Iacob Negruzzi, unul dintre fondatorii Junimii si redactorul Convorbirilor literare, povesteste istoria celebrei societati literare de la infiintare si chiar dinainte, de la intalnirea si infiriparea prieteniei dintre fondatorii ei, Maiorescu, Carp, Pogor si Negruzzi insusi, toti tineri proaspat intorsi de la studii inalte din strainatate, toti fii de boieri din protipendada ieseana, afara de liderul lor neoficial, Maiorescu. Tin prelegeri populare, li se alatura alti prieteni, incep sa aiba un nume si sa atraga tot mai multi tineri intelectuali, dar odata cu faima incep sa aiba si dusmani. Maiorescu este dat in judecata, in primejdie de a fi dat afara din invatamant pentru "imoralitate", pentru... un flirt cu o colega, profesoara ca si el la scoala de fete (printre martorii acuzarii se remarca, frumoasa si indrazneata, eleva Veronica Micle). Apar Convorbirile literare, functia de redactor si-o asuma Negruzzi - ca voia sa impresioneze o fata - si i se va dedica timp de decenii. Acum isi fac dusmani si la Bucuresti - cel mai redutabil e Hasdeu, care le face niste farse memorabile. Dar junimistii nu se lasa abatuti de adversitati: atmosfera e vesela, anecdota primeaza, zeflemeaua si tachinarile sunt pe buzele tuturor si pe seama tuturor (nu le scapa nici chiar Eminescu).
Negruzzi ne ofera si cateva portrete de junimisti: unii celebri, ca Eminescu, Creanga, Slavici, altii azi uitati, dar care isi aveau rolul lor in ecosistemul Junimii (ca "pudicul Naum", tinta nenumaratelor ironii, sau blandul si timidul Samson Bodnarescu, cu poeziile lui filozofice neinteligibile). Pe Creanga il vede ca "taran", "gros si gras, nepieptanat si imbracat prost", dar ii gusta mult anecdotele, mai ales cele corozive. Pe Eminescu il cunoaste intai prin scris, din poeziile pe care i le trimite la Convorbiri si scrisorile ce le insotesc; se abate pe la Viena anume ca sa il cunoasca irl si, zice el, l-a identificat imediat intre studenti, dupa figura lui aparte, romantica, s-a indreptat direct spre el si l-a abordat, spre surprinderea poetului; multi ani mai tarziu, il va vedea pentru ultima oara la teatru, bolnav, imbatranit prematur si se va margini sa-l priveasca de la distanta, facandu-l pe Eminescu sa ezite sa se apropie. Cu Slavici (ca si cu Eminescu la inceput) corespondeaza ani de zile, Slavici destainuindu-i-se ca unui prieten si sprijin sufletesc in greutatile prin care trecea; cand insa Slavici vine pentru o scurta vreme la Iasi, brusc se simt doi straini si legatura virtuala se subtiaza. Lui Alecsandri ii apreciaza nu numai talentul, ci si farmecul personal ce il facea placut societate, ii remarca insa oportunismul cu care a intrat in gratiile familiei regale, desi fusese prieten cu Cuza. Pe Maiorescu il admira total si fara rezerve, fiind gata sa se bata in duel pentru el (cand cu procesul).
George Panu, "Amintiri de la Junimea din Iasi", Polirom, 2013
Multe dintre informatiile din cele 2 carti se suprapun (figuri memorabile sau doar pitoresti, fapte, anecdote, porecle, obiceiuri si traditii junimiste). Totusi, pentur cineva interesat de fenomenul Junimii, cartea lui Panu aduce alta perspectiva, mai critica si mai ales din alt unghi. Daca Negruzzi era unul din fondatorii Junimii si se identifica trup si suflet cu ea, mai tanarul Panu era un junimist din generatia a doua, marginal, atipic. Iin timp ce junimistii vechi faceau toti politica conservatoare (inclusiv deloc conservatorul ca fire Pogor, care lua in ras totul, dar mai ales crestinismul si istoria romaneasca, si era mereu de parerea ultimei carti citite), Panu avea convingeri liberale si era apropiat de fractionisti, adversarii junimistilor, iar debutul lui in presa a fost cu articole in care polemiza cu Junimea. Iar odata patruns la Junimea, era capul rautatilor ("rautaciosul Panu" ii zice Negruzzi), de multe ori susotind cu vecinii in timpul lecturilor, facand bascalie, ca un elev indisciplinat.
Si privirea lui Panu asupra figurilor principale ale Junimii e mult mai critica. Remarca de exemplu ca Maiorescu, in Directia noua in poezia si proza romana dupa ce desfiintase poetii anteriori, inclusiv pe cei socotiti mai insemnati in generatia veche (ca Bolintineanu), le opune ca exemple pozitive, in afara de Alecsandri si foarte tanarul Eminescu, poeti neinsemnati ca Samson Bodnarescu si Matilda Cugler.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu