duminică, 16 mai 2010

Florina Ilis - Cruciada copiilor

Florina Ilis - Cruciada copiilorFlorina Ilis, Cruciada copiilor, Editura Polirom, 528 pagini (fragment)

Cu siguranta, unul dintre punctele de atractie ale literaturii romane tinere e chiar faptul ca descrie lumea noastra de azi vazuta prin ochii generatiei noastre, de azi - cartea de care vorbesc e un exemplu. Am impresia ca si-a si propus sa fie o fresca a Romaniei contemporane, sa fie  "romanul tranzitiei" - de aici abundenta de personaje specifice, create sau scoase la suprafata de tranzitia noastra: copiii strazii, tiganca vrajitoare, baronul interlop, jurnalistul in cautare de senzatinal, vedeta tv, politicianul duplicitar, adolescenta bolnava de sida, calugarul vizionar, profesorul de teologie, informaticianul. La care se adauga alte personaje la fel de valabile si ieri si azi: femei maritate cu varii neimpliniri si vise bovarice, profa severa, profa simpatica, proful de sport macho, politistul, seful de gara, badea de la tara... si multi multi copii. Pentru ca, pe langa descrierea unei lumi, a unei perioade, cartea incearca si descrierea unei varste: copilaria, varsta inocentei care insa nu exclude agresivitatea, chiar violenta.

Ce se intampla: sub conducerea lui Calman, un copil al strazii cu vocatie de lider, copiii pun stapanire pe un tren de vacanta, care trebuia sa ii duca in tabara la mare, inchizandu-si profesorii in compartimente si silindu-i pe mecanici sa le faca pe voie - iar lumea adulta e luata total prin surprindere de situatie, de unde deruta autoritatilor, disperarea parintilor si agitatia presei avida de senzational, astfel ca ceea ce pentru copii e mai mult o joaca antreneaza serioase consecinte in lumea adulta, cfr-ul, politia, guvernul agitandu-se sa faca fata situatiei.

Cartea abunda in detalii menite sa o fixeze in prezent, in actualitate: un pusti e  pasionat (pana la identificare) de Harry Potter, altii (gemenii) asculta Eminem,  altul surprinde imagini din "batalia" de la final cu o camera digitala; apare si un informatician care va face un site al evenimentului - e chiar o bucata de cod HTML in text! etc. etc. Paradoxal, chiar detaliile astea o fac sa dateze, te fac sa simti ca e vorba de un trecut foarte recent dar nu de prezent: astazi pustii ar fi ascultat Eminem la iPod sau alt MP3 player, nu de pe caseta la walkman, ar fi filmat bataia cu mobilul iar informaticianul ar fi facut probabil un blog, nu un simplu site clasic (sau poate ar fi folosit twitter)... si cand te gandesti, cartea a aparut abia in 2005... ce repede evolueaza tehnologia...

Cum spuneam, exista foarte multe personaje; atentia autoarei se muta mereu, ciclic, de la unul la altul: fiecare are parte de un paragraf, apoi iese din scena sau mai bine zis camera se muta pe urmatorul; va mai reveni la el abia dupa multe pagini, si tot in trecere. Partea proasta e ca in felul asta nu exista personaje principale, toate sunt schitate destul de sumar, niciunul nu are ocazia sa evolueze, sa ne retina atentia, sa ne pese de el. Apoi nu prea exista dialoguri, totul, inclusiv interactiunile si gandurile personajelor, este relaltat la persoana a III-a, de aceeasi voce naratoriala impersonala si omniscienta, pe un ton egal, neutru, cu fraze lungi, poate cam prea formal, elevat, oficial, uneori de-a dreptul inadecvat cand e vorba de pilda de un "aurolac" traind prin canale:
Pe peronul dintre liniile doi şi trei, mintea încă fragedă a lui Calman găsi o modalitate eficientă de a face faţă frumuseţii întruchipate într-un zâmbet de fetiţă, un iepuraş cu urechile roz şi un căţelandru, ceea ce, în esenţă, constituia pentru el însăşi măsura frumuseţii întrevăzute până la cei doisprezece ani ai lui, acea modalitate de contracarare a frumuseţii realizându-se prin concentrarea tuturor gândurilor lui pe alegerile apropiate de şefie de la canalul Ministerului Transporturilor, Le promisese băieţilor ceva mai bun decât aurolacul,

