indemnase sa exceleze ca predicator. Acum insa nu isi mai gaseste locul in manastire, satisfactiile orgoliului nu ii mai ajung, vrea sa cunoasca lumea, viata, femeia... pleaca...

...si abia iesit din manastire, se trezeste prins intr-o aventura, printr-o bizara coincidenta. Cartea a plina de aventuri, coincidente, qui pro quo, rasturnari de situatie; sunt si omoruri sau tentative de omor, cu cutitul sau cu otrava; exista o femeie demonica si una angelica. Toate astea nu sunt surprinzatoare intr-o carte romantica scrisa acum aproape 200 de ani. Mai neobisnuite sunt patrunderile in psihologia abisala a unui personaj-narator aflat la limita nebuniei si transgresand limita morala, care isi povesteste la persoana I aventurile, ispitele si framantarile, vinile si remuscarile, dar si vise, viziuni, intamplari, voci si aparitii bizare de care e mereu haituit, incat uneori nu mai stie (nici el si nici cititorul) ce e inchipuire si ce e realitate; granita dintre ele e fragila, ca si cea intre luciditate si nebunie, pe munchia careia personajul oscileaza: acum castiga simpatia printului domnitor prin inteligenta, eruditie si spirit critic sau gaseste o modalitate si ingenioasa de a scapa dintr-o primejdie,  ca apoi sa scape vorbe bizare, un ras nebun, gesturi necugetate... Dar stranietatea intamplarilor prin care trece nu provine numai din mintea lui tulburata. Exista realmente un doppelganger caruia i se substituie sau care i se substituie. Exista o istorie de familie incurcata si tenebroasa (atat de incurcata incat eu nu am putut-o urmari in explicatiile de la sfarsit, pierzandu-ma in multimea de personaje si de incesturi presarate si cu cateva omoruri). Intrucatva cartea dateaza dar intrucatva inca mai intereseaza... pe mine cel putin.

(Ciudat, mi-a adus aminte de Memoriile lui Valeriu/Bartolomeu Anania - desi ultimul cred ca nu ar fi prea fericit de asociere. Sunt unele detalii similare: fata care asista la calugarire cu ochii in lacrimi, femeia necunoscuta care ii face calugarului declaratie de dragoste, unele observatii despre efectul asupra atitudinii, tinutei, gesturilor produs de hainele calugaresti respectiv cele civile).