luni, 25 ianuarie 2010

Constantin Fantana - Sentinta

Constantin Fantana, Sentinta,  Editura Fundatia Academia Civica, 2002              

(fragmente)              

Tare mi-a placut cartea asta la prima lectura (in ciuda unor evidente defecte - voi vorbi si despre ele). N-as putea spune insa exact de ce. Poate pentru ca am empatizat f. tare cu eroul ei, Felix, un adolescent cuminte si studios, sensibil si visator, naiv si idealist - pe cat de inteligent, pe-atat de naiv si pe cat de precoce pe-atat de copil - si prin toate acestea, foarte dezarmat si vulnerabil.  Abia iesit dintr-un liceu militar a carui disciplina severa si atmosfera cazona nu se potriveau deloc firii sale sensibile, se trezeste in mijlocul unei societati care, desi tot mai ingrijorata de schimbarile sociale (sunt anii 48-49 ai tranzitiei spre comunism) nu abandoneaza speranta (alimentata de posturile de radio straine) si pe cat posibil nici vechiul fel de viata. Pe acest fundal isi traieste Felix adolescenta si isi face educatia sentimentala, traieste prima dragoste, pentru chiriasa lor, frumoasa Nicole, cu 5-6 ani mai mare, deja maritata.         

Dar, suflet pur si idealist, gandeste in termenii: "dragostea mea pentru Nicole pretuia mai mult decat viata dar nu mai mult decat onoarea"  - si astfel ajunge in situatia ca atat Nicole cat si sotul ei incearca sa-l foloseasca, el pentru supravegherea ei, ea ca alibi pentru o mica aventura. Nu mai stiu sigur dar parca Dostoievski zicea (parca apropo de Don Quijote) ca nu poti crea un personaj pozitiv viu si credibil fara sa il faci putin ridicol. Insa ispita e mereu prezenta, el locuind sub acelasi acoperis cu Nicole si urmand-o peste tot ca un paj, mai ales ca puritatea si idealismul nu ii retin totusi privirea sa se bucure pe furis, cand apare ocazia... (Asta e, dupa mine, una din reusitele cartii: se mentine in limitele decentei, fara sex propriu-zis, totusi se creeaza o tensiune erotica mai puternica decat in multe romane contemporane cu continut explicit sexual.) Pe deasupra mai apare in scena si Magda, femeie de 30 de ani, jucatoare, aventuriera, foarte libera in moravuri, cu care ati facut cunostinta in teaser.        

In fundal, evenimentele se precipita, comunistii castiga teren, cei din jurul lui sunt tot mai ingrijorati; el inregistreaza destul de absent ce se intampla in jur, absorbit de viata sa interioara; comunismul ii repugna dar nu isi face griji, e convins ca vin americanii si totul va fi bine; il framanta nu tradarea aliatilor ci a lui Nicole care flirteaza cu un elegant si irezistibil bucurestean, folosindu-l pe el ca paravan.        

Dar toate astea au un sfarsit brusc: Felix e arestat de securitate si ajunge la inchisoare. Nu e spolier, acolo il gasim in primele pagini, depanandu-si amintirile. Incepe pentru el o existenta noua si total diferita, intr-un alt univers, ostil, in care el e un "bandit", un "criminal", un "dusman al poporului". Cum anume l-au torturat nu ni se spune - doar:      
Nu stiu cum am rezistat. Cat eram in celula, "lingandu-mi" ranile, ma cuprindea o slabiciune si-mi ziceam ca daca ma mai scot o data la interogatoriu (de fapt nu era interogatoriu, fiindca eu ma incapatanam sa nu mai rostesc nici un cuvant, ca si cum as fi fost mut, iar ei se straduiau sa ma faca sa vorbesc,  insa fara succes, ceea ce ii scotea din minti) n-o sa mai rezist.  Cand auzeam pasii gardianului apropiindu-se de celula mea si cheile zanganind, ma apuca un tremur nervos, asa cum tremura un caine batut indelung.        

Culmea absurdului (specific acelui sistem) e ca securistii incercau, in acest mod, sa scoata de la el lucruri pe care el chiar nu le stia, in schimb ei le cam stiau: discutiile politice "dusmanoase" care se purtau in mediul lui, carora el, neinteresat de politica, nu le daduse atentie, treceau pe langa el ca un zgomot de fond - din conversatiile din jur, adolescentul le retinea mai degraba pe cele cu tenta sexuala, de pilda despre viata amoroasa a Magdei; in schimb, securitatea avea un informator in cercul lor, probabil chiar acea Magda, prin care era la curent cu ce se discuta.       

