Se afișează postările cu eticheta interbelic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta interbelic. Afișați toate postările

luni, 17 august 2015

Lucian Boia - Suveranii Romaniei. Monarhia, o solutie ?

Lucian Boia, "Suveranii Romaniei. Monarhia, o solutie ?",  Humanitas 2014

Este o carte informativa si echilibrata, care prezinta (poate cam succint, in cele doar 100 de pagini - e ceea ce i s-ar putea reprosa) monarhia in Romania si in lume, cu bune si cu mai putin bune. Face portretele celor 4 regi, incepand printr-o caracterizare laconica, dar sugestiva, a fiecaruia:

Carol I, "un rege altfel decat supusii sai", german din cap pana-n picioare, dirijand cu mana ferma alternanta partidelor la guvernare, dar fara sa depaseasca limitele Constitutiei de atunci, care lasa regelui mare parte din puterea executiva. N-a fost doar un arbitru, ci si "un "jucator" activ", dar "cu discernamant si cu prudenta", "preferand de departe stabilitatea oricarei strategii reformatoare".

Ferdinand, "un rege slab, foarte slab, uneori neinchipuit de slab" - slabiciunea fiind a vointei, nu a intelectului, unde ar fi fost inzestrat, cultivat, un intelectual, spune Boia; era insa incapabil sa ia o decizie si chiar prefera sa fie scutit de povara deciziei si se supuna vointelor mai tari: prim-ministrul sau, Ionel Bratianu si mai ales sotia sa, regina Maria, care "era exact opusul sotului ei: hotarata, energica, voluntara, combativa, comunicativa, charismatica..."

Carol al II-lea,  regele cu "cele mai mari calitati si cele mai multe defecte" - aici m-a surprins si nu m-a convins. Boia nu ii trece sub tacere crimele, vorbeste chiar despre o adevarata "noapte a sfantului Bartolomeu" romaneasca in care au fost executati sumar peste 200 de legionari - dupa asasinarea lui Armand Calinescu - si remarca indreptatit "Raspunzand unei actiuni criminale cu aceeasi moneda [...] statul devenea el insusi criminal." Insa considera, se pare, ca sprijinul consistent si inspirat acordat de rege culturii ii rascumpara orice, chiar si petele de sange.

Mihai I, "un rege sub vremuri", "ar fi fost un excelent rege de tip scandinav" zice Boia, "cu conditia ca Romania insasi sa ramana in limitele normalitatii". In vremurile tulburi de care a avut parte, insa, Antonescu "nemailasandu-i nici o farama de autoritate", nu s-a putut simti cu adevarat rege decat la 23 august '44, dar pentru scurta vreme: tara era ocupata, invinsa, la cheremul lui Stalin, si dupa doar jumate de an, in 6 martie '45, se instala primul guvern comunist, al lui Petru Groza; protestul lui prin "greva regala" a fost zadarnic. "Dupa acest ultim esec, regele a incetat orice forma de opozitie". "Regele a inaugurat in noiembrie 1946 Parlamentul rezultat din alegerile falsificate."

Boia nu sustine ca "Monarhia slaveaza Romania." Considera (justificat) ca in 1866, monarhia si principele strain erau categoric cea mai buna solutie: nu numai pentru relatiile externe si prestigul tanarului stat (Carol I era inrudit si cu imparatul Germaniei, si cu al Frantei, Napoleon al III-lea), ci si pentru a pune capat frecventelor schimbari de domnii de care suferisera timp de secole ambele principate romanesti. Astazi insa, cand in monarhiile europene supravietuitoare regii sunt redusi peste tot la roluri pur decorative, revenirea la monarhie n-ar mai putea influenta fundamental evolutia tarii.

Nu veti gasi cancanuri, intrigi amoroase; Elena Vacarescu si Elena Lupescu abia sunt pomenite in treacat; despre prima casatorie, clandestina, a lui Carol al II-lea, sau de promiscuitatea lui, nici nu se pomeneste; la fel, nimic despre amorurile reginei Maria, singurul personaj prezentat intr-o lumina exclusiv favorabila. Sunt insa alte detalii din viata personala a regilor, inclusiv, in addenda, o relatare pe larg despre examenul de bacalaureat al viitorului Carol al II-lea, in care tanarul print si regele Carol I, prezent in sala, discuta despre literatura lui Caragiale.

