joi, 24 mai 2012

Gabriela Adamesteanu - Dimineata pierduta

Gabriela Adamesteanu, "Dimineata pierduta", Polirom  (tiparita sau ebook)

(dar prima editie e din 1984)

Cartea este in cea mai mare parte dialogul - punctat de monologuri interioare paralele - a doua batrane cat se poate de diferite: Vica, fosta croitoreasa si negustoreasa, mahalagioaica vorbareata, bagareata si cam vulgara, respectiv Yvonne (Ivona pentru Vica) femeie fina, distinsa apartinand lumii bune de dinainte de razboi (dar nu burgheziei sau mosierimii ci intelectualitatii - e fiica de profesor universitar).

Foarte reusit, autentic, colorat e limbajul Vicai, femeie din popor fara multa scoala, "transcris" intocmai cu toate agramatismele, dezacordurile,  expresiile colocviale, uneori vulgare. Vica e cea care vorbeste pe portiuni intinse - nu numai replicile sau monologurile ei dar si multe alte pasaje narate la persoana a III-a sunt privite din perspectiva ei si povestite in limbajul ei. Mi-a adus aminte de "Cum mi-am petrecut vacanta de vara" de T.O. Bobe (carte mai recenta cu vreo 20 de ani) nu numai prin oralitatea limbajului in multe privinte asemanator in ciuda diferentei de timp, varsta si mediu dintre cei doi protagonisti, ci si prin filozofia lor de viata ca sa zic asa, care nici nu e a lor (mai ales la copilul Luca) ci absorbita din mediu, din "gura lumii", prin acele clisee frecvent repetate de genul toata lumea umbla numai dupa interes / pe degeaba nu-ti da nimeni nici un capat de ata etc. Vica ar fi putut fi bunica lui Luca. De altfel exact aceeasi conceptie de viata o are si Niki, sotul Ivonei, doar ca o exprima mai elevat (vorba bancului).

Desi uneori este vocea adevarului in chestiuni pe care Yvonne ocoleste sa le spuna sau chiar sa le gandeasca, Vica nu este tocmai personajul-cliseu "omul din popor simplu dar intelept":  e bagareata, in stare sa se serveasca pe furis din bucataria altora, barfitoare, inclinata sa-i judece dur pe ceilalti, dar si sa-si schimbe judecata de la un moment la altul: "omu ei" e "lighioana batrana", "ursuz, mut, rau de clanta" dar mai are pentru el si cate un gand bun, ca totusi "stau impreuna de  patruj-noua de ani? Stau." Si mai schimbatoare e parerea ei despre Ivona: de la "Cumsecade biata Ivona, fata buna, o stie de-o viata", cand nu o gaseste acasa ajunge la "prefacuta, dar si zgarcita [...] si data dracului", "zurlie si otravita", "Cand te uiti la ea, parca-i dracu." ca in final, imbunandu-se cand e tratata cu cafea, s-o considere doar "bleaga de Ivona","Ca suflet rau n-ar avea" dar e "zurlie".

Pe Vica "istoria mare" nu o intereseaza decat in masura in care se intersecteaza cu "istoria mica" a ei si a celor din jurul  ei. Astfel, desi femeie matura pe atunci, nu-si aminteste de cedarea Basarabiei si a Ardealului de Nord, care nu au atins-o in niciun fel - la uimirea Ivonei, raspunde ca n-o interesa politica; in schimb isi aminteste bine din copilarie "tipiligu", Zeppelin-ul pe care bucurestenii il privisera fascinati pe cer, pana a dat drumul la bombe - era primul razboi mondial; si tot de atunci, cozile unde, la 11 ani, statea de cu noapte ca sa ia o paine neagra si tare pentru fratiorii de care ea avea grija, mama murindu-i de tifos iar tatal fiind pe front.