[caption id="attachment_1264" align="aligncenter" width="380" caption="Imaginea e din documentarul ceh Rene, despre un alt adolescent dupa gratii, detinut de drept comun insa. "][/caption]

Procesul e o simpla formalitate - sentinta fiind deja stabilita. Urmeaza inchisoarea. Universul i se restrange acum la o celula. Singura schimbare de decor e drumul pana la closetul din curte, zilnic la aceeasi ora, insotit de gardian. In rest, de la fereastra celulei, mare si cu gratii solide, pe pervazul careia isi face veacul, ca in imaginea de mai sus, vede un petec de cer, un petec de iarba in curtea inchisorii, comunica prin semne cu o detinuta politica si doar prin priviri cu o frumoasa tigancusa, detinuta de drept comun. In fosta chilie calugareasca - inchisoarea fiind fosta manastire - ajuns un fel de sihastru fara voie, petrecandu-si zilele in izolare (singur in celula), ajunare (hrana fiind nu numai putina, saraca, ci uneori si gretoasa ca aspect; in primele saptamani refuza arpacasul, o "fiertura baloasa", pana cand foamea si sfatul unui gardian mai omenos il fac sa-si invinga repulsia) si curatie - caci, desi mereu cu Nicole in minte, slabit, chinuit, infometat, "trupul asta, numai piele si oase, nu mai vrea nimic (sau nu mai poate nimic)", cauta reazem sufletesc  in credinta. Incearca sa isi umple lungile ceasuri goale (ca sa tina departe nu numai plictiseala ci si regretele dupa viata lui netraita) cu amintirea Nicolei, cu poezie si... matematica (rezolvand de pilda sisteme de 4 ecuatii in minte!)   

Cele rele acum. Desi cartea are doar ~150 de pagini, destule pasaje ar putea lipsi. Cred ca ar fi avut mult de castigat dintr-o redactare ca lumea – de fapt, impresia mea e ca nu a existat redactor care sa se ocupe de ea. Unele pasaje sunt inutile in economia cartii: rant-uri anticomuniste si alte digresiuni, religioase de pilda, poezii intregi - una de Verlaine, alta de Magda Isanos - daca traia azi, probabil ar fi avut blog livresc si posta pds-uri. Acestea apar mai frecvent spre final, cand personajul, claustrat intre peretii celulei, ramane singur cu gandurile sale. Si exista cateva pasaje nereusite, neverosimile, jenante; din pacate unul dintre ele e chiar in primele pagini, in care, intr-un asa zis cuvant inainte, personajul Nicole ne vorbeste  despre viata ei, inclusiv sexuala - se vede ca autorul nu s-a priceput sa "intre in pielea" unei femei. Greseala fatala - mai ales pentru un scriitor debutant - un inceput ratat poate face cititorul sa lase cartea din mana - ceea ce in cazul de fata e pacat, zic eu. Din fericire, din momentul in care naratorul devine Felix, lucrurile se schimba, aici autorul intra perfect in pielea personajului - poate pentru ca adolescent a fost dar femeie nu - creand un personaj viu, credibil, cu toata prospetimea, candoarea, idealismul si exaltarea varstei. Tot la cele rele, unele personaje secundare sunt prea schematice, teziste: boierul cel bun, care imparte grane taranilor in foametea din '46,  securistii cei rai, cu replici si gesturi brutale tipice - dar nu si temnicierii, intre care unii vadesc uneori surprinzatoare strafulgerari de umanitate.

Cu toate astea, cum ziceam, mi-a placut. Poate sa fi contat si faptul ca povestea e partial adevarata:  "o sensibilă autobiografie de adolescent disimulată într-un roman"  zice Romulus Rusan pe coperta a 4-a (nu stiu de ce nu foloseste termenul "autofictiune"); din cate aflam tot pe coperta a 4-a, autorul a facut el insusi cunostinta cu sistemul concentrationar comunist la 18 ani. Avea sa iasa 6 ani mai tarziu - la 24 deci. Dupa eliberare, s-a inscris la facultatea de matematica-fizica dar a fost exmatriculat in anul urmator; apoi timp de 10 ani a lucrat ca simplu muncitor, construind socialismul pe santierele patriei si astfel "reabilitat" i s-a permis sa termine facultatea - pe la 40 de ani - dupa care a lucrat ca seismolog, izolat pe un varf de munte, departe de lumea dezlantuita. Cu cartea asta a debutat la peste 70 de ani, iar dupa 3 ani a murit. So it goes.