Nu mi-a placut faptul ca am aflat prea putine lucruri noi, dar mi-a placut ca se potrivea in buna parte cu propriile-mi pareri - ca dovada, si eu folosisem aici expresia "un om sub vremuri" pentru regele Mihai.

Se poate comanda online de la libraria Libris (pe hartie) sau de la libraria Elefant (pe hartie sau ca ebook (ePub/PDF cu DRM)). Eu am citit-o pe hartie, lucru de care aproape ca ma dezobisnuisem...

luni, 14 mai 2012

Marta Petreu - Diavolul si ucenicul sau: Nae Ionescu - Mihail Sebastian


Desi Nae Ionescu apare primul in titlu, cartea e despre Mihail Sebastian,   accentul cazand pe relatia lui cu Nae Ionescu si pe perioada in  care Sebastian a lucrat la Cuvantul, ziarul acestuia. E probabil cea mai nedreapta biografie a unui scriitor citita de mine.

Cartea e extrem de subiectiva. Nae Ionescu e, inca din titlu, Diavolul, iar Mihail Sebastian e "vrajit, adica sedus si indragostit" de acest personaj si "simtea nu numai bucuria indragostita de a-i fi in preajma, ci si placerea masochista de a i se supune" caci "iubirea lor [e] lesne incadrabila in relatiile de natura sadomasochista". "De doua mii de ani" este un "discurs indragostit", mai mult, "Declaratie de iubire, romanul este si o declaratie clara de vasalitate".  

Si Mihail Sebastian nu e doar un criptohomosexual(*) masochist  care se complace in postura de "sluga" ci si un "extremist moderat de dreapta" (oximoronul apartine Martei Petreu). Cartea se bazeaza pe multa documentare, dar si pe multa interpretare a surselor documentare - interpretare de foarte multe ori fortata, hazardata, in special in perioada legionara a Cuvantului.

Sunt si lucruri care stau in picioare, cel mai surprinzator fiind o bizara simpatie a lui Mihail Sebastian pentru... Mussolini ! Nu cred totusi ca e suficienta ca sa faca din el un extremist de dreapta, cata vreme in aceeasi perioada manifesta o constanta aversiune fata de Hitler si o surprinzatoare ingaduinta fata de URSS. Reala e si neincrederea lui Mihail Sebastian in democratia interbelica romaneasca si convingerea ca ar fi nevoie de o revolutie.

Mai departe insa incep speculatiile, interpretarile fortate, nefondate. Faptul ca un articol (apolitic) al lui Sebastian apare pe aceeasi pagina de ziar cu 2 citate din Carol al II-lea o face pe Marta Petreu sa spuna ca Nae Ionescu i-a facut lui Sebastian onoarea de a fi "coleg de pagina cu regele" ! (Ea n-o fi fost niciodata "colega de pagina" cu Ceausescu ?) Dar cel mai fortat sunt interpretate articolele lui Sebastian din timpul perioadei cand Cuvantul s-a apropiat de legionari (o luna si ceva - pana la suspendarea ziarului de catre autoritati). Marta Petreu incearca in permanenta sa gaseasca in ele similitudini cu articolele si ideile prolegionare ale lui Nae Ionescu si le vede chiar si in articolele care de fapt exprima (discret) pozitia opusa ("Cei care nu voteaza", "Omul cu revolverul" etc.). Ca una spune Mihail Sebastian si alta spune Marta Petreu ca ar spune Mihail Sebastian se poate intui chiar din citatele incluse in carte si devine absolut clar daca citesti acele articole in intregime (ceea ce eu am facut).

Nu o recomand, deoarce creeaza o imagine mult deformata - si deformata in rau - despre un om care nu merita asta. Daca totusi o luati, luati-o cum grano salis...

(citita pe tableta)

--------------------------
* Ipoteza preluata de la nepoata scriitorului, Michele Hechter, care nu si-a cunoscut unchiul irl.