In felul asta nu e prea atinsa nici de istoria (si mentalitatea) oficiala comunista, stie mai degraba istoria reala a vremurilor din perspectiva "istoriei mici" a alor ei si a familiilor cunoscute, in primul rand a familiei Ivonei. Nu e o "baba comunista", dar nici anticomunista nu e. Nu se indigneaza - atat de incercata de mica, greutatile vietii, de orice fel si de oriunde vin, i se par firesti. Nu are constiinta politica si nici simtul tragicului si povesteste lucruri grave pe tonul cel mai firesc:

"Si n-a stiut ele nimic, nici madam Ionaiu,  nici fii-sa, ca Ioaniu murise in puscarie, numa dup-un timp, pan vara, le-a venit lor hartie. Si s-a dus ele la cimitir sa-i ingrijeasca mormantu. S-a dus sa-i faca pomenile-acolo,  ce-o fi vrut sa-i faca baba,  ca nu se prea omora ea cu de-alde astea. S-a dus ele la cimitir, da cum sa dea acolo de el? Ca cica era pogoane de cruci, numa morti noi [...]"

Din rememorarile celor doua se incheaga povestea familiei Ivonei, completata prin cateva capitole narate omniscient din timpul primului razboi mondial, pe cand madam Ioaniu, mama Ivonei, este inca Sophie Mironescu, tanara si frumoasa sotie a unui distins profesor universitar inteligent si cultivat, bun si delicat, dar batran si bolnav; plictisindu-se langa sotul ei, cauta aventuri discrete, pentru ca, asa cum ii va spune mult mai tarziu Vicai:

"Sa tii tu minte de la mine, Vica, sa tii tu minte ca nu-i bine sa traiesti viata fara bucurie... Altfel esti tot timpul morocanos si prost dispus si-ti otravesti si sufletul tau, si-i otravesti si pe ceilalti. E bine sa-ti faci si tu placerile in viata, ca nu pierde nimeni nimic..."

Aceasta usurateca Sophie, care isi trateaza fiica cu raceala, ba chiar cu oarecare iritare, caci micuta Yvonne seamana prea mult cu detestatul ei sot si e prea atasata de el, "nefiresc", zice ea, devine in incercarile din anii '50, stalpul familiei, singurul sprijin al lui Yvonne, parasita de barbat cu copil mic; daca pe Yvonne a cam lasat-o in seama servitoarelor si a guvernantei, cu nepotul ei, Tudor, invata sa fie mama. Cand Tudor pleaca in strainatate, lumea se sfarseste pentru ea si femeia puternica, care a trecut peste moartea sotului in inchisoare, de data asta se prabuseste sufleteste si se degradeaza rapid, devine o baba senila si decrepita; frumoasa de altadata devine o "momaie [...] mica-mica si cu cocoasa-n spate si cu ochii zgaiti".

Romanul e dominat de femei, figurile masculine sunt secundare si adesea negative. Niki, sotul Ivonei, asteptat de ea intreaga zi, e pur si simplu o lichea si Yvonne se straduieste din greu sa nu vada acest lucru. Titi Ialomiteanu e un personaj interesant: timid, stangaci, umil, bland si saritor fata de toata lumea, este perceput ca baiat bun si de profesor si de sotia sa; de fapt este un arivist, un ambitios care viseaza o cariera politica; timiditatea si stangacia sunt vestigii ale trecutului provincial de care se lupta sa scape, blandetea si serviabilitatea insa reprezinta strategia sa de succes, incercarea sa de a fi bine cu toata lumea, de a indatora pe toti ca sa fie la randul lui sprijinit de ei. Singura figura luminoasa e profesorul Mironescu si singura relatie umana calda, sincera si reciproca, fara umbre, e intre el si mica Yvonne.

Nu imi pot imagina cum a fost posibil sa apara cartea asta in 1984. O recomand in special celor interesati de trecut - dar chiar si cei care nu au un interes special pentru asta ar putea savura o carte buna, scrisa de o buna cunoscatoare a oamenilor.

sâmbătă, 19 mai 2012

Sofi Oksanen - Purificare

Sofi Oksanen, "Purificare", Polirom, 2012 (tiparita sau ebook)

Intr-un sat depopulat din Estonia ex-sovietica, intr-o casa batraneasca plina de borcane de gem si muraturi si de plante puse la uscat pe ziare, o batrana traieste singura, asteptand vizitele fiicei ei din strainatate, enervandu-se pe mustele care ii intra in bucatarie si pe baietii care ii dau cu pietre in geam. Se trezeste insa cu o vizita neasteptata: gaseste in gradina o fata necunoscuta, bine imbracata dar murdara, batuta si foarte speriata, spunand intr-o estoniana cu accent rusesc dar cu parfum arhaic o poveste incropita, contradictorie, evident neadevarata. Povestea e neadevarata, dar spaima e reala, coplesitoare - si aici batrana Aliide nu se poate insela, ca a trait-o candva si ea.

