Gabriel Garcia Marquez, "Cronica unei morti anuntate", editura RAO, 2014
Dupa o nunta ca-n povesti (nunta aranjata, caci mirele bogat si sarmant a cucerit-o nu pe mireasa, ci pe familia ei), o mireasa e adusa a doua zi in zori, inapoi la parinti, ca nu fusese fecioara - iar fratii ei considera ca e datoria lor spele dezonoarea familiei cu sangele presupusului seducator. O datorie neplacuta, de la care nu se pot sustrage dar de care ar prefera ca soarta sa-i scuteasca - asa ca spun tuturor in gura mare ca o sa-l ucida pe Santiago Nasar, parca sperand ca cineva il va preveni si va fugi.
Zvonul se raspandeste prin orasul care trezea. Unii chiar incearca sa faca ceva: anunta pe servitoarea familiei, care insa nu le spune stapanilor, iritata ca tanarul stapan se tot lega de fiica ei adolescenta; anunta pe judecator, care ii dezarmeaza pe frati si ii trimite acasa, de unde ei se intorc cu alte cutite; anunta pe preot, care insa e prea preocupat de vizita episcopului ca sa faca ceva. Altii dimpotriva, ii aproba pe frati: logodnica unuia din ei nu doar ca e dispusa sa-l astepte pana iese din inchisoare, dar nici nu s-ar marita cu el daca el s-ar eschiva de la "datorie".
Marquez reconstituie pas cu pas, gest cu gest, filmul evenimentelor diminetii fatale din perspectiva victimei, a ucigasilor si a diversilor martori, vecini, apropiati ai unei parti sau ai ambelor - in stilul lui specific, doar cu mai putina magie si mai mult realism ca de obicei. Cartea e inspirata de un caz real petrecut in 1951, o crima a carei victima a fost un prieten din tinerete al lui Marquez (a spus-o chiar scriitorul) - de unde se vede ca asa-zisele "honor killings" nu sunt (sau nu au fost) apanajul exclusiv al lumii musulmane.