Virgula aceea inainte de "L" mare nu este greseala de tipar: cartea se mandreste cu faptul ca nu contine nici un punct; cand citisem asta la luciat ma minunam cum poate fi asa ceva posibil - dar este foarte simplu: pur si simplu unde trebuie punct, autoarea pune virgula, ca in exemplul de mai sus. Alta particularitate ar fi ca legatura intre doua paragrafe succesive e facuta de un element comun intre ultima fraza din primul si prima din al doilea:
mai bine să aştepte un personal! pe personal controlorii au mai multă îngăduinţă cu cerşetorii şi, la urma urmei, nu se grăbea nicăieri, iar între timp ar mai putea să golească câteva buzunare prin gară sau să şmanglească câte o geantă, vara oamenii îmbrăcându-se mai sumar nu prea au buzunare în dotare, în schimb, vara e cea mai bună perioadă a furtului de telefoane mobile.

Sunetul delicat al telefonului celular samsung, ultimul tip, se auzi din buzunarul de la pantalonii crem, bine călcaţi ai lui Alexandru Aldeman, tocmai voia să urce în rapid, în vagonul cinci, când, Alo! Da! Eu sunt! 

Postul asta, ca si cel de dinaintea lui, a fost scris in buna parte anul trecut; cartea fiind imprumutata, n-o mai am la indemana ca sa imi verific impresiile, asa ca in loc de concluzie va sfatuiesc ca, daca sunteti curiosi, sa cititi inceputul romanului pe site-ul editurii sau aici, unde e ceva mai mult, si va veti da seama mult mai bine asa daca are sau nu sanse sa va placa.

6 comentarii:

  1. N-am citit cartea si nu stiu cand o sa-i vina si ei randul. Postarea dvs. e una din putinele, daca nu entuziaste, macar rezervat-favorabile, pe care le-m citit despre ea. Desigur, excludem tamaierile promotionale ale editurii :)

    RăspundețiȘtergere
  2. mulliganoglu16 mai 2010, 23:05

    tre' sa fii tare masochist sa citesti o carte cu un astfel de titlu

    am mai vazut unul la fel de penibil... "sunt o baba comunista"

    RăspundețiȘtergere
  3. O fi doar senzatia mea, in fine, la cat pret pun pe cronici, nici nu conteaza.

    RăspundețiȘtergere
  4. E unul dintre cele mai bune romane contemporane. L-am citit in 2006, la un an dupa ce se scrisesera mai multe cronici, pe care nu le-am luat prea in serios, si luase cateva premii pentru proza. Ma gandesc sa o recitesc anul asta. E o carte puternica, fantastica la propriu si la figurat, care te va tine in transa pana la final. Iar cu tot realismul magic cele cateva sute de pagini nici ca se simt.

    RăspundețiȘtergere
  5. @Madalina: dar "Cum mi-am petrecut vacanta de vara" de T.O. Bobe ai citit ? E tot despre copilarie si tot in perioada asta de tranzitie - si mi s-a parut mai buna decat Cruciada copiilor (desi daca bine stiu critica a primit mai bine Cruciada copiilor).

    RăspundețiȘtergere
  6. Florina Ilis este foarte-foarte talentată, îmi place mult. Şi mai mult decât ,,Cruciada...'' am apreciat,,Cinci nori coloraţi pe cerul de răsărit''.În ,,Cruciada'' subiectul era prea românesc( deşi construcţia epică e infailibilă) pentru gustul meu din acel moment.

    Însuşi parcimoniosul Adrian Marino a stimat-o mult ca personalitate culturală.

    RăspundețiȘtergere