Batrana nu prea stie ce sa se faca cu fata asta: ar vrea sa scape de ea, totusi n-o lasa sufletul sa o alunge. O tot tatoneaza, o suspecteaza, oscileaza, face gesturi generoase, ocrotitoare, dar si unele de o rautate meschina revoltatoare (faza cu carnatul m-a ingretosat). Caci Aliide nu e  bunicuta blanda, cu suflet cald, din reclamele la uleiul Bunica. Batrana care azi fierbe bulionul si leaga borcanele de dulceata a trecut prin multe si a fost in stare de multe in situatiile limita in care a pus-o viata, traversand o epoca foarte framantata: al doilea razboi mondial si instaurarea comunismului.

In paralel cu tatonarile dintre cele doua femei atat de diferite dar care au mult mai mai multe in comun decat s-ar crede, aflam povestile lor prin incursiuni in trecut - in trecutul recent al tinerei Zara, [spoiler] care abia scapase din mainile unor proxeneti rusi [end spoiler], dar si in trecutul indepartat, incepand chiar dinainte de razboi, cand adolescenta Aliide se indragosteste de Hans, care insa ajunge sotul surorii ei mai mari, Ingel. In povestea Aliidei se impletesc strans doua fire: "istoria mica" a iubirii ei neimpartasite si nevindecabile pentru Hans si "istoria mare" care, facand din Hans un proscris cautat de autoritatile sovietice, o face si pe ea sa intre in vizorul lor. [spoiler] Pana la urma este povestea unei auto-"reeducari", in care victima disperata gaseste o singura cale de a iesi din situatia de victima: pactizarea cu opresorii. [end spoiler]

O recenzie mai lamuritoare, dar cu usoare spoilere, gasiti la Ionuca. Cum bine zice ea acolo, e o carte puternica; as recomanda-o, dar nu oricui, ca si pentru mine a fost in unele locuri aproape de limita suportabilitatii.

Autoarea, Sofi Oksanen, e relativ tanara - nascuta in '77, deci cam din generatia noastra - si e uimitor ca a ajuns atat de cunoscuta peste hotare o scriitoare finlandeza atat de tanara (e si pe jumate estoniana dupa mama).

luni, 14 mai 2012

Marta Petreu - Diavolul si ucenicul sau: Nae Ionescu - Mihail Sebastian


Desi Nae Ionescu apare primul in titlu, cartea e despre Mihail Sebastian,   accentul cazand pe relatia lui cu Nae Ionescu si pe perioada in  care Sebastian a lucrat la Cuvantul, ziarul acestuia. E probabil cea mai nedreapta biografie a unui scriitor citita de mine.

Cartea e extrem de subiectiva. Nae Ionescu e, inca din titlu, Diavolul, iar Mihail Sebastian e "vrajit, adica sedus si indragostit" de acest personaj si "simtea nu numai bucuria indragostita de a-i fi in preajma, ci si placerea masochista de a i se supune" caci "iubirea lor [e] lesne incadrabila in relatiile de natura sadomasochista". "De doua mii de ani" este un "discurs indragostit", mai mult, "Declaratie de iubire, romanul este si o declaratie clara de vasalitate".  

Si Mihail Sebastian nu e doar un criptohomosexual(*) masochist  care se complace in postura de "sluga" ci si un "extremist moderat de dreapta" (oximoronul apartine Martei Petreu). Cartea se bazeaza pe multa documentare, dar si pe multa interpretare a surselor documentare - interpretare de foarte multe ori fortata, hazardata, in special in perioada legionara a Cuvantului.

Sunt si lucruri care stau in picioare, cel mai surprinzator fiind o bizara simpatie a lui Mihail Sebastian pentru... Mussolini ! Nu cred totusi ca e suficienta ca sa faca din el un extremist de dreapta, cata vreme in aceeasi perioada manifesta o constanta aversiune fata de Hitler si o surprinzatoare ingaduinta fata de URSS. Reala e si neincrederea lui Mihail Sebastian in democratia interbelica romaneasca si convingerea ca ar fi nevoie de o revolutie.

Mai departe insa incep speculatiile, interpretarile fortate, nefondate. Faptul ca un articol (apolitic) al lui Sebastian apare pe aceeasi pagina de ziar cu 2 citate din Carol al II-lea o face pe Marta Petreu sa spuna ca Nae Ionescu i-a facut lui Sebastian onoarea de a fi "coleg de pagina cu regele" ! (Ea n-o fi fost niciodata "colega de pagina" cu Ceausescu ?) Dar cel mai fortat sunt interpretate articolele lui Sebastian din timpul perioadei cand Cuvantul s-a apropiat de legionari (o luna si ceva - pana la suspendarea ziarului de catre autoritati). Marta Petreu incearca in permanenta sa gaseasca in ele similitudini cu articolele si ideile prolegionare ale lui Nae Ionescu si le vede chiar si in articolele care de fapt exprima (discret) pozitia opusa ("Cei care nu voteaza", "Omul cu revolverul" etc.). Ca una spune Mihail Sebastian si alta spune Marta Petreu ca ar spune Mihail Sebastian se poate intui chiar din citatele incluse in carte si devine absolut clar daca citesti acele articole in intregime (ceea ce eu am facut).

Nu o recomand, deoarce creeaza o imagine mult deformata - si deformata in rau - despre un om care nu merita asta. Daca totusi o luati, luati-o cum grano salis...

(citita pe tableta)

--------------------------
* Ipoteza preluata de la nepoata scriitorului, Michele Hechter, care nu si-a cunoscut unchiul irl.

miercuri, 9 mai 2012

Shopping list



Nu obisnuiesc sa public liste de cumparaturi livresti dar de data asta e vorba de ceva cu totul special - libraria virtuala Elefant mi-a facut cadou de Pasti carti la alegere in valoare de 300 RON:

Ada sau ardoarea de Vladimir Nabokov
(n-am citit nimic de Nabokov in afara de Lolita)
Complexul lui Portnoy de Philip Roth
(de Philip Roth n-am citit chiar nimic)
Dietetica lui Robinson de Alex. Leo Serban
(poate o sa-l inteleg mai bine pe als, adversaul meu in discutii pe blogul vechi)
Dimineata pierduta de Gabriela Adamesteanu - recenzie
(n-am citit nicio carte de-a ei - si e considerata una din cele mai bune scriitoare din ro)
Matei Iliescu de Radu Petrescu
(de care am auzit de la capricornk13 - recent a scris despre ea si Micawber)
Purificare de Sofi Oksanen - recenzie
(m-a convins postarea ionucai si o mai recomandase candva si dragos c.)
Platforma de Michel Houellebecq - recenzie
(desi i-am citit 2 carti si am vazut ca se cam repeta, insista pe aceeasi idee)
Sa nu ma parasesti de Kazuo Ishiguro - recenzie
(interesul mi-a fost trezit de film, apoi am citit despre ea si la Diana Borca)

Fantoma lui Gheorghiu-Dej de Vladimir Tismaneanu
(btw, Vladimir Tismaneanu e si blogger)
Istorie si mit in constiinta romaneasca de Lucian Boia
(despre care capricornk13 zicea ca ar trebui sa fie "O Biblie pentru Romania")

Istoria loviturilor de stat in Romania  - Vol. III - Cele trei dictaturi de Alex Mihai Stoenescu 
(la cererea familiei)

Multumesc !

Nici nu stiu cu care sa incep... Voi ce ma sfatuiti ? Totdeauna sunt in deruta cand am de ales intre prea multe optiuni  - de-asta am si folosit abia acum cuponul cadou primit inainte de Pasti. Sunt in total 11 carti: 7 de fictiune, 3 de istorie si una de eseuri, 9 barbati si 2 femei, 6 autori romani si 5 straini: un rus, un evreu american, o finlandezo-estoniana, un francez si un japonez, 6 de la Polirom, 2 de la Humanitas, una de la Curtea Veche, una de la Rao si una de la Paralela 45. Iar eu ma simt ca celebrul magar al lui Buridan :)

vineri, 4 mai 2012

Radu Pavel Gheo - Noapte buna, copii!


Pret: 15 lei ebook / 37 lei tiparita

Petrecandu-si vacantele intr-un sat de la granita cu sarbii, un grup de adolescenti banateni cresc cu fascinatia Occidentului. Pentru ei paradisul este desigur in lumea de dincolo -  dincolo de granita, de unde vin toate bunatatile: dulciuri, cola, blugi, adidasi, tricouri cu inscriptii, masini bune, muzica... E un loc aproape la fel de misterios si  greu accesibil ca taramul celalalt din basme - dar ei sunt dispusi sa incerce orice, sa riste oricat, sa plateasca orice pret ca sa treaca dincolo... Ca ulterior, deveniti adulti, sa li se para ca paradisul era atunci si acolo,  in vacantele lor impreuna, la bunici, cand se jucau sau, mai tarziu, cand stateau  sa asculte la radio topul muzical de la sarbi... un paradis in care nu mai exista intoarcere...

Adolescentii sunt Leo, un smecheras din Timisoara, liderul grupului si autorul planului, impunand celorlalti prin indrazneala si lipsa de scrupule, Paul, care scrie povestiri SF si se viseaza scriitor, Marius, pe care la inceputul cartii il vedem intorcandu-se dupa 10 ani in tara la volanul unui Chevrolet Corvette, intruchipare a visului american, si Cristina, fata cuminte, tinuta din scrut de parinti. Toti trei baietii sunt mai mult sau mai putin indragostiti de ea, mai mult sau mai putin in secret, dar  cum "fetele cuminti prefera baietii rai", Cristina il alege pe Leo.

Daca cineva va dori sa reconstituie candva, in viitor, istoria vietii private din Romania ante- si post-revolutionara, din anii '80 pana in anului 2000, cred ca va gasi in cartea lui Radu Pavel Gheo material valoros. Se vede ca Gheo cunoaste bine Romania profunda. Avem satul romanesc in doua variante: banatean si moldovean, din anii '80 si respectiv din anul 2000, Iasul cu lumea lui culturala, in plus avem si America vazuta prin ochii emigrantului roman in curs de acomodare - scriitorul a trait el insusi experienta asta, iar dupa ce s-a reintors in tara a publicat o carte de nonfictiva despre experienta sa americana: "Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a". 

Minusuri:
- Prea multe p... - cred ca sunt mai multe decat in povestea cu acel nume a lui Creanga (cu care are doua personaje comune). Ok, asa vorbesc adolescentii si nu rareori si adultii, totusi cred ca impresia de realism se putea obtine si cu mai putine.
- Partea... hm... supranaturala. Bine, mi-a placut mult in primele pagini ale cartii (pe care le puteti descarca de aici), cand se insinueaza f. discret, abia ghicit, in cel mai lumesc context posibil: un  popa in campanie electorala. A inceput sa-mi displaca in partea cu Lisaveta. Ea ca personaj e ok: o tiganca de treaba dar care nu mai recunoaste ca e tiganca - am cunoscut si eu una irl - insa acea interventie [spoiler] divina [end spoiler] mi-a contrariat simtul dreptatii. Iar partea cu partida de carti mi s-a parut total aiurea.
- Apropo de contrariat simtul dreptatii: unul dintre personaje, profesor de liceu si scriitor talentat dar nepublicat, se culca cu o eleva (contextul amintind de mediatizatul caz al profesorului de sport) dar peste asta cartea trece usor, pomenind episodul doar in treacat; profesorul-scriitor semneaza "pactul cu diavolul", decade moral si literar, abia cand intra intr-o gasca culturala de pe langa o revista din Iasi !
- De ce trebuie sa moara atatea personaje ? [spoiler major] Inteleg ca moartea Cristinei era necesara in constructia cartii, dar mortile lui Marius si Leo mi s-au parut gratuite. Nu ca as fi vrut happy end. Dar Marius s-ar fi putut intoarce la viata lui goala de sens de "dincolo" iar Leo, care reapare la sfarsit doar ca sa moara in cateva pagini, putea lipsi sau, daca Gheo simtea nevoia sa-l "pedepseasca", ar fi putut esua intr-o inchisoare americana sa zicem - si nu cred ca romanul ar fi pierdut ceva. [end spoiler]

Dar una peste alta iese cu plus si o recomand celor ce au acum 30-40 de ani si un strop de nostalgie.

vineri, 6 aprilie 2012

Dinu Pillat - Asteptand ceasul de apoi


Pret: 20 lei ebook / 35 lei tiparita

Cartea asta a avut probabil cel mai ciudat destin al unei carti din literatura romana. A fost "arestata" timp de peste jumatate de veac: confiscata in 1959 de securitate, care i-a bagat nu numai autorul ci si primii cititori la inchisoare, a fost descoperita in arhiva securitatii si publicata abia in 2010.

Securitatea a considerat-o propaganda legionara. Pentru noi cei de azi este clar ca nu e asa ceva: in scena (inspirata de Mihail Sebsatian) a alungarii brutale a studentilor evrei de la curs, e limpede ca autorul simpatizeaza cu victimele. Pe atunci insa, in 1959 intr-o lume mult mai insensibila la nuante, simplul fapt ca autorul descrie cativa legionari ca oameni, nu ca demoni, e suficient pt eticheta de "propaganda legionara". Nu prea cred ca autorul a incercat sa reabiliteze miscarea legionara dar poate ca a vrut sa isi reabiliteze generatia, din care atatia au cazut in ispita extremismului; poate ca a vrut sa inteleaga si sa ne ajute sa intelegem cum a fost posibil ca oameni care nu erau fundamental rai sa ajunga sa adere la o miscare care avea ca metoda de lupta asasinatul.

Elevul Stefanuca, un adolescent care acum cativa ani se juca cu sora lui de-a indienii si cu colegii de clasa de-a muschetarii, cauta aventura, pe care colegul sau Nicoara, fostul "Athos" din copilarie, i-o propune sub forma "fratiei de cruce" legionare. Fratele sau, studentul Lucian, un intelectual rafinat cu inclinatii gay, cu toata repulsia fata de violenta, nu vrea sa rateze prilejul de a deveni ganditorul, ideologul generatiei sale. Vasea, student basarabean sarac, infometat, cu tendinte anarhiste, vrea sa darame din temelii societatea care il marginalizeaza si pe care o uraste. Victor, tanar insurat si cu copil, inghesuit cu familia intr-o singura camera, are nevoie de un ideal sau poate mai degraba de o iesire din monotonia vietii de familist, mizere si pline de griji; [spoiler] pana la urma iese de tot, pleaca la manastire! [end spoiler] Toti acestia vor sa schimbe lumea si/sau sa se dedice unui ideal. Exceptia e Lica, care vrea doar sa parvina prin politica; el e, evident, personajul negativ; autorul subliniaza cam mult originea lui joasa (care nu e chiar asa joasa de fapt - tatal lui e functionar); are, la fel ca Julien Sorel, un portret al lui Napoleon, dar asemanarile se opresc aici, Lica e grosolan si fara niciun fel de principii - dovada si faptul ca [spoiler] devine informatorul Sigurantei. [end spoiler] 

E semnificativ faptul ca autorul ni-l arata pe tocmai  pe Lica incantat de violentele antisemite de la curs: "Ce triumf sa-l scoti pe Rosner in pumni, in vazul salii intregi! Pe el, estetul ultradecadent, care ii dispretuia ca retrograzi si obscurantisti... Mama lor de jidani!" in timp ce delicatul Lucian, candva prieten cu "estetul ultradecadent", cu care asculta muzica si schimba carti, asista la intreaga scena cu indignare tacuta, neputincioasa, caci ii lipseste curajul sa-si infrunte "camarazii" si ideologia la care aderase; abia dupa indrazneste sa-l ia la intrebari pe Victor - pe care il stia fire sensibila, pasionat de poezie, in special de a lui Blaga - care insa ii raspunde ca "Palmele mele au implinit o functiune istorica" si "este o necesitate ca evreii sa sufere mereu" - ultima idee provenind, desigur, de la "profesorul de metafizica" aka profesorul de logica Nae Ionescu.