11 comentarii:

  1. ce ciudat, apare 24 ianuarie ca data a postarii, insa abia astazi am vazut-o... in fine...
    da, n-aveam cum sa ghicim; complet necunoscut autorul; cum ai dat de carte?

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai chiar l-am postat in 24 ianuarie, seara - si cum era tarziu si ma grabeam sa termin, am expediat in fuga, intr-un paragraf, partea cu ancheta si inchisoarea; apoi insa mi-am zis sa nu-l las asa terminat in coada de peste - asa ca l-am facut "privat" in ideea ca il completez alta data; apoi m-am luat cu altele (in special cu o carte, stii tu care, din care e teaser-ul de azi, pe care in sfarsit am terminat-o) asa ca abia azi noapte l-am completat si l-am re-"public"-at.

    RăspundețiȘtergere
  3. @bmr: citisem prima versiune, inainte sa o retragi.

    sunt mut, nu prea ai ce spune la asa ceva. respectul nu prea merge cu extazele si incantarile, chiar si (mai ales) culturale.

    RăspundețiȘtergere
  4. [...] Versurile astea, se pare, au fost compuse de Verlaine in inchisoare – si tot in inchisoare, in inchisorile comuniste, vor fi mai tarziu recitate, repetate, dupa cum isi aminteste Steinhardt si nu numai el… [...]

    RăspundețiȘtergere
  5. :) m-am ratoit la el si am facut pe desteptu' cand am citit manuscrisul...
    ma bucur sa vad ca cineva a citit "Sentinta".
    Cartea a fost scrisa.. ca un soi de "pauza" - in timp ce lucra la "romanul" sau de debut pe care nu a apucat sa-l termine... (si pe care nu l-am citit inca... :/)
    24 Ianuaire... era ziua lui...
    Multumesc.
    - odrasla lu' babacu.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Andrei Fantana: deci mai exista un roman, neterminat... tare as vrea sa-l citesc, se poate? "negociem" pe mail ? sau e numai pe hartie, nu si in format digital ? Ca intre ce nu mi-a placut la cartea asta e si faptul ca e prea scurta... Tu ce obiectii ai avut de "te-ai ratoit la el" ? Aceleasi ca si mine aici ?

    Merci pt link-ul din Facebook - tu l-ai pus, nu ? Eu n-am (inca) cont Facebook, sa pot vedea ce ai scris, dar mi-au venit vreo 30 de vizitatori din Facebook pe pagina asta, inclusiv un american din North Carolina care a tradus pagina cu google translate si i-a iesit asa ceva: "Constantine Fountain - verdict" - se poate intelege totusi in general.

    RăspundețiȘtergere
  7. Andrei, eu astept un raspuns aici: ar fi cumva posibil sa citesc romanul ala netrminat al tatalui tau, de care vorbeai ? Please... Si chiar daca raspunsul e "nu" - "nu pot" sau "nu vreau" - macar sa stiu o treaba.

    RăspundețiȘtergere
  8. umm... tre sa il adun pe tot.. etc...
    as vrea sa-l citesc eu mai intai... hai sa ne "auzim" pe mail.
    thx.

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumesc pentru intelegere (si scuze pentru insistenta). Mailul meu il gasesti, ca am vreo 4 comentarii pe blogul tau.

    RăspundețiȘtergere
  10. La-m cunoscut si la-m ascultat!
    Nopti dearandul in crestetul muntilor nu m-a mai saturam sa ascult povestile de groaza adevarate!

    RăspundețiȘtergere
  11. O carte minunata. Actiunea se petrece in locul meu natal si a fost foarte placut sa imi imaginez actiunea micului roman pentru cateva pasaje desfasurandu-se in Roman.
    Am ramas insa cu o curiozitate in legatura cu eliberarea sa. Oare cum a privit vestea? Oare ce a simtit stiind ca viata lui va putea merge inainte?

    RăspundețiȘtergere