(citita pe tableta)

joi, 29 martie 2012

Lucian Dan Teodorovici - Matei Brunul

Lucian Dan Teodorovici, Matei Brunul, Editura Polirom, 2011

Pret: 17 lei ebook / 35 lei tiparita

De mult mi-am propus sa o citesc, de cand am auzit ca e cu detinuti politici din perioada comunista - subiect care poate ati observat ca ma intereseaza - ca documentarea scriitorului e foarte serioasa insa tratarea temei e originala, atipica:

Matei Brunul e un detinut politic amnezic. Total inocent si neajutorat ca un copil, nu mai stie nimic din ce a fost cu tara si cu el insusi dupa adolescenta si crede tot ce i se spune, adevarul oficial devenind adevarul lui. Prelucrarea lui ideologica e sarcina tovarasului Bojin, pe care Brunul il percepe drept prieten.

Chiar si inainte de accident, Matei Bruno (pe atunci) e destul de inocent - inocent nu numai din punctul nostru de vedere de azi, dar nevinovat chiar fata de regim, de fapt: artist apolitic, prea absorbit de pasiunea sa pentru marionete ca sa se intereseze de ce se intampla in jur, se trezeste prins intre rotitele sistemului din intamplare, datorita unor vagi tangente cu familia Patrascanu (n-am idee de ce a ales Teodorovici sa lege astfel "istoria mica" fictiva de "istoria mare" reala).

Tovarasul Bojin, "papusarul" lui, e inrudit cu colonelul securist Vasile Chirita al lui Razvan Radulescu. Ca si acela, ne e prezentat si in latura sa umana, privata; ca si acela, pana atunci instrument docil, incepe sa aiba indoieli - caci incepe sa se ataseze emotional de "obiectiv". Le va rezolva insa altfel decat personajul lui Radulescu...

Celalalt pol al noii vieti a lui Matei Brunul e prietena sa, Eliza. E un personaj inconjurat de mister, singurul pe care autorul nu ni-l face transparent (ca narator omniscient), ale carui ganduri si motivatii nu ni le spune; singura pe care ne lasa sa o descoperim treptat, odata cu Brunul insusi.

Planurile alterneaza permanent: prezentul anului 1959, in care Matei Brunul se straduieste sa se adapteze, dar si sa se regaseasca, cu trecutul cel uitat, povestea vietii lui Matei Bruno, in special a anchetei si inchisorilor lui.

Pregatindu-ma sa scriu despre Matei Brunul, am aruncat un ochi pe blogul autorului si am dat acolo peste o observatie surprinzatoare: lui Lucian Dan Teodorovici i se pare ca, intre cei care au scris despre cartea sa, 80-90% dintre cei care au citit-o ca ebook au apreciat-o moderat, in schimb 80-90% dintre cei care au citit-o pe hartie au scris depre ea cu entuziasm. Recenzia mea ii va intari probabil aceasta convingere, caci am citit-o ca ebook pe noua mea tableta si am apreciat-o moderat - adica favorabil, dar cu unele rezerve. Si totusi n-as crede ca mediul e de vina, mai ales ca pe acelasi suport am citit si mi-au placut mai mult "Noapte buna, copii!" de Radu Pavel Gheo si "Acasa, pe Campia Armaghedonului" de Marta Petreu (sper sa scriu si depsre ele).

Plusuri si minusuri:

- Straduindu-se atat sa-l umanizeze pe tovarasul Bojin - asta imo i-a reusit, e la plusuri - LDT a neglijat  sa-l umanizeze suficient tocmai pe eroul principal, Matei Brunul. Ok, dupa accident nu mai ramane mare lucru din personalitatea lui, raman sa il individualizeze doar sechelele, ciudatenia cu Vasilache; ok, acum omul si-a pierdut identitatea, dar care identitate, cum era el inainte ? Prea putin stim, dincolo de adolescenta unde se opresc ultimele amintiri ale Brunului. Peste toata perioada de la plecarea in Italia fascista pana la arestarea in Romania comunista, autorul trece pe fast forward (ganditi-va ce materie interesanta de roman era acolo: Italia, fascism, razboi... plus studentie la actorie apoi viata in trupa de marionetisti). Tovarasul Bojin nu e numai munca lui, mai are o pasiune pentru electronice sovietice, o slabiciune pentru romantele de altadata ("Vrei sa ne-ntalnim sambata seara?") si inca o slabiciune mai greu de marturisit pentru vocile copilaresc pitigaiate, pentru el excitante, ale actritelor de la teatrul de papusi; Matei Bruno, in schimb, pare ca e numai munca lui de papusar.

+ Cele doua supporting characters, Bojin si Eliza. Lui luciat i-a placut personajul Eliza si nu i-a placut Bojin, lui Micawber dimpotriva, i-a placut tov. Bojin si nu i-a placut prea vag conturata Eliza. Eu as zice ca amandoi au iesit bine (cel putin fata de personajul principal), personal si eu prefer pe Eliza, insa nu prea pot sa va spun de ce fara spoiler.

- Vocea din off vorbeste prea mult - si cateodata prea didactic, ca doar nu e "Ciocoii vechi si noi". Despre istoria mare si istoria mica, despre adevarul oficial si cel neoficial... Personajele ne sunt prezentate de aceasta omniscienta voce din off in momentul cand intra in scena, stim de la inceput care e bun, care e rau, care ce vrea, ce hram poarta - si vocea omniscienta ne cam spune in continuare ce gandeste si ce simte fiecare... Eliza e fericita exceptie, dar de ce nu putem sa-l descoperim tot asa, odata cu Bruno, pe nea Zacornea, gardianul, de exemplu ? O buna parte din carte, in special din trecut, dar nu numai, in loc ca intamplarile sa se petreaca sub ochii nostri (ca sa zic asa)  ne sunt povestite indirect de aceasta voce din off.

+ Ancheta si procesul. Starile prin care trece eroul - care de fapt nu e un "erou", un luptator anticomunist, ci un om normal prins intr-o situatie total anormala pentru care e total nepregatit. Speranta, disperarea, concesiile, iarasi speranta, iarasi dezamagirea... si asteptarea...


+ Scene care mi-au placut:  pregatirile si drumul la Naidas cu Eliza,  discutia lui Bojin cu sotia Torita (dar - pt LDT - teodiceea nu era o problema simpla nici pt Leibniz, cu atat mai putin pt orice teolog) Matei Bruno furand secunde ca sa priveasca Iasiul de sus, Matei Bruno trezindu-se in spital, dupa accident, s.a.m.d.

- Scene sau detalii care nu mi-au parut verosimile: cand un actor ii spune in secret  lui MB ca Vasilache nu poate fi Vasilache de parca i-ar spune o chestie interzisa, cand o batrana ii ia la intrebari in parc crezand ca sunt de la securitate, cand Bojin ii spune lui MB ca superiorii lui ii cerusera sa il invite si pe MB la ziua lui etc.


- Uneori autorul chiar tine sa ne arate cat de serios s-a documentat: de exemplu o nu tocmai scurta istorie a incendiilor Iasului - insirata de un arhivar - care chiar nu vad ce rost avea, cum se lega de povestea noastra (sau altundeva o multime de detalii din sport, nume, date, dar alea macar erau legate de fostul sportiv actualmente detinut Porthos).

Desigur, plusurile si minusurile nu se contabilizeaza matematic. Cum ziceam, impresia e mai degraba favorabila, cartea merita citita.

Alte pareri despre carte mai gasiti la luciat (moderata), la Ionuca (entuziasta, desi si ea a citit-o ca ebook :P ) si la Micawber (tot moderat si cu spoilere mari - nu cititi daca nu ati citit cartea!); a mai laudat-o, pe scurt dar calduros, si capricornk13 (dintre toti cei mentionati, numai ea a citit-o pe hartie).

(citita pe